Cu cărţile pe faţă

Cu cărţile pe faţă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Omul nostru din Passau, Georg Barth, ne informează că în acest an popicăria din oraşul bavarez va fi renovată. Am fost acolo, am văzut-o, e o bijuterie şi, totuşi, va fi renovată. La noi, arena Electrica e o rui­nă şi-o ruşine, dar nimeni nu se gândeşte că, odinioară, Sibiul a avut popicari de valoare şi-ar avea şi acum dacă li s-ar crea condiţii de antrenament şi de concurs. * Doamnele de la primărie sunt mai preocupate de adăpătoare pentru animalele de companie şi de coşuri pentru colectarea dejecţiilor acestora. Apropo, unde sunt amplasate cele 85 de coşuri preconizate a fi in­stalate prin oraş? * Incredibil, dar adevărat, poetul şi actorul Christian Maurer, fost director al Secţiei germane a Teatrului de Stat din Sibiu, în prezent sta­bilit în Germania, a împlinit 83 de ani. Îi transmit la distanţă urările mele de bine. Eu mi-l păstram în amin­tire tot tânăr şi fercheş, ca pe vremea când era soli­citat de regizorii din Bucureşti să joace roluri de ofiţer neamţ. * Noul preşedinte al Filialei Sibiu a Uniunii Artiştilor Plastici din România este Mihai Flo­rin Viorel (n. 20 IV 1978), profesor la Liceul de Artă. El îl în­locuieşte în funcţie pe Ion Tămâian, care se… mulţumeşte cu postul de vicepreşedinte. Şi eu care credeam că a fost ales pe viaţă! * Petre Moraru, venind vorba de banii investiţi în Baia populară şi de preţurile practicate acum, are ideea de a-i schimba numele "fiindcă oricum nu mai este accesibilă omului de rând". L-am sfătuit să îi propună primăriţei o dezbatere publică, pentru stabilirea numelui (dar să nu-i zică Radu Stanca, pentru că nu le place!) * Am aflat că din nou sunt sparte câteva străzi din Sibiu, cu circulaţie intensă, de data asta de cei de la Societatea de gaz, care schimbă nişte conducte, pe străzile Şaguna, Revoluţiei, Diaconu Coresi, Piaţa Sadu etc. Lucrările vor dura până la toamnă (cel puţin). Parcă văd că, după ce termină şi sunt asfaltate, străzile vor fi sparte de cei de la Apă-Canal sau de la Electrica, pentru alte înlocuiri de ţevi sau cabluri. Vorba lui Băsescu: "Aici sunt banii dumneavoastră", în pământ, să nu-i mai găsească nimeni. * Niculae Dancu a primit din partea Asociaţiei Comunelor din România diploma de excelenţă "Primar de 8 stele", pentru realizările în cele opt mandate ca primar al comunei Păuca. A învins birocraţia, a învins bolile şi-a făcut minuni în cele patru sate care alcătuiesc zona administrativă: Păuca, Presaca, Bogatu Român şi Broşteni. Cu câte eforturi, numai el ştie (şi eu, parţial). Să sperăm că va ajunge să pri­mească şi distincţia "Primar de 10 stele"! * Întrecerea… capitalistă între cele două doamne care ne conduc: dacă primăriţa Astrid Cora Fodor a pus strategia de dezvoltare a oraşului în dezbatere publică, hop! şi Daniela Cîmpean, cu strategia ei de dezvoltare a jude­ţului. Bineînţeles că nu-i decât praf în ochii sibienilor, fiindcă fac tot ce vor ele şi partidele care le-au băgat la înaintare. La noi, democraţia este aşa, o vorbă, să ne aflăm în treabă!

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - N. I. DOBRA
26 iulie 2022 la 17:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Drumeție pe unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Munții Făgăraș. „Anii Drumeției” îi invită pe sibieni la Fereastra Zmeilor și Trei Pași de Moarte
Programul „Anii Drumeției” organizează sâmbătă, 25 iulie, o excursie pe unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Munții...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Primăria pregătește cea mai amplă transformare a centrului istoric din ultimele decenii. Concluziile dezbaterii cu operatorii HoReCa
Primăria Sibiu pregătește schimbarea radicală a felului în care va arăta centrul istoric. Terasele din Piața Mare, Piața...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 1 săptămână
Avanpremieră la TNRS Sibiu: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” revine într-o montare contemporană
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu îi invită pe iubitorii de teatru la avanpremiera spectacolului „Tinerețe fără bătrânețe și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Primul magazin Primark din Sibiu: 8 milioane de euro investite și peste 100 de locuri de muncă
Primark, unul dintre cei mai cunoscuți retaileri internaționali de modă, a deschis astăzi, 14 iulie, primul său magazin...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Spectacolul „MANTAS”, scris și regizat de sibianul Bogdan Sărătean, a câștigat Trofeul Festivalului Internațional Underground de la Arad
Spectacolul „MANTAS”, scris și regizat de sibianul Bogdan Sărătean și produs de compania independentă Bis Teatru, a câștigat...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
„Concerte pe Acoperiș” revine la Sibiu. Ada Milea, Byron și artiști internaționali vor urca pe terasa Filarmonicii
larmonica de Stat Sibiu a anunțat organizarea celei de-a VII-a ediții a festivalului „Concerte pe Acoperiș”, unul dintre...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Picnic în natură și drumeție prin Colinele Transilvaniei. O nouă experiență organizată de „Anii Drumeției” la Alma Vii
Programul „Anii Drumeției” propune sâmbătă, 18 iulie, o nouă ieșire în natură, de această dată în zona satului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Iulie continuă cu vreme instabilă. Maximele nu vor atinge 30 de grade
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi apropiată de...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și specificul local. Avem doar 26 de nume cu sonoritate locală la restaurante, terase, cafenele baruri sau fast-food-uri
Chiar dacă nu lucrezi în turism dar stai într-o localitate turistică și în plus, ești și tu turist,...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
Ce poți face în weekend la Sibiu. Raliu, concerte, drumeții, teatru și competiții sportive pe 11 și 12 iulie
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 săptămâni
VIDEO | „Țâpe dracii jar pă mine”. Reclamă inedită la gulașul gătit de Zilele Hungarikum, în Muzeul ASTRA
Cum reclama este sufletul comerțului, la Zilele Hungarikum, organizate în acest weekend la Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 săptămâni
Bujorii de munte, atracția unei noi drumeții organizate în Munții Făgăraș. Participanții au urcat până pe Vârful Suru
Pajiștile alpine acoperite de bujori de munte au fost principalele atracții ale unei noi drumeții organizate în cadrul...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.