Unii spun că istoria se repetă, dar anunțul privind candidatul comun al PNL, PSD și UDMR pentru prezidențiale ne arată că, uneori, istoria se moșmondește și ce n-a făcut mai ieri, face poimâine. Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan și Kelemen Hunor se vorbiră, se sfătuiră și degrabă încropiră un Guvern cu fețe mai noi și mai vechi, în așa fel încât Moș Crăciun să se preumble printr-o țară teoretic stabilă.

Contrar acelui obicei al pământului, tărăgănarea, liderii PSD și PNL au anunțat și candidatul comun pentru prezidențiale, în persoana lui Crin Antonescu, personaj scos de la naftalină și aruncat pe piață spre spulberarea scenariilor și jocurilor de culise. Spuneam că istoria se moșmondește, deoarece Crin Antonescu era cât pe ce să fie candidatul aceleiași coaliții în urmă cu mai bine de zece ani. Nimic de zis, omul e un bun orator, dar la capitolul fapte politice are un palmares discutabil, de la împingerea PNL în PPE, până la unele reacții și decizii aparent țâfnoase, în esență, zice-se, dictate. Crin Antonescu este, fără doar și poate, un candidat liberal, e drept, mai ușor de digerat de electoratul PSD decât ar fi fost Nicușor Dan.

Totuși, prestația lui de aventurier politic nu poate furniza imaginea aceea de candidat solid pe care acest USL din zilele noastre și-ar fi dorit-o. Crin Antonescu e mai coerent, se exprimă mai bine decât cei ce se înscriseseră în bătălia prezidențială din noiembrie, însă rămâne tot o soluție de avarie, o roată de rezervă montată în grabă pentru a înlocui o anvelopă tăiată de cioburile politicilor eșuate. În vremea USL, Antonescu era un personaj cu mare trecere la public, cu toate că nu reușise să intre în turul doi al prezidențialelor din 2009. Fusese propulsat pe creasta unui val de entuziasm, dar jocurile de culise care l-au descălecat din statutul de prezidențiabil pentru 2014 și prestația sa ulterioară au estompat încrederea și simpatia de care se bucura. Crin Antonescu s-a dovedit intransigent, tranșant, mai degrabă la nivelul discursului public decât la cel al acțiunii politice. Și totuși, e un personaj a cărui candidatură anunțată liniștește puțin apele, așezând ecuația prezidențialelor într-o oarecare logică.

Asta nu înseamnă că zarurile au fost aruncate, că bătălia pentru Cotroceni s-a încheiat înainte de a fi reluată. Următoarele trei luni vor fi decisive, iar felul în care PSD și PNL vor guverna ar putea juca un rol mai important decât rețelele sociale. Ceea ce s-ar traduce printr-o normalizare a comportamentului electoral, dar să nu ne grăbim cu optimismul.