Cu cărţile pe faţă

Cu cărţile pe faţă

Cea mai mare grijă a guvernanţilor noştri o constituie salariile bugetarilor, pe care le măresc cu promptitudine, în schimb se târguiesc când vine vorba de pensiile cele mici de parcă ar da din propriile buzunare. Din păcate nu are cine să pună piciorul în prag şi să zică: "Ho cu bătaia de joc!" n Adrian Bibu şi-a început deja campania electorală pentru postul de primar al Sibiului. Se pare că nu ştie că acesta este "arvunit" unui repre­zentant al FDGR-ului, aşa cum cel de preşedinte al Consiliului Judeţean le aparţine… pe viaţă, liberalilor. Dar, vorba ceea, încercarea moarte n-are. n Cică românii preferă să-şi ţină eco­nomiile "la saltea". Care economii şi care saltea? Cu devalorizarea leului parcă văd că vom ajunge iarăşi la milioanele din 2005, când 10.000 de lei vechi s-au trans­format într-un leu nou! n Sunt… îngrijorat că n-am mai aflat ce studii de fezabilitate mai plăteşte Primăria Sibiu unor specialişti "de-ai casei", care trebuie şi ei să mănânce o pâine mai albă. n Un pieton curios întreabă când va fi terminat pasajul subteran de la Bulevard (de-i zice acum Continental Forum), ca să fie inaugurat de-adevăratelea, şantierul împrejmuit cu sârmă fiind ca o tumoră în centrul ora­şului. Păi noi întrebăm ce ne interesează pe noi, iar doamnele de la Primărie ne răspund ce vor ele. Eu întreb când i se dă Teatrului numele de Radu Stanca, iar doamna Fodor îmi spune că se fac ample lucrări de reparaţii pe strada Lungă. n Se pare că SC I-Nutrition SRL, cu sediul social pe str. Tocilele de Sus nr. 285, comuna Sadu, n-a renunţat la ideea construirii unei clădiri în spaţiul situat între străzile Xeno­pol şi Mitropoliei, cu ieşire spre Parcarea Împăratul Romanilor, în pofida faptului că, pe bună dreptate, Consiliul local Sibiu a respins proiectul. Respectiva societate comercializează "aminoacizi sub formă de pudră sau lichizi, arzătoare de grăsimi, batoane proteice, chingi, creatină, produse pentru creşterea masei musculare, energizante, gluta­mină, suplimente care protejază încheieturile şi ligamentele, suplimente naturale, proteine, suplimente care ajută în tot ce înseamnă sănătate şi ultimele, dar nu cele din urmă, vitamine şi minerale"etc. (Dacă bine îmi aduc aminte, în urmă cu doi ani, locuitorii din zonă au semnat o petiţie prin care cereau Primăriei să fie respins acest proiect din centrul istoric.) n Un masiv volum (400 pagini) a publicat recent istoricul Gheorghe Bichicean "Germania. O istorie de la antici la moderni", ediţie revizuită şi adăugită (Editura Global Media, Sibiu), cu o postfaţă de conf.univ dr. Monica Vlad). În Argument, autorul scrie: Consideraţiile pe care Mary Fulbrook le face în cuvântul introductiv al cărţii sale O scurtă istorie a Germaniei sunt cu adevărat potrivite pentru orice încercare de a aşeza istoria unei ţări într-o sinteză: o carte ca aceasta e mult mai uşor de criticat decât de scris (…) o istorie succintă a unui subiect atât de amplu nu poate fi exhaustivă. Gh. Bichicean a depus o muncă intensă pentru parcurgerea bibliografiei, extragerea şi sistematizarea datelor, reuşind să realizeze o lucrare ştiinţifică de referinţă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 

Autor - N. I. DOBRA
21 iunie 2022 la 21:29
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 9 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.