Citite, auzite: "Ori munceşti tu pentru altul, ori munceşte altul pentru tine"

Citite, auzite: "Ori munceşti tu pentru altul, ori munceşte altul pentru tine"

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

*…"Altă variantă nu există în nicio societate ome­nească." De atâtea ori mi-a repetat-o tata fraza asta încât nu m-au surprins şi nu m-au demoralizat schimbările aduse de capitalism în România postdecembristă. În fond, eu făcând parte din prima variantă oferită de fostul regim, mi se schimba doar stăpânul, căruia trebuia să-i răspund aşteptărilor, ceea ce am făcut, trăgând în hamuri nici foarte tare, ca să le rup, nici alene, ca să iau bice pe spate…* Îmi pare bine că-s pe-o vorbă cu Kenneth Roth, un evreu american deştept, şcolit, absolvent al Facultăţii de Drept Yale, al Universităţii Brown, procuror federal la New York (n.1955): "Aproape niciodată democraţia n-a fost mai aclamată, dar şi mai atacată, atât de dispreţuită şi – cel mai important – atât de dezamăgitoare. * Într-o emisiune tv difuzată în Statele Unite, un invitat afro-american, între alte tâmpenii, a spus că îi pla­ce mult bowlingul, fiindcă bila aceea mare şi neagră culcă la pământ nişte popice albe. Dacă un alb ar fi făcut o asemenea "glumă" în public, ar fi ieşit un scandal monstru pe tema discriminării. Aşa-i când îi dai nas lui Ivan. * Recitesc cărţi vechi cu plăcere. Mihail Sebastian scria în jurnalul său, în 1935: "Omenirea merge cu paşi repezi spre o în­ţelegere poliţistă a lumii". Cum să nu-i admiri pe aceşti oameni care au presimţit viitorul fără să fie vi­zionari precum cei de azi, care nici trecutul nu-l înţeleg. * Apropo, prăpăstioşii noştri, şcoliţi pe toate coclaurile pământului, ne sperie că, în anul 2100, în România nu vor mai fi decât 8,5 milioane de locuitori. Se pare că n-au învăţat că forţa unei naţiuni nu se măsoară neapărat în numărul populaţiei, ci în valoarea elitelor sale, conform principiului enunţat de latini: "Non multa, sed multum" * Ştiţi care sunt ţările cele mai sigure privind securitatea oamenilor? Cele mai mici din Europa: Monaco, San Marino, Luxemburg, Liechtenstein, Andorra, unde răufăcătorii n-au acces şi dacă, totuşi, părund, sunt depistaţi rapid. Pe vremea lui Ceauşescu şi România oferea garanţii de siguranţă, ceea ce nu se mai întâmplă acum. * În Statele Unite este în vigoare Le­gea Whistle-Blower, conform căreia este interzisă con­cedierea angajaţilor care-i critică pe şefi sau denun­ţă practicile ilegale ale acestora. Aş fi curios câţi americani au beneficiat de ea, fiindcă un şef nu te dă afară, dar îţi poate amărî viaţa încât pleci tu ca să scapi. (Parcă s-a încercat şi la noi aşa ceva, dar au lăsat-o moartă.) * Ion Eliade Rădulescu povesteşte o păţanie din copilărie: făcând o boacănă, tatăl i-a ras o palmă sănătoasă. Copilul, încăpăţânat, i-a zis să mai dea." Mai na !zise tata şi cu vorba aplică şi fap­ta". "Mai dă!" "Mai na!" Se repetă de câteva ori, până mă răsbi şi pe tată-meu îl necăji foarte un caracter atât de ţestos"/sic!/Cu siguranţă, asemenea texte sunt scoase din programa şcolară actuală, fiindcă…îndeam­nă la violenţă în concepţia unor minţi optuze. * Un amic i se plângea tatălui meu că cimitirul veterani­lor nu e îngrijit cum ar trebui şi ar merita. Tata, ca­re nu era lipsit de simţul umorului, i-a răspuns în versuri: "Şi-o să dorm în întuneric/Şi în linişte eternă/N-o să-mi pese căpătâiul/De-mi va fi pietroi ori pernă/Când va putrezi sicriul/Şi gătela de pe mine/Pentru galbenele-mi oase/Nu va fi nici rău, nici bine". Insul a rămas cu gura căscată crezând că tata era autorul. De fapt, e un poem mai vast, "Din prag" de Al. Vlahuţă…

Autor - N. I. DOBRA
10 decembrie 2023 la 18:19
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 10 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.