Citite, auzite: Pe vremuri, dormeam bine şi visam frumos

* Eram mai tânăr şi speram să am o bătrâneţe liniştită, fără bani mulţi, dar suficienţi, fără boli grave, eu nepoţi pe la casele lor şi strănepoţi cărora să le citesc din cărţile copilăriei mele,  cu prieteni vechi, cu care să ne întâlnim la o bere şi să bârfim. Să-mi scriu cărţile pe care le păstram în minte. Aşa adormeam seara, cu gânduri bune şi visam frumos…De 13 ani sunt pensionar şi s-a ales praful de planurile mele, la fel ca studiile de fezabilitate şi proiectele celor care s-au instalat în fruntea bucatelor după 1989, hrănindu-ne pe noi cu iluzii. Mă gândesc adesea cât de puţine lucruri ne trebuie ca să trăim liniştiţi şi cum au grijă politicienii să ne facă viaţa amară. Cum să dorm bine şi să visez frumos când, de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa nu aud decât de ”războiul de la graniţă" care tinde să ajungă la noi în ogradă, inflaţie, devalorizarea leului, scumpirea tuturor mijloacelor de trai, foamete, pandemii, cutremure, inundaţii, crime, violuri, accidente rutiere, atentate sinucigaşe.. Mai sunt săptămâni bune până în luna mai, când se preconizează mult discutata rotire a cadrelor PNL-PSD şi politicienii deja au început să se hârâie, mai e un an şi jumătate până la alegerile prezidenţiale, dar deja se fac tot felul de jocuri şi de combinaţii, scenarii ştiinţifico-fantastice, iar noi, românii de rând, trăim de azi pe mâine, cu sabia lui Damocles deasupra capului, în huruit de tancuri şi şuierat de rachete, sub ocupaţia trupelor aliate, venite, maram, să ne apere, deşi, deocamdată nu ne ameninţă nimeni, dacă stăm în banca noastră şi ne vedem de necazuri. Aşa am ajuns să iau somnifere, ca să dorm şi să uit în ce vremuri trăim. Si, ca mine mai sunt destui. * Când nu dorm, citesc. Am dat peste cartea lui Georges Mongredien "Viaţa de toate zilele în vremea lui Ludovic al XlV-lea" (1638-1715), care a domnit 72 de ani în Franţa, fiind supranumit de istorici şi nu numai, "Regele Soare" (Le Roi Soleil) sau "Ludovic cel Mare" (Louis Le Grand), stăpân absolut şi reformator. Dar, să vedeţi cum arăta Parisul în timpul lui: "Igiena publică sau particulară e o necunoscută. Trecătorul se uşurează la orice colţ de stradă; cameristele varsă pe fereastră apa murdară, ba chiar conţinutul oalelor de noapte.  Vai de voi dacă n-aţi auzit la vreme strigătul tradiţional: "Păzea, apa!" Cea mai mare parte din case n-au nici latrine, nici gropi şi se practică fără ruşine "totul pe stradă". Nu trebuie să ne mai mirăm că toate aceste ape murdare, aducând grămezi de gunoaie, care se îngrămădesc peste tot, răspândesc un miros dezgustător şi acoperă pavajul Parisului cu un noroi gros şi persistent. Mai mult decât atât, chiar când acest noroi se usucă, pe stofă lasă nişte pete atât de puternice, că nu le poţi scoate decât dacă rupi haina.  De aici a şi venit vorba: se lipeşte ca noroiul din Paris". Anii au trecut, şi, în vreme ce parizienii s-au civilizat  făcând din Paris "Oraşul luminii", prin alte părţi se mai păstrează deprinderi precum cele descrise de Mongredien. Sibiul "turistic" păstrează prin Oraşul de jos rămăşiţe vizibile ale Evului Mediu: curţi urât mirositoare, case dărăpănate cu pereţi igrasioşi, hrube colcăind de şobolani, încăperi întunecoase, cu geamlâcuri prăfuite, locuite de oameni puţin interesaţi de aspectul lor şi al oraşului, care a pornit de la acelaşi nivel cu Parisul, dar în veci nu-l va egala pe acesta. (Poate la pistele pentru biciclişti!?).