Contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții: încă 500 de milioane de euro pentru Autostrada Sibiu – Pitești

Contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții: încă 500 de milioane de euro pentru Autostrada Sibiu – Pitești

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat, astăzi, cel de-al doilea contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI), în valoare de 500 milioane de euro.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Împrumutul este destinat susținerii realizării Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România. Prima autostradă care traversează Munții Carpați și asigură legătura rutieră între Sibiu și Pitești va avea o lungime totală de 122 de kilometri.

„Autostrada Sibiu-Pitești reprezintă un obiectiv major pentru conectivitatea României și pentru dezvoltarea economică a regiunilor, iar sprijinul BEI reflectă încrederea partenerilor europeni în capacitatea României de a derula investiții majore în condiții financiare avantajoase”, a declarat ministrul Finanțelor.

Contractul de finanțare recent încheiat se înscrie într-un pachet financiar mai amplu, cu o valoare totală de până la un miliard de euro, aprobat de Consiliul de Administrație al BEI pentru proiectul Autostrăzii Sibiu-Pitești. Primul contract de finanțare, în valoare de 500 de milioane de euro, a fost semnat în octombrie 2025.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autostrada Sibiu-Pitești reprezintă un proiect strategic al rețelei rutiere naționale și este inclusă în Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN-T). Proiectul este structurat în cinci secțiuni.

Valoarea totală a proiectului Autostrada Sibiu-Pitești este estimată la aproximativ 5,5 miliarde de euro. Investiția beneficiază de finanțare din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027 și Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, completată de contribuția națională. Aceasta este susținută inclusiv prin împrumuturi contractate de la BEI. Fondurile atrase vor sprijini acoperirea necesarului de finanțare de la bugetul de stat pe parcursul implementării investiției.

Implementarea proiectului a început în 2020, iar finalizarea este estimată pentru trimestrul IV al anului 2028.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Mihai POPA
15 ianuarie 2026 la 18:24
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 23 minute
Sibianul Radu Nica candidează pentru Senatul UNITER
Regizorul Radu Nica, născut la Sibiu și unul dintre numele legate puternic de scena Teatrului Național „Radu Stanca”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 1 oră
Rășinari devine platou de filmare TVR
Rășinariul a îmbrăcat hainele anului 1916. Pitoreasca comună mărgineană s-a transformat în aceste zile în platou de filmare...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
CSU Sibiu pierde la diferenţă de două posesii, la debutul în noul sezon. ”Fouss” şi MJ înscriu aproape două treimi din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni au fost învinşi, sâmbătă seara, la Piteşti, cu 90-86 în runda inaugurală a noului sezon al...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 15 ore
Salvamont Sibiu intervine la capacitate maximă: trei misiuni de salvare, simultan, în județ
Salvatorii montani din cadrul Salvamont Sibiu sunt implicați, în același timp, în trei misiuni de salvare desfășurate în...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 16 ore
ACS Mediaş, al treilea succes consecutiv în Liga 3. Meci cu şapte goluri la Săcele
Echipa lui Cosmin Vîtcă a obţinut, sâmbătă după-masă, al treilea succes consecutiv în campionat, după cel de la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Medicul internist, în linia întâi a deciziei medicale. Dr. Oana Claudia Moșteanu: „Fiecare minut contează”
În spatele deciziei de internare, transfer la Terapie Intensivă sau externare se află, de multe ori, evaluarea rapidă...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Aproape 6 din 10 apeluri la 112, în Sibiu, nu au fost urgențe. Poliția cere folosirea responsabilă a numărului
Aproximativ 14.000 dintre cele 23.700 de apeluri primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Asfalt nou pe bulevardul Vasile Milea. Lucrările pe carosabil încep în noaptea de duminică
Lucrările de reparații de pe bulevardul Vasile Milea din Sibiu au avansat, iar trotuarele de pe partea cu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 23 ore
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 23 ore
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Turist din București, mort după o cădere de aproximativ 200 de metri în zona Iezerul Caprei
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din București, și-a pierdut viața vineri, după ce a alunecat...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.