Atentatul de luni seara din Bruxelles reconfirmă că Europa are o problemă de securitate după izbucnirea războiului din Israel. Suspectul, care a ucis două persoane, locuia ilegal în Belgia, era cunoscut pentru infracțiuni grave precum traficul de persoane, dar – ce să vezi? – autoritățile nu aveau informații că se radicalizase. Poate că se așteptau să îmbrace un tricou pe care să fi imprimat mesajul „Vreau să ucid!” și probabil că atunci ar fi avut unele bănuieli. Măsurile de securitate luate de Franța, Germania, Italia și multe alte state europene sunt expresia unei neliniști îndreptățite. O neliniște generată însă de politicile din trecut ale unor lideri europeni care au pus în pericol pe termen lung securitatea țărilor lor și pe cea a bătrânului continent. Când Angela Merkel a deschis larg porțile Germaniei pentru imigranți, mulți au anticipat ce se va întâmpla, dar răul era deja făcut. Iar Merkel nu a fost singurul politician din Europa care a susținut politici permisive pentru imigranți. Problema nu sunt acei oameni veniți din Africa sau din Orient, mânați de pericolele din țările lor, oameni care își văd de treabă, ci indivizii (nu puțini) care au luat-o spre Europa, atrași de ajutoarele sociale ofertante, de cazarea gratuită și toate facilitățile puse la dispoziție de state, cărora acum le e tot mai greu să își protejeze propria populație. Printre cei ajunși în Europa s-au amestecat și teroriști care au organizat atentate, au ucis oameni nevinovați, în numele unei cauze cu care europeanul de rând nu are nicio tangență. Acea ipocrizie a „corectitudinii politice” încurajată de unii progresiști, unii verzi, politicieni fără viziune s-a dovedit și se dovedește o abordare suicidală. Dacă cineva a vrut să destabilizeze Europa fără a trage un foc de armă, a reușit să o facă prin implementarea unor politici permisive, față de fenomenul imigrației. Da, spiritul teoretic al acestor politici a fost ajutorarea unor oameni disperați, pentru care a trăi în propriile țări era un coșmar. Doar că totul s-a făcut fără discernământ, neexistând o triere și un ajutor acordat doar celor care aveau într-adevăr nevoie. Dacă azi Europa are o problemă, nu e cinstit să arate cu degetul către toți imigranții, ci ar trebui să se ia la palme pe ea însăși pentru că propriile strategii (e drept, ale unor conducători din trecut) au acționat ca o implozie. Așa-zisa „corectitudine politică” s-a dovedit falimentară și probabil că Putin și alți dictatori, cărora Europa le stă în gât, își freacă mâinile de bucurie.