Citite, auzite: "Nu are rost să trăieşti acolo unde nu ai nimic de făcut"

Citite, auzite: "Nu are rost să trăieşti acolo unde nu ai nimic de făcut"

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Winston Churchill a fost un politician care a reuşit să-i conducă pe englezi fiind mai deştept decât ei. Iţi dai seama de asta după numeroasele aforisme pe care le-a lăsat posterităţii, între care chiar cel din titlu. La noi, situaţia e mai complicată, fiindcă majoritatea românilor se cred mai deştepţi decât cei pe care i-au ales să-i dirijeze.* Un gazetar de la Dilema veche abia de curând a aflat că există în ţară magazine prin care Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală (ANAF) vinde bunurile confiscate, la preţuri modice de câţiva lei. Ce nu ştie insul este că primii clienţi sunt chiar inspectorii, poliţiştii, vameşii care le confiscă şi abia pe urmă clasa muncitoare, tot ca pe vremuri. * Mă credeţi sau nu, dar, dintre toate statele membre ale Uniunii Europene, România este cea mai echilibrată din punctul de vedere "mix energetic", având de toate: gaz, cărbune, hidro, nuclear, eolian, încât putem da şi la alţii pe bani buni. De ce industriaşii şi politicienii noştri îşi bat joc de avuţia ţării şi de noi numai Dumnezeu ştie, pentru că el ne-a înzestrat cu de toate şi acum ne-a dat pe mâna tâlharilor. Trăim în plin absurd existenţial. * Înaintea Mondialului de fotbal din Qatar, Lionel Messi anunţase că se va retrage. Are şi el o vârstă, la care ar mai face şi altceva decât să dea cu piciorul în minge şi să fie tăvălit de adversari rudimentari. După triumful Argentinei şi al său personal, ne-a anunţat că s-a răzgândit. Din motive financiare în niciun caz. Bănuiesc că nu poate trăi fără aplauzele fanilor şi-apoi ce altceva ştie să facă mai bine? Să vedem. * Dacă n-aţi ştiut, afllaţi că prolificul romancier francez Alexandre Dumas-tatăl a fost şi gurmand, publicând un "Dicţionar de artă culinară", plin de spirit. Citez un pasaj : "În Italia, unde de obicei se mănâncă prost, la un hotel bun vi se spune: Domnule, avem un bucătar francez. In Spania, unde se mănâncă execrabil, marile hoteluri anunţă: Domnule, avem un bucătar italian. Reţetele sunt scrise în stilul lui Păstorel Teodoreanu al nostru, cu har şi cu haz .* Analiştii şi politologii nu zic nimic tot anul despre revoluţia din 89, dar încep să descopere tot felul de "adevăruri" taman în decembrie, ca să ne amărască sărbătorile şi aşa fac în fiecare an de trei decenii încoace. Ori sunt proşti, ori sunt parşivi. * Cenzură a fost, este şi va fi în toate ţările şi toate regimurile, aşa că să nu mai dea fariseii şi oportuniştii vina pe regimul comunist. Diferenţa dintre cenzura de astăzi de la noi şi cea dinainte este doar de nuanţă şi de interese: dictatura lui Ceauşescu era de un fel, mai perfidă, mai absconsă, democraţia lui Iohannis este dată cu tot felul de vopsele, în funcţie de "sugestiile" aliaţilor din Uniunea Europeană şi din NATO. E precum ăla care şi-a schimbat numele din Căcat Ilie în Căcat Vasile. * În Antichitate, Pitagora (cel cu teorema pe care nu cred că mulţi o mai ştiu!) zicea: "Zeii, spun preoţii, au regretat repede că l-au creat pe om, iar omul a regretat că i-a creat pe zei." Toată lumea, mai degrabă sau mai târziu, regretă câte ceva.

Autor - N. I. DOBRA
12 ianuarie 2023 la 20:25
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 13 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.