Citite, auzite: "Trebuie să ştii să trăieşti cărţile şi să citeşti viaţa"

Citite, auzite: "Trebuie să ştii să trăieşti cărţile şi să citeşti viaţa"

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Cu ocazia împlinirii a 75 de ani, Andrei Pleşu şi-a făcut cadou o nouă carte: "Capodopere în dialog" (Editura Humanitas, Bucureşti, 2023, 218 pagini), o culegere de eseuri de artă, domeniu pentru care s-a pregătit auto­rul în tinereţe. Admiratorii lui Pleşu sunt entuziasmaţi nu şi eu (deşi îmi place stilul său protocolar). Am reţinut fraza din titlu. * În revista România literară îl omagiază "lăudătorii de serviciu”: Andrei Cornea, Mircea Mihăieş, Valeriu Stoica, Mirel Bănică. (Mă mir că lipsesc Liiceau şi Manolescu din grupul vocal al adoratorilor). * "Nu am ce căuta într-o ţară în care linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iar munca şi talentul sunt vicii demne de compătimiri" – îi scria Caragiale lui Vlahuţă de la Berlin. Tare dezamăgit trebuie că era scriitorul de so­cietatea românească încât prefera să stea între insipizii berlinezi, el, care fusese obişnuit cu zgomotul ve­sel al Bucureştiului, al mahalalelor, al berăriilor. Mi-a plăcut observaţia poetului Nichita Danilov: "Priviţi-l pe Iohannis şi veţi înţelege mai bine tristeţea de care era cuprins Caragiale la Berlin." * Îmi povestea un văr mai îndepărtat din Păuca "aventura" lui sexuală cu nevastă-sa, într-o noapte, după ce vizionaseră un film ameri­can mai deocheat. "Am început s-o pipăi şi s-o pup de la gură la vale, cu capul băgat sub cămăşoaia ei de noapte. Când am ajuns pe la buric, Chiva m-a luat de păr şi m-a avertizat: Ioane, te spun la mamă-ta! Mi-a pierit tot cheful, m-am întors cu faţa la perete şi-am adormit buştean." L-am consolat, va fiind mai bătrân şi mai versat: "Mai arată-i nişte filme pentru adulţi şi-o să se dea pe brazdă." * Andre Maurois (1885-1967) n-a fost un oarecare (nume real Emil Salomon Wilhelm Herzog) în isto­ria literaturii franceze, dacă am ţine seamă doar de scrierile lui: Climate, Istoria Angliei, Cei trei Dumas apărute în româneşte. Pe cei de vârsta a treia i-a încurajat cu o butadă: Îmbătrânirea nu-i decât un obicei prost, pentru care un om ocupat nu are destul timp." Numai să te ţină balamalele. * Dacă n-aţi ştiut, aflaţi că flota comercială a României a fost până au venit capitaliştii la putere a noua ca dimensiune în lume. Nu mai zice nimeni nimic de acel jaf. * Nu ştiam nimic despre snooker până când, într-o seară, la Eurosport, din întâmplare, am văzut un joc semănând cu biliardul, la masă aflându-se un oare­care Ronnie O` Sullivan. L-am urmărit şi m-a cucerit. Aşa am devenit fan al jocului şi al jucătorului. Unde mai pui că englezul nu-i lipsit de umor: "Faima mea de tâm­pit este egală cu cea de campion de snooker". În decembrie curent împlineşte 48 de ani. De 7 ori campion mon­dial, are o avere estimată la 14 milioane lire sterline dar deocamdată nu se gândeşte să se retragă, spre bucu­ria spectatorilor, jocul lui fiind o feerie. * Atât de agitaţi şi de grăbiţi sunt politicienii încât şi-au început campania electorală cu un an înainte decât ar fi normal. Îi dau dreptate unui înţelept: "Dacă votul ar  schimba realmente ceva, nu ne-ar mai chema nimeni să votăm." * Occidentalii sunt îngroziţi de valurile de migranţi africani care năvălesc spre Europa, dar nimeni nu arată spre americani, principalii vinovaţi, fiindcă ei i-au mazilit pe dictatorii Gaddafi, Mubarak, Saddam Hussein, cei care, în viaţă fiind, i-au ţinut în frâu pe supuşi, împiedicându-i să-şi părăsească ţările…Ca şi Ceauşescu.

Autor - N. I. DOBRA
09 octombrie 2023 la 17:38
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 10 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.