Citite, auzite: "El îi scria că o iubeşte, ea îi cerea bani”

Citite, auzite: "El îi scria că o iubeşte, ea îi cerea bani”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Biografii lui Liviu Rebreanu, singurul romancier ardelean de valoare europeană, între altele, i-au numă­rat scrisorile din dialogul epistolar cu soţia sa, Fanny, o actriţă de mâna a doua, care îşi petrecea timpul mai mult la Paris. Rebreanu i-a trimis peste 400, în care îi spunea că o iubeşte, iar ea îi răspundea cerându-i bani: "Sunt mândră că eşti în stare să ţii un cur de muiere. Nu uita că curul muierii tale e cam mare. Sâc! "Tolo­macul – că altfel nu-i pot spune – îi scria: "Sfânta mea soţie şi iubită nevastă". Ştefana Rebreanu, născută Rădulescu (1888, Piteşti -1976, Bucureşti) nu era nici frumoasă, nici talentată şi avea o fiică, Puia-Florica, făcută cu altul. Bătut în cap ca toţi bărbaţii. * Englezul "Philip Dormer Stanhope lord Chesterfield (1694-1773), diplomat şi scriitor, la o sindrofie, i-a fă­cut să râdă pe cei prezenţi: "Tot ce-mi doresc la pro­pria înmormântare este să nu fiu îngropat de viu". * Napoleon, ajuns împărat al Franţei, supărat într-o anume situaţie pe fostul său ministru de externe, nu s-a putut abţine şi l-a admonestat deloc protocolar: "Nu eşti de­cât un ciorap de mătase plin cu căcat! "Talleyrand, poli­tician versat, s-a făcut că n-a auzit, dar când i-a venit bine, l-a ajutat "pe corsican să-şi frângă gâtul. Politicienii noştri sunt ca nişte şosete rupte la călcâie. *Într-o revistă franţuzească din 1990 am găsit un articol în care autoarea Alix de Saint-Andre se refe­rea şi la România postrevoluţionară. Vă redau câteva date spre aducere aminte: " 1 leu=0,70 franci, salariu mediu= 2 500 lei, concediul= 18 zile, la fiecare 5 ani de muncă se adaugă 2 zile de concediu, anticoncepţio­nale nu există, avortul este liber şi costă 30 de lei, concediul de maternitate este de 365 de zile, o maşină Dacia costă 70 000 lei, în principiu, dar 84 000 lei în realitate şi trebuie să aşteptaţi 5 ani teoretic, spaţiul de locuit al unei persoane e stabilit la 8 mp, dar adesea găseşti locuind 5 persoane într-o cameră de 20 mp…"Concluzia autoarei: "Mizeria lor materială este totală". Sunt curios ce-ar scrie dacă ar veni acum. * Scriitorul latin Marcus Annaeus  Seneca, supranumit Retorul, povesteşte că preotul Piso condamnase un cetăţean pentru crimă. În timp ce era dus spre locul execuţiei, a apărut presupusa victimă, adică mortul. În aceas­tă situaţie, centurionul a suspendat execuţia, trimiţându-i preotului Piso vestea. Ce credeţi că a decis acesta? I-a condamnat la moarte pe toţi trei: pe acuzat pentru că exista deja o sentinţă, pe centurion pentru că nu executase ordinul primit, iar pe presupusa victimă, fiindcă a pricinuit moartea a doi oameni nevinovaţi. Preotul ar fi exclamat: "Fiat iustitia, pereat mundos" /"Să se facă justiţie-dreptate-de-ar fi să piară lu­mea "/Vorbele lui au rămas până în zilele noaste sub forma: "Dreptate a la Piso". * Adjunctul primarului oraşului japonez Kobe s-a sinucis dându-şi foc pe o plajă, în drumul său spre serviciu, doar pentru faptul că un jurnalist l-a acuzat de corupţie, fără a aduce dovezi. Niponii ţin mult la onoarea lor, nu ca ai noş­tri care după ce ies din puşcărie, candidează la im­portante funcţii în stat.

Autor - N. I. DOBRA
28 aprilie 2024 la 19:35
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 8 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.