Citite, auzite: "Dumnezeu a asigurat fiecărui animal mijloacele de existenţă"

Citite, auzite: "Dumnezeu a asigurat fiecărui animal mijloacele de existenţă"

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Johannes Kepler (1571-1630) a fost de toate: naturalist astrolog, teolog, matematician, muzicolog, filozof, fizician, scriitor etc. Şi, bineînţeles, german, ade­vărată personalitate enciclo­pedică a vremii, considerat precursor al calculului integral. În afară de panseul din titlu, vă mai redau câteva expresii memorabile ale înţeleptului, a cărui mamă a fost acuzată de vrăjitorie de nişte minţi obtuze: "Prefer cele mai aprigi critici ale unui om inteligent decât aprobarea ne­chib­zuită a maselor; Ştiinţa este procesul contemplării gândurilor lui Dumnezeu; Natura foloseşte cât de puţin poate din orice; De îndată ce cineva va demonstra arta zborului, nu vom duce lipsă de doritori care să ajungă pe Lună şi pe Jupiter". S-a dovedit că a avut dreptate. n În publicaţia germană Der Spiegel am găsit o statistică la care nu mă aşteptam: în Al Doilea Război Mondial Polonia a avut 6 milioane de morţi, situându-se procentual pe primul loc într-un clasament general al victimelor – 17,2 la sută din totalul populaţiei; pe locul 2 sunt sovieticii, cu 25 milioane de morţi, 14,2 la sută din totalul populaţiei; pe locul 3 sunt iugoslavii – 1,7 milioane de morţi, 11 la sută din populaţie; germanii, cu 7 milioane de victime, ocupă locul 4 – 8,8 la sută din populaţie. România, cu 378 000 de morţi, 1,9 la sută din populaţie, se situează pe locul 11. Cei mai "câştigaţi” au fost bulgarii cu "doar" 20 000 de morţi şi norvegienii, care n-au pierdut decât 10 000 de oameni. În final, te întrebi: la ce a fost nevoie de acest carnagiu, când tot nu-i pace în lume şi în Europa? n Cri­ticul literar Gheorghe Grigurcu, analizând volumul de versuri "Opera poetică" al sibianului Dumitru Chioaru, încheie scurt şi cuprinzător: "Dumitru Chioaru este unul dintre exponenţii de seamă ai atât de fertilei generaţii optzeciste". Pentru cei neiniţiaţi, zisa "generaţie optzecistă" i-ar include pe Traian T. Coşovei, loan Stratan, Mircea Cărtărescu, Nichita Danilov, Alexandru Muşina, Mircea Nedelciu, Ioan Lăcustă, Sorin Preda, Matei Vişniec, Bogdan Ghiu, Florin laru etc. nÎntr-un eseu publicat în revista România literară (pe care o conduce), Nicolae Mano­lescu scrie despre "catastrofa economică, socială, morală, politică şi culturală pe care regi­murile comuniste au provocat-o peste tot în lume unde s-au impus." Să zicem că aş fi de acord cu el, dar aş vrea să-mi spună cu ce-i mai bună demo­craţia capitalistă de la noi, din ultimii 30 de ani,  altfel afirmaţia lui nu are acoperire faptică. n În ultima vreme a crescut numărul euroscepticilor din fostele ţări socialiste. Între cei mai vehemenţi se află scriitorul polonez Andrzej Stasiuk, care este de părere că "în afară de libertatea de a cir­cula şi de a consuma, nimic nu e mai bine. Cu intrarea noastră în Uniunea Europeană am devenit un fel de caricatură a occiden­talilor". Aşa cred şi mulţi români, doar că nu au curajul să o spună, deşi, cel puţin teoretic, libertatea de opinie este legiferată. n Nu ştiu dacă sunt mulţi cei care au aflat că marele scriitor Mihail Sadoveanu a fost şi pasionat şahist. El este autorul unui "decalog al chibiţului" în versuri: "Chibiţul să tacă/Zgomot să nu facă/Liniştit să steie/Sfaturi să nu deie/Orice plan să lese/Să nu mişte piese/Să nu facă glume/Să nu ne afume/Să nu facă semn/Să fie de lemn". Toţi oamenii cultivaţi au simţul umorului.

Autor - N. I. DOBRA
19 iunie 2023 la 18:35
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.