Cu cărţile pe faţă

Cu cărţile pe faţă

Două somităţi mondiale au fost prezente zilele trecute la Sibiu, la un eveniment cultural cu adevărat internaţional: ediţia a patra a Musica Ricercata Festi­val, dirijorul Gabriel Bebeşelea şi violoncelistul Götz Teutsch. Doi sibieni care nu au loc de Chiriac pe Aleea celebrităţilor!? (Nu m-aş mira să-l pună cu stea pe măscăriciul ăla din faţa Telefoanelor, care sperie copiii şi cerşeşte bani de la părinţi!) Intrând, ca de obicei. * La Librăria C. Noica, am avut plăcuta surpriză să o reîntâlnesc pe doamna Maria Moga, acum pensionară, librăreasă cum erau cele de pe vremuri, care ştiau tot ce au pe rafturi. Nes­chimbată, doar cu baston…de fudulie. Din familia ce­lor care i-au zămislit pe Ispirescu şi Creangă, poves­titori. * S-a bucurat de succes – şi aprecieri expoziţia foto "Instantanee", din Turnul Sfatului, autor Ştefan Trihenea. Culmea este că, în caietul de impresii am gă­sit numai semnăturile unor străini, trecători prin Sibiu, băştinaşii preferând să stea la umbră. Familia Vaipan, din Quebec, Canada, scrie că a rămas "WOW!" Adevărul e că, de la Emil Fischer până azi, Sibiul n-a dus şi nu duce lipsă de artişti fotografi, eu cunoscând bine câţiva: Gheorghe Lăzăroiu, Fred Nuss, Andrei Buta, Daniel Bălţat şi, nu în ultimul rând, Ştefan Trihenea. * S-a împlinit un an de când s-a dus în lumea celor drepţi fosta noas­tră colegă, blânda şi buna Veturia Şerb. Îi păstrăm vie amintirea. * Citesc mereu că tot felul de bezme­tici se aventurează pe munte cu tenişi, chiloţi tanga şi pălării de paie, care îngheaţă de frig şi sună să-i ajute salvamontiştii. Pupezele tv nu ne spun dacă cretinii respectivi suportă cheltuielile celor care i-au scos din căcatul în care singuri s-au bă­gat. Bănuiesc că helicopterele alea ale lui Arafat ar putea face multe fapte mai bune decât să scoată din prăpăstii nişte inconştienţi şi aşa morţi. * După ce s-a făcut atâta garagaţă cu spitalul care va fi con­struit la Sibiu şi s-au cheltuit milioane pentru pro­iecte de fezabilitate, acum, doamna Daniela Cîmpean ne anunţă zâmbind ca mortul că, de fapt, proiectul…a că­zut. Eram sigur! * Prin luna mai, doamna Astrid Cora Fodor declara unor gazetari care nu ştiu nici să în­trebe, nici să scrie, că "cel mai probabil arena (stadionul – n.i.d.) va fi gata în august", fără să precizeze…anul şi că "Naţionala va evolua la Sibiu, cel mai probabil în noiembrie". Am spus şi atunci, o repet acum: cel mai probabil nu va fi aşa! * Maestrul prof. univ. dr. Constantin Chiriac, zis Nilă, s-a fotografiat cu o scrisoare "de apreciere din partea preşedintelui sta­tului Israel" şi toţi gugumanii din presa locală s-au bulucit să dea această "breaking news", dar nici unul dintre aşa-zişii gazetari nu-l întreabă de ce nu pu­ne numele lui Radu Stanca pe faţada teatrului. Poate că e amărât şi n-are bani, să spună, că facem o colectă. Bănuiesc că doamna conf. univ. dr. Anca Sârghie va fi cap de listă, iubindu-l pe Radu Stanca din copilă­rie. * Victor Mihai întreabă (prin mine!) dacă cei de la Primărie au tot felul de soluţii contra goangelor (ţânţari, coropişniţe, muşte, căpuşe), de ce n-au leac şi contra ciorilor, care sunt nişte păsări "urâte, re­le, mâncă şi cacă pe unde trec". E o problemă mult prea complicată pentru primăriţă şi ar trebui dezbătută în Consiliul local!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - N. I. DOBRA
02 august 2022 la 19:35
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.