Citite, auzite: Pe cine nu ajuţi să moară, nu te lasă să trăieşti

Citite, auzite: Pe cine nu ajuţi să moară, nu te lasă să trăieşti

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Jaap Scholten este olandez, născut la Enschede în 1963, într-o familie înstărită. S-a căsătorit în 1992 cu unguroaica Ilona Margaretha Gabrielle Jancovich de Jeszenice. Din 2003 locuiesc în Ungaria, dar nu le este străină nici Transilvania. Este polivalent, ocupându-se de fil­me, televiziune, artă, literatură. Între altele, a scris o carte despre "lumea pe cale de dispariţie a aristocraţiei transilvănene", căutându-i pe urmaşii conţilor şi baronilor de odinioară, de la Banffy, Kemeny, Apponyi, Betegh, la Bethlen, Telleki, Ugron… A mai găsit ceva urmaşi ai vechilor aristocraţi de viţă nobilă, întrebându-i ce părere au despre români: "o epidemie de gro­solănie, lipsă de caracter, promiscuitate, neam inferior de hoţi, a căror perfidie i-a îndemnat să-şi trădeze mereu aliaţii, aşa intrând în posesia unei Transilvanii pe care ei, baronii şi conţii maghiari au ridicat-o la rangul  de regiune civilizată". În Ungaria, autorităţile, spre deosebire de cele de la noi, nu au permis retrocedarea proprietăţilor expropiate de comunişti. Ai noştri i-au despăgubit pe urmaşii nobililor unguri din Tran­silvania, iar aceştia ne blamează de câte ori prind ocazia. (Cartea a apărut în engleză şi a fost tradusă de Carmen Ion, publicată de Editura Corint)….* Un am­ploaiat de-al lui Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, ca­re nu mai e chiar tânăr şi novice, scria într-un loc: "Avem scriitori dovediţi informatori ai Securităţii, dar care continuă să fie priviţi cu simpatie maximă şi netulburată, care în continuare primesc laude cu duiumul/…/"Da şi ce-ai vrea, musiu, să fie scoşi din istoria literaturii române, chiar dacă au o operă remarcabilă , cum au făcut comuniştii cu Goga, Blaga, Cioran, Voiculescu, Noica, Arghezi, Ţuţea, Cotruş, Pillat, Gyr etc. ? Păunescu a fost un ins lipsit de caracter, dar n-ai cum să scrii o istorie a literaturii române şi să-l uiţi afară. * Se face multă zarvă pe tema violenţei în familie, cu referire la femeile bătute de soţi şi la copiii urechiaţi de părinţi, dar nu există (sau nu ştiu eu) ONG-uri care să apere şi drepturile bărba­ţilor, unii fiind bătuţi sau omorâţi de consoarte mai zvăpăiate, care să le ţină partea soţilor care au avut ghinionul să dea-vorba cronicarului—peste o "muiere iute la fire şi spornică la limbă" sau "rea şi gâlcevitoare" sau "înnădită cu un mahalagiu" şi cu "umblete desfrânate". Adică libertatea şi egalitatea de gen e valabilă doar pentru femei şi negri? * După ce se cam termină sărbătorile, iar politicienii se întorc pe la casele lor, sunt curios cu ce gogoşi ne vor hrăni, fiindcă au avut timp berechet să inven­teze noi "strategii" pentru a ieşi din criză, chiar dacă acestea vor fi doar pe hârtie. Deocamdată, finanţiştii ne pregătesc psihologic pentru ziua în ca­re euro va depăşi pragul de cinci lei. Noi suntem cu un picior în groapă şi guvernanţii vor să ne convingă că suntem sănătoşi tun şi nu mai putem de bine ce-o ducem. (Un bătrân care vorbea numai în pilde, îmi spunea pe vremuri: "Tinere, ţine minte, dacă te înşeală nevasta o dată, e de vină ea. Dacă te înşeală şi a doua oară, eşti de vină tu că ai mai răbda­t-o." Cam aşa stau lucrurile şi cu politicienii, care ne mint în campaniile electorale şi noi continuăm să-i votăm, că, poate, cine ştie, s-au îndreptat…).

Autor - N. I. DOBRA
25 ianuarie 2024 la 21:36
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 9 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.