Charles De Gaulle n-a fost numai militar de ca­rieră, ci şi un politician versat şi scriitor de talent (ca şi Winston Churchill, de altfel). A trăit 80 de ani, timp în care a participat la două războaie mon­diale şi a fost primul preşedinte al Guvernului Pro­vizoriu al Republicii Franceze (1944-1946), preşedinte al Consiliului de Miniştri (1958-1959), preşedinte al Franţei (1959-1969). El a zis: "Am încercat să scot Fran­ţa din noroi, dar se întoarce la greşeli şi la mize­rii. Nu pot să-i împiedic pe francezi să fie francezi". Şi-a mai zis ceva ce mi-a plăcut: "Sabia mea s-a frânt, dar voi continua să lupt cu mâinile încleştate pe lama ruptă a sabiei". De asemenea oameni de stat ar avea nevoie Europa, nu de nişte marionete ale americanilor, "păpuşari", vorba lui Paler. * Într-o seară absolut din întâmplare, am dat la tv peste emisiunea lui Dinescu "Poezie şi delicateţuri", o aiureală, dar m-am oprit asupra ei fiindcă o avea ca invitată pe Marina Voica, născută Marina Alexandrovna Nikolskaia Ivanovo, în URSS, în 3 septembrie 1936, stabilită în România în 1960, căsătorindu-se cu Marcel Voica, român, coleg de facultate. Mică, sfrijită, încreţită, dar vioaie, cu vocea neschimbată şi acel puternic accent rusesc, care a făcut-o deosebită în lumea muzicii româneşti. Mi-a plăcut realmente şi, dacă găsiţi emisiunea res­pectivă, v-o recomand. * Nicolae Manolescu pledează pentru necesitatea unui învăţământ bazat pe ’’umanioare": literatură, filozofie, etică, istorie, retori­că, şi nu pe ştiinţele exacte. Păi, de aceea, în liceu, erau clase la "real" şi la "uman", tocmai ca elevii să opteze după preferinţe. Acum, învăţământul românesc a ajuns un fel de varză de Bruxelles, bazat pe forme fără fond, schimbat de la un an la altul, după ideile trăsniţilor "unşi" miniştri nu pe competenţe, ci pe pile de partid, cu câte şase secretari de stat, care se calcă pe bombeuri mişunând pe culoarele ministerului, aşteptând pauza de masă şi ziua de salariu. * Au apărut tot felul de inşi care propagă un fel de militantism intelectual, fie ca să epateze, fie ca să pară mai deştepţi decât sunt. Astfel, au lansat pe piaţa limbii române tot felul de cuvinte, pe care încearcă să ni le bage pe gât, gen: binar, islamofobie, intersecţionalitate, rasism sistemic, incluziune, transfobie, rezilienţă, deconstrucţie… Dacă într-un discurs ori un eseu mai strecoară şi câteva barbarisme neasimilate încă, pe mine m-au pierdut de ascultător sau cititor. Nu ştiu câte limbi ale lumii sunt mai bogate ca lexic şi nuanţe interpretative decât limba ro­mână, aşa că nu-i înţeleg pe cei care vor s-o tulbure, s-o maculeze cu orice preţ. Cei mai renumiţi folclorişti şi lingvişti români au fost evrei şi ei au apărat lim­ba română de infecţii: Lazăr Şăineanu (Eliezer Schein), Moses Gaster, Heiman Hariton Tiktin, Alexandru Graur, Moses Schwarzfeld, Ion-Aurel Candrea (Iancu Hecht), George Pruteanu (născut Pincu Solomonovici după tată), Ernest Klein… S-au prăpădit ei, se duce de râpă şi limba româ­nă?