Citite, auzite: "Bătrânilor le place să dea poveţe bune"

* Francois al VI-lea, duce de La Rochefoucauld, prinţ de Marcillac (1613-1680), spre deosebire de mulţi nobili de rangul lui, care făceau carieră în armată, timpul li­ber ocupându-l cu aventuri galante, a fost scriitor şi cugetător, maximele şi reflecţiile sale rămânând moş­tenire umanităţii. Iată, spre edificare, câteva dintre ele: "Numele mari îi înjosesc, în loc să-i înalţe, pe cei care nu ştiu să se menţină la înălţimea lor; Mintea este totdeauna amăgită de inimă; Tinerii îşi schimbă gusturile prin neastâmpărul vârstei, bătrânii şi le păstrează din obişnuinţă; Bătrânilor le place să dea poveţe bune, ca să se consoleze că nu mai sunt în stare să dea exemple rele; Un prost n-are destulă stofă ca să fie bun; Pompa înmormântărilor serveşte mai mult vani­tăţii celor vii decât cinstirii morţilor." Franţa n-a dus lipsă de moralişti, dacă i-am aminti şi pe La Bruyere, Michel de Montaigne şi Blaise Pascal. * Îmi amin­tesc de un film istoric, în care Thomas Becket-interpretat magistral de Richard Burton-consilier al regelui Angliei, Henric al II-lea era mare iubitor al războiului, al vinului, luxului şi femeilor, aproape un desfrânat. În 1162, amicul său, regele, cu care petrecuse zile şi nopţi, l-a făcut arhiepiscop de Canterbury. Din acel mo­ment, a devenit alt om, îmbrăcând straiele umilinţei, spă­lând pe picioare zilnic 13 cerşetori, dând de mâncare sărmanilor şi trăind în rugăciune. A fost o schimbare de substanţă, nu de formă. Când a îndrăznit să aibă alte păreri decât regele, fostul său partener de dezmăţ, aces­ta a poruncit să fie ucis, în 1170. Astăzi este venerat şi de Biserica catolică şi de cea Anglicană…Revenind în actualitatea de la noi, eu nu cunosc asemenea exemple, în schimb am tolba doldora de nume ale unor personaje de ieri şi de azi, care întruchipează tipul came­leonului perfect: foşti comunişti sărind în bărcile noilor partide, propagandişti ai materialismului devenind peste noapte vajnici credincioşi întru Domnul şi adepţi ai economiei de piaţă (vezi Ilie Şerbănescu, doctor în economie socialistă, devenit mare propagandist al eco­nomiei capitaliste) etc. Foşti nomenclaturişti de mâna a doua pe vremea lui Ceauşescu, au devenit parlamentari, miniştri, miliardari, ambasadori, dovedind reale aptitu­dini de cameleoni ai actualei democraţii capitaliste. Ruşinea este un cuvânt care a dispărut din dicţionarul limbii române.* Neavând Operă la Sibiu nu ştiu câţi localnici au văzut "Bărbierul din Sevilla" de G. Rossini, după piesa cu acelaşi titlu de Beaumarchais. Unul dintre personaje, Don Basilio, are o replică de ţinut minte: "Calomniaţi, calomniaţi, ceva, ce­va tot va rămâne". Parafrazându-l, aş zice, văzând vânzo­leala provocată de tezele de doctorat ale unor mahări care ne conduc: "Copiaţi, imitaţi, plagiaţi!" Adevărul e că, după revoluţie, numărul doctorilor de tot felul a crescut în proporţie geometrică şi m-aş mira că un sfert dintre ei să fie autentici. Pe mine nu mă deranjează că-şi vor scrie pe cruce ”Prof. univ. dr. H.C." sau "Fost deputat, fost ministru dr. Lucian Bode. Să le fie ţărâna uşoară! * În loc să "lucreze" cu imagini, cum ar fi normal, televiziunile noastre ne îngroapă în vor­be de tot felul şi nici acelea nu ne dau prea multe in­formaţii, principala preocupare a cititoarelor de promptere fiind să ne spună nu cine a făcut accidentul rutier, cine şi-a ucis nevasta, care şi-a dat foc la casă ori s-a aruncat de pe acoperişul blocului, ci… câţi ani are. Şi cu asta, basta!