Citite, auzite: Viaţa se compune din două zile: una pentru tine, cealaltă împotriva ta

* Nu mai ştiu cine a zis că viaţa e o continuă vânătoare. Omul, de când a fost făcut, toată viaţa vânează ceva: unii vânează averi, alţii glorie, alţii demnităţi publice, alţii plăceri trupeşti, dar cea mai crâncenă vânătoare e atunci când oamenii se vânează între ei, vorba lui Plaut:"Homo homini lupus". Atunci nu mai ţin seamă de nimic, e care pe care. Mi-au rămas întipărite vorbele fostului rege Mihai I al României, într-un interviu din 1991. El ar fi putut să-i salveze viaţa Mareşalului Ion Antonescu, cel care tot războiul l-a ţinut la adăpost de răspunderi şi necazuri, departe de lumea nebună, la Sinaia şi Predeal. Întrebat de ce s-a ascuns când a fost căutat ca să semneze cererea de graţiere a lui Antonescu, Mihai a răspuns senin: Eram între ciocan şi nicovală, dacă îl graţiam, Moscova şi comuniştii din România m-ar fi acuzat de nazism; dacă nu l-aş fi graţiat,aş fi fost acuzat de mulţi români că nu sunt patriot, iar armata era încă de partea lui. Oricum aş fi procedat, pe oriunde aş fi luat-o, ar fi fost dezavantajos. "Ca să-i fie lui bine, Mihai s-a dat la fund până după execuţia lui Antonescu şi-a scăpat basma curată până la adânci bătrâneţe. * Printre hârţoage îngălbenite de vreme am dat peste Hotărârea 84/99 a Primăriei Sibiu, unde am găsit o anexă hazlie: o echipă de hingheri trebuie să fie alcătuită din doi inşi, având o normă de a prinde minimum doi câini vagabonzi ("comunitari"!) pe oră. Salariile şi cheltuielile adiacente însumau 101 394 lei/lună, nepunând la socoteală sterilizarea cu alţi bani. Cheltuială, nu glumă, dar n-am mai văzut câini fără stăpân pe centru, în schimb au apărut pisicile şi cu astea e mai greu de răzbit că-s mai şmechere. (Mie îmi ţine una scaunul cald pe terasă la Frieda!) * Nu sunt nici istoric profesionist, nici analist politico-economic dotat, pentru aşa ceva, dar, după cum văd ce se întâmplă împrejur, mă gândesc ce mult le-ar plăcea vecinilor noştri să se înfrupte din darurile cu care ne-a blagoslovit Dumnezeu. Ungurii ar fi primii care să se înfrupte din Transilvania, care e Rai faţă de Pusta lor fadă şi seacă, sârbilor le curg balele după Banatul veşnic roditor, bulgarii ar face un grădinărit eco şi bio pe malul stâng al Dunării şi ar creşte herghelii în Dobrogea, pe care noi n-o prea băgăm în seamă, basarabenii visează cai verzi întinzându-se până la Carpaţi, deşi fac pe milogii până ar trece Prutul, iar "sărmanii" ucraineni nu s-ar da înapoi să ne ia toată Bucovina. Ce le-ar mai rămâne românilor după un asemenea "tratat de pace şi bună înţelegere"? Câteva pete de românism, devenite regiuni autonome: ceva prin Maramureş, prin Mărginime, prin Bărăgan, prin Ţara Moţilor. Continui să susţin că nu ştim să ne alegem prietenii, pentru că duşmanii ne aleg ei. * Bag de samă că, din lipsă de curent şi de gaz, toţi administratorii (Edili!) oraşelor se grăbesc să pregătească Târgul de Crăciun, ca noi, proştii, să uităm că iarna care se apropie va fi lungă, iar primăvara departe. Vă spun de acum că n-am nevoie nici de schiuri, nici de patine, poate de încă nişte piste pentru biciclişti şi trotinetişti inutile. Dacă se poate, să fie fosforescente.