Citite, auzite: "Toate femeile mele au fost poezii cu formă fixă"

… Şi continuă Walter Johrend în poemul Covid XII. Imagini nipone: "Cea de acum e un poem/cu versuri mai albe decât/căciula ascuţită a muntelui Fuji/Când plouă,/ne ascundem în coliba/unde mişună insecte şi şoareci/Îi scriu pe sâni haiku-uri/şi-n albul ochilor încep/să-i înflorească cireşi/Îi sărut albul umerilor rotunzi/şi la Tokyo se sting toate luminile./Îi caut în desiş perla de argint/şi un tsunami răvăşeşte Fukushima./Încep să învăţ japoneza,/pe când afară plouă/liniştit şi alb". Frumos! * Titlu mare în Dilema veche: "A început criza alimentară globală". Intru în panică şi mă caţăr pe cântar: de ieri am mai pus pe burtă şi pe cur un kil! * În timpul unei slujbe de înmormântare, când preoţii storceau lacrimi de la cei prezenţi la căpătâiul decedatului, un bărbat stătea senin şi asculta. Întrebat de ce nu plânge, ca toată lumea, a răspuns: "Eu nu fac parte din parohia asta". Aduce a umor englezesc. * Într-un eseu intitulat: "De ce urăsc statul român?", Adina Popescu istoriseşte întâlnirea ei cu birocraţia de la noi şi conchide: "E un stat duşmănos cu cetăţenii săi de orice natură. Vă spun cu toată sinceritatea că urăsc statul român. Dacă aş avea puteri magice, aş face ca statul român să nu mai existe, cu toate sediile şi funcţionarii lui". Păi, nu avea dreptate Ludovic al XIV-lea când spunea: "Statul sunt eu!"? Fără atâta birocraţie şi funcţionărime acrită, plictisită, necioplită, aşteptând să treacă zi­lele, săptămânile, lunile, anii, viaţa… * Georg Barth, omul nostru din Passau, mi-a trimis două exemplare ale gazetei "Vocea ta", care apare la Nürnberg. Am găsit, între altele, un interviu cu Berthold Lülf, primarul oraşului Ennigerloh (20.500 locuitori, între care 500 de români), din Renania de Nord-Westfalia. Fiind familiarizat cu Ro­mânia, ziarista l-a întrebat, la un moment dat, ce ar adu­ce în Germania din România, iar omul a răspuns cinstit: "Ospitalitatea şi… ţuica". Ne-a ghicit! * Aţi auzit că francezii petrec, în medie, două ore şi jumătate la masă (probabil, socotitorii se referă la cele trei mese principale ale zilei)? Să vă spun drept, eu nu mi-am cronometrat nici timpul petrecut la Continental, Bulevard, Împăratul Romanilor şi… Frieda, fără să pun la socoteală berile băute. La ce ar folosi? * Gheorghe Tadici, care are unele ieşiri de om anormal, e supărat pe Cristina Neagu fiindcă are un salariu de 20.000 euro pe lună. Păi mă, tolomacule, este cea mai bună handbalistă din lume şi ţine în viaţă echipa de club şi naţionala! Nici nu e plătită pe cât ar merita, dacă o comparăm cu un amă­rât de fotbalist, care câştigă mai mult fără să facă nimic deosebit. * Anual, un juriu acordă Premiul Naţional de Poezie "Lucian Blaga". În anii anteriori l-au primit: Adrian Popescu (nu-i vorba de colegul nostru!), Ana Blandiana, Emil Brumaru, Ion Mureşan. În acest an l-a primit Gabriel Chifu (n. 1954, Calafat), director executiv al re­vistei România Literară, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, adică adjunctul lui Nicolae Manolescu. Vreţi câteva "versuri" ale premiatului: "Mama mea nu mai e, a plecat/Tatăl meu nu mai e, a plecat/Fratele meu nu mai e, a plecat/Doar eu aici, pribeag/bătut de vânt/rătăcit printre cuvinte (…)". Pe lângă ăsta, Mihai Beniuc şi Nina Cassian sunt maeştri.