Citite, auzite: "Tata, când nu mă bătea, îmi spunea că nu-s bun de nimic"

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Am citit cu interes biografia lui Wolfgang Puck, neamţ la origine, născut, crescut, şcolit în Franţa, ulterior stabilit în Statele Unite, unde posedă un lanţ de 100 de restaurante, cu o cifră de afaceri de 450 milioane de dolari pe an. Povesteşte: "Tata era un om dur. Când nu mă bătea, îmi spunea că nu-s bun de nimic. Pentru a scăpa de el, la 14 ani am plecat de-acasă. Prima meserie a fost cea de ajutor de bucătar. Curăţăm legume, spălam vase, făceam diferite cumpărături. Dar cel mai tare îmi amintesc şi acum de faptul că erau zile în care curăţăm cartofi câte 12 ore, ca o maşină/…/" Cu timpul, a început să primească şi alte sarcini mai puţin monotone şi stresante, urcând în ierarhia meseriei de bucătar adevărat. La 24 de ani a ajuns în America: "Aici funcţionează o regulă – 80 la sută muncă, un pic de talent şi multă şansă…Am hrănit şapte preşedinţi, toate vedetele de la Hollywood, politicieni influenţi, sportivi celebri. Pot să spun că, în afară de Papa de la Roma, toată "lumea bună" a trecut pe la mine. Uneori mă gândesc că poate şi bătăile tatălui meu m-au făcut vedeta de azi." Posibil, însă putea să dea greş. * Un sibian stabilit de multă vreme în străinătate, dar atent la ce se întâmplă în România, îmi spunea că la noi, prin tot soiul de indemnizaţii, ajutoare, pensii sociale, ajutoare de şomaj etc. se încurajează nemunca multora." Tăiaţi toate alocaţiile şi pensiile nemeritate şi veţi obţine bani mai mulţi la bugetul ţării, iar trântorii vor fi nevoiţi să se angajeze în muncă." I-am dat dreptate, dar, pe de altă parte, e cam greu să-i iei omului ce ai apucat să-i dai. * Pesimiştii – care n-au altă treabă – încearcă să ne sperie că în anul 2030, România va mai avea aproximativ 17,6 milioane de locuitori. N-am înţeles care-i hiba. Elveţia are vreo 7 milioane de locuitori, Luxemburg are circa 400 000, Liechtenstein nu are mai mulţi de 30 000 şi nu i-am auzit văicărindu-se. La noi nu cantitatea constituie buba, ci calitatea locuitorilor, nivelul lor de cultură şi civilizaţie. Avem cel puţin trei domenii importante, cărora nu le acordăm atenţia cuvenită: sănătatea, învăţământul şi sportul. Noi preferăm să ne jucăm de-a războiul cu Rusia. * O ştire din ziarul Democraţia din 1908: "D. Take lonescu (fost liberal, devenit conservator – n.n.) a pronunţat o entusiastă cuvântare, în timpul căreia doamnele aruncau asupra d-sale cu roze frumoase, cum numai la Rm. Vâlcea se găsesc, şi, la un moment dat aşa de multe flori au căzut încât abia mai puteam zări pe d. Take lonescu din flori". Alte vremuri, alţi oameni. Acum, când vorbesc politicienii, mulţi ar da în ei cu fecale. Latinul Publius Cornelius Tacitus avea o vorbă: "La veselie, gloata e la fel de necumpătată ca şi la mânie".

Autor
13 iunie 2024 la 18:27
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Experiența unui ospătar din centrul istoric: „Sibienii sunt mai darnici la bacșiș decât turiștii”
La terasele din Sibiu, la o oră de prânz, mesele sunt pe jumătate goale. Vremea e bună, mâncarea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Fructele românești au ajuns un lux: un kilogram de pepene aproape cât unul de portocale
Suntem la mijocul verii, când piețele sunt pline de fructe românești, însă prețurile au crescut vizibil, iar diferențele...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Oradea: unul din cele mai frumoase orașe din România
Atunci când plănuiești o vacanță în țară, Oradea reprezintă una dintre destinațiile de avut în vedere. În ultimii...
Timp liber
5 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Ce facem în weekend: participăm la un spectacol de balet și operă în Piața Mare, mergem la cimitirul vesel din Muzeul ASTRA sau ne plimbăm cu Mocănița
Din nou vremea frumoasă din weekend va fi numai bună de ieșit la plimbare, mai ales că oferta...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Sibiul nu e la malul mării, dar are sute de pescăruși. Cum și de când au ajuns în oraș
Pescărușii nu mai sunt o apariție exotică în Sibiu. Se aud dimineața și seara, zboară în cercuri și...
Actualitate
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Cum se transformă restaurantul „Bolta Rece”, la „vârsta” de 160 de ani
Parcul Sub Arini din Sibiu este unul dintre cele mai vechi din România. A fost amenajat începând cu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 2 zile
„Mami, te iubim!”, strigătul din Sibiu care n-a primit răspuns. Povestea sfâșietoare a doi copii
Această poveste a ajuns la noi printr-un e-mail trimis pe adresa redacției. Un mesaj greu de citit și...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Ionică de la Vâlcea, cel mai vechi comerciant din Piața Cibin. De 50 de ani vinde fructe și legume, spune poezii și îi binedispune pe clienți
De 50 de ani Ionică, cum îi spun apropiații, vine zilnic în Piața Cibin. Vinde porumb, fructe și...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
În avanpremieră pentru „Exploratori în Satul Luminii” (Sadu), este prezentat cel mai nou traseu de ciclism montan
Cel mai nou traseu de ciclism montan realizat în Sadu și împrejurimile localității, va fi prezentat celor interesați...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Biserica organizează Școala de Vară, la Râu Sadului
Pentru copiii și adolescenții care nu au încă planuri pentru perioada imediat următoare, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Hochmeister – Maeștrii care poartă renumele mai departe
În inima Sibiului, restaurantul Hochmeister îmbină armonios istoria unei clădiri-simbol cu o viziune gastronomică modernă, profund ancorată în...
Actualitate
13 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 zile
Sibienii dau aromele de vanilie și ciocolată pe cele de whisky, popcorn sau pesto cu fistic. Sortimente inedite de înghețată în centrul Sibiului
Suntem în plin sezon de vară, iar pe pietonala Nicolae Bălcescu vitrinele de înghețată surprind localnicii și turiștii...
Actualitate
2 min de citit