Citite, auzite: "Dac-am crede-n Dumnezeu ca în regi şi împăraţi…"

Citite, auzite: "Dac-am crede-n Dumnezeu ca în regi şi împăraţi…"

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Şi continuă filozoful, poetul şi teologul german Johann Gottfried von Herder: ’’Nu ne-am război mereu şi-am trăi ca nişte fraţi". Pe vremea lui (1744-1803) aşa o fi fost, dar acum nimeni nu mai respectă pe nimeni. Citiţi cartea lui Harry despre fratele său William şi moravurile de la Curtea Regală a Marii Britanii. * Apropo de regi şi monarhi, iată câteva maxime: "Omul nu va fi liber până când ultimul rege nu va fi spânzurat cu maţele ultimului popă (Denis Diderot);Regele, lisus şi Biserica sunt cele trei nume în care se află Dumnezeu (Jacques Bossuet); În viaţa omului care l-a ales pe Dumnezeu ca Rege, iubirea este suprema lege (Michelle Rosenberg); Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie (Mihai l) "Daţi-mi voie să am o părere mai nuanţată. * Voinicul din filme, Bruce Willis a suferit un atac cerebral, în urma căruia nu poate să vorbească şi să înţeleagă ce zic ceilalţi. De Crăciun s-au strâns prima lui soţie, Demi Moore, cu cele trei fete ale lor şi actuala soţie, cu cele două fete ale lor. Au făcut o poză de familie în care Bruce parcă încearcă să zâmbească. În martie va împlini 68 de ani. Averea lui, estimată la 235 milione de dolari, o lasă prin testament celor cinci fiice, cea mai mare,  Rumer, are 34 de ani, cea mai mică, abia 8, Evelyn. Unul dintre actorii americani buni, cu simţul umorului, evoluând în filme… digerabile: Ultimul samaritean, serialul "Maddie şi David" (parteneră Cybill Shepherd), Pulp Fiction (cu Quentin Tarantino şi Uma Turman) ,Verditul (cu Paul Newman), Hudson Hawk (cu Danny Aielo şi James Coburn, Bandiţii (cu Cate Blanchett, Panică la Hollywood (cu Robert de Niro) etc. Din generaţia actuală de actori, puţini sunt mai răsăriţi, de vină fiind şi filmele proaste în care sunt puşi să joace. Vedetele îşi aleg scenariile, regizorii şi partenerii, nu acceptă orice şi pe oricine, alde Robert de Niro, Al Pacino, Michael Douglas, Dustin Hoffman, Richard Gere sunt pretenţioşi. * Din cei patru fii pe care i-a avut cu Ike Turner în perioada mariajului (1962-1978), Tina Turner (83 ani), doi i-au murit. În 2013, ea s-a recăsătorit cu Erwin Bach, acum în vârstă de 66 de ani, un elveţian producător de discuri.Trăieşte în Elveţia, obţinând cetăţenia prin căsătorie, dar n-are parte de o bătrâneţe liniştită; în urmă cu patru ani, a murit Craig, iar în decembrie anul trecut s-a prăpădit Ronald. Bolile şi moartea nu-i ocolesc nici pe oamenii celebri. * Ce scrie un turist care a fost prima dată în România, probabil neamţ sau englez, că ăştia socotesc fiecare firfiric: "Una dintre şmecheriile folosite în restaurante, este afişarea preţurilor la suta de grame la mâncărurile din lista meniu. Când se aduce nota de plată, suma este dublă, dacă nu chiar triplă /…,/Cea mai curată toaletă e în dosul unui tufiş /…/Conceptul de întârziere nu există pentru cei mai mulţi dintre români, în schimb ospitalitatea lor e formidabilă". Bine că a găsit şi ceva pozitiv, nimerind, probabil, într-o comună, la nişte săteni chivernisiţi care l-au îndopat ca pe gâştele pentru foie gras şi l-au îmbătat fest, de-a dormit buştean, fără să simtă activitatea nocturnă a puricilor flămânzi de sânge străin.

Autor - N. I. DOBRA
27 martie 2023 la 19:32
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 ore
41 de mașini istorice pornesc la Sibiu într-un raliu de 430 de kilometri. Călin Popescu-Tăriceanu, printre participanți
Sibiul găzduiește, în 11 și 12 septembrie, cea de-a cincea ediție a Sibiu Classic Rally, competiție de regularitate...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 10 ore
VIDEO | Aeroportul Sibiu explică de ce unele curse apar și dispar: ce caută companiile aeriene înainte să deschidă o rută
O nouă rută aeriană nu se deschide doar pentru că Aeroportul Internațional Sibiu are infrastructura necesară. Reprezentanții aeroportului...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 10 ore
Teatrul „Gong” Sibiu deschide stagiunea cu o premieră: „Baronul din copaci”
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide noua stagiune cu premiera spectacolului „Baronul din copaci” în regia...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
„Patrupezii chitariști”, vedetele de la Guitar Meeting. Animal Life a venit cu cățeii la festivalul din Muzeul ASTRA
Guitar Meeting Festival nu a avut parte sâmbătă doar de chitare, muzică și artiști, ci și de câțiva...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Paradă cu 250 de Porsche pe Transfăgărășan. Participanți din opt țări, la noua ediție Transfăgărășan Getaway
Transfăgărășanul a fost, din nou, scena unei întâlniri dedicate pasionaților Porsche. Noua ediție a evenimentului Transfăgărășan Getaway, organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
12.000 de lei strânși pentru Spitalul de Copii „Dr. Carl Wolff”, la un târg caritabil în Cisnădioara
O nouă acțiune caritabilă organizată de un grup de inițiativă a reușit să strângă 12.000 de lei pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Munții Sibiului, descoperiți pe biciclete electrice. Tură de după-amiază în „Anii Drumeției”
O plimbare de patru ore pe biciclete electrice, pe trasee off-road ușoare, este propunerea „Anii Drumeției” pentru sibienii...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Sport, joacă și bazar, la Sibiu. O zi pentru familii, cu sport, ateliere și o cauză caritabilă
Piața Habermann din Sibiu se transformă, pe 12 septembrie, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și activităților pentru întreaga...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 zile
O juristă a croșetat mașina bunicului, după o fotografie de acum aproape 100 de ani. A fost primul Ford din Apoldu de Sus
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în primul weekend de toamnă la Sibiu. Târgul Olarilor, concerte, teatru și drumeții
Primul weekend din septembrie vine cu o agendă bogată la Sibiu și în împrejurimi. Târgul Olarilor ajunge la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 zile
Cum a devenit Sibiul oraș universitar în urma unui refugiu. Istoria extraordinară a unei operațiuni de acum 86 de ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 5 zile
A fost construită din lemnul unor șuri vechi din satul în care biserica a fost trăsnită de două ori. Școala din Ticera a prins viață la Sibiu
˝Susură a toamnă în Pădurea Dumbrava, unde, cu pași mărunți, copacii se înveșmântează în aurul dospit de soarele...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.