Ce de mofturi pe capul nostru: vrem și copaci în parcuri, nu ne ajunge asfaltul

Am crezut mereu și cred că una dintre cele mai bune investiții pe care cineva le poate face în el însuși este să călătorească. Când vezi ce fac alții, când afli cum gândesc, poți, la rândul tău, învăța câte ceva și ai șanse mari să judeci lucrurile mai bine, având la îndemână elemente de comparație. În plus, vei putea înțelege mai ușor anumite lucruri ce par de neînțeles în absența lecturilor ori a călătoriilor. Nu ne-am propus să facem apologia excursiilor pe tărâmuri spre care privim cu luare aminte, ci vrem doar să scoatem în evidență că nu strică să te mai uiți, din când în când, și prin ogrăzile unora mai prieteni cu buna rânduială. Pentru că tot s-a vorbit în ultima vreme despre parcuri, mi-am amintit de spațiile de acest fel din Franța, Spania, Italia sau Anglia.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Iarbă, flori, copaci cu trunchiuri groase și coroane impozante, alei cu pietricele, bănci amplasate în armonie cu natura și lume care se comportă firesc: așa ai putea descrie, în linii mari, un parc ce-și merită titulatura. Parcul nu trebuie să fie un conglomerat de materiale lucioase, de mobilier înzorzonat, un loc în care să îți amplifici disconfortul creat de agitația urbană; e perimetrul în care cauți alinarea naturii, mirosul firesc al ierbii, copacilor, plantelor, nicidecum miresmele de popcorn, hamburger sau gogoși prăjite în ulei rânced.

Să zicem că parcul e o bucată de pădure adusă în oraș, ceva mai rară, e spațiul în care simți că te poți desprinde de furnicarul de dincolo de gardul viu. Strădaniile aducătoare de profit pentru prestatori, prin care administrațiile locale vor să împopoțoneze niște spații aparent verzi, mobilându-le cu tot felul de găselnițe -chipurile- moderne sunt, de fapt, o palmă dată ideii de parc autentic. E de ajuns să dai o fugă până în țările menționate mai devreme pentru a înțelege că ceea ce se încearcă la noi a se boteza parc e doar o insultă la adresa termenului. Fără a fi cusurgiu, Belvedere nu poate fi numit parc, ci doar un spațiu amenajat cu alei înguste, arbuști, bănci și ceva locuri de joacă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Da, există și în alte țări astfel de spații, doar că acolo găsim și parcuri în adevăratul sens al cuvântului, pe care nu s-a gândit nimeni să le schimonosească, să le treacă prin bormașină, polizor, drujbă și aparat de sudură. Nu de alta, dar e ca și cum te-ai apuca să construiești pe o casă țărănească din Muzeul ASTRA un etaj din termopane, iar în curte să amenajezi o piscină și o arteziană cu jeturi multicolore. 

Autor
03 noiembrie 2024 la 17:54
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Angajați mulți, gazetari tot mai puțini
Pe nesimțite. Așa a trecut un an de când am vorbit pentru ultima oară cu bunul meu prieten...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Șampanie și ură
Nu am fost și nu voi fi niciodată un fan al lui Ion Iliescu, pentru că îl asociez...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Să ținem cultura vie, cu câte-o paranghelie!
Știm că lumea se trage tot mai mult la umbra celor facile, că preocupările sunt tot mai superficiale,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Proști ca gardul, dar îți umflă cardul
Uneori, politicienii români seamănă leit cu niște maneliști care își cântă succesele financiare obținute prin virtuți denumite generic...
Editorialul zilei
3 min de citit
acum 1 săptămână
Marile schimbări: alte șosete, alți nădragi, alte țepe
Am constatat încă o dată că nu se face gaură în cer dacă te deconectezi pentru câteva zile...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Oroarea de a avea angajaţi de o anumită vârstă
Am înţeles, din investigaţiile mele şi din ascultatul poveştilor de/din viaţă ale altora din liga 40 +, că...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Veşnicele generaţii de sacrificiu care strâng cureaua în vreme ce alţii prosperă
Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de "vai ce bine e să fii sărac",...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
“Omagiu”, volumul doi, dar cu alt preşedinte
Citesc postarea unui membru al guvernului. Începe superb cu "În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan...". Şi...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Cine „am câștigat”?
Boala băgatului capului în poză pare să se țină scai de noi. În contextul războiului din Ucraina, e...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Niște băieți pacifiști: n-ar da în corupție, nici măcar cu o floare
Marea luptă împotriva corupției a început bine: CCR a declarat neconstituțională obligativitatea publicării declarațiilor de avere pentru soți,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Când o iei în freză, schimbi coafura și ești ca nou
Avem o veste proastă pentru cei ce au mestecat iluzia unui alt mod de a se face politică...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
O încălzire globală, pusă la rece
Sunt momente în care regret că m-am grăbit cu schimbul de haine groase și mi-am băgat ghetele la...
Editorialul zilei
3 min de citit