Ce-a fost şi ce-a ajuns. Pe Valea Săpunului, până la Troiţă şi retur

Dincolo de statisticile care spun nimic, dar sunt bune să faci ştiri din ele (v-o spun eu, care am făcut ştiri după statistici) Sibiul, în materie de locuri liniştite şi relativ naturale, stă satisfăcător (din punct de vedere militar vorbind, adică ceva deasupra lui "foarte prost") spre varză. Pentru că îţi vine, uite, să ieşi undeva, să te răcoreşti, mai ales când e vară şi cald. Să te plimbi prin centru "ca bunicii noştri" (cum scrie tânăra generaţie jurnalistică) nu mai ţine, pentru că în centru e ca la nebuni, mai ales seara. Rişti ba să intre smartfonişti în tine, ba trebuie să ocoleşti familii de turişti care se mişcă brownian, ba te împiedici de copii de turişti care aleargă necontrolat, de zici că sunt poporul român între 23 şi 26 decembrie 1989. Nici parcurile cu "nume" nu mai sunt frecventabile. Acolo e la fel de înghesuială ca în Unirii la ora 12, sau ca pe centru seara (cum am spus!) şi sunt penultimul loc în care te poţi relaxa şi bucura de natură. Aleile şi cărările au devenit piste de curse pentru trotinetişti şi biciclişti, care consideră toţi că dacă e domeniu public, e moşia lor. A, veţi spune: du-te prin pădure. Am fost. E full de biciclişti. A, au pistă specială, mai ziceţi. Aşa şi? Ei se dau tot pe cărări că e mai cu senzaţii tari şi pe viteză şi te mai și trezeşti înjurat. Aşa că dacă vrei linişte, poţi alege mai degrabă pe un peron de la gară și cimitirul (unde mă îndemnau fanii lui gălăgie in the park Fest, să mă duc dar nici acolo nu mai e ce-a fost, că mai nou a devenit scurtătură pentru şoferii de „Arhitecţilor”). Au mai rămas alte locuri, mai ştiute, mai neştiute sau doar mai nefrecventate.

Suntem în căutarea lor, unele le-am găsit şi vi le vom spune şi vouă. Nu că ar fi soluţia ideală, dar în lipsă de altceva şi trăind în oraşul betoanelor, tot e ceva diferit de (a)normalul cotidian.

Valea Săpunului, fosta plajă a Hipodromului

Ne-am oprit la un loc celebru până nu demult, mai ales printre locuitorii zonelor de blocuri  Hipodrom şi Vasile Aaron: Valea Săpunului. Definită nu doar ca pârâul care este "frontiera" dintre Sibiu şi Şelimbăr ci ca tot câmpul, de la pârâu până la Troiţă (sau chiar la Seviş?). Era "plaja" locuitorilor din zonă şi nu doar a lor. Dacă e să săpăm în trecut, pe locul unde acum sunt trei supermagazine, o grămadă de blocuri despre care poţi spune orice, numai că e vorba de urbanism nu, un giratoriu plus un carosabil în prelungirea bd. Mihai Viteazu, au avut două bătălii importante pentru istoria României. Prima, Bătălia de la Şelimbăr de pe 28 octombrie 1599, dintre Mihai Viteazul, cu o armată compusă din boieri români, şi "militari" (mercenari sau nu), moldoveni, cazaci, sârbi, maghiari şi secui, împotriva trupelor transilvănene ale lui Andrei Bathory, compusă din nobili maghiari şi luptători secui şi saşi. Victoria a fost a lui Mihai. A doua bătălie a fost în septembrie 1916, dintre armata română şi trupele austro-ungare, apoi şi cele germane, despre care se vorbeşte mai puţin, că de data asta am mâncat bătaie.
În perioada comunistă, aici erau un poligon militar, lanuri de porumb ale CAP Şelimbăr şi un drum de pământ rural şi frumos care ducea la Troiţă. Drum care se intersecta cu un alt drum, asemănător, ce lega şoseaua -drum naţional de Calea Cisnădiei. După ce porumbul s-a mai rărit, câmpul a devenit loc de plajă. Era fain, bătea soarele, umbră deloc, florile erau multicolore, iar dacă aveai chef de răcoreală, îţi luai picioarele la spinare şi porneai pe drum, până la Seviş, unde erau un fel de ştrand neoficial şi ruina unui autobuz vechi, Ikarus parcă. Tot timpul m-am gândit ce tare ar fi fost ca aici să se amenajeze un fel de litoral artificial al Sibiului, cu bazine mari, plaje, locuri de agrement, restaurante, parc de distracţii. Dar nefiind arhitect independent sau dependent, ideea a rămas doar aşa, la nivel de "what if".

Până spre 2007, aici era locul ideal unde să te bronzezi gratis, ascuns de oricine, că vegetaţia era înaltă şi te camufla perfect. Mai apărea, când şi când, câte un nene biciclist care pedala agale trosnind din toate prinderile bicicletei sale preisitorice cu care  mai căra scânduri din demolări, spre Seviş sau chiar Şopa, pedeştri singuri, perechi sau în grup, ori, inevitabil, o turmă de oi care reuşea, paradoxal să îţi ocoloească cearceaful exact când tu spuneai că gata, ori-ori. Vegetaţia era superbă, se auzeau cai de iarbă sau, spre august şi după, greieri. Păsări destule, mai ale sticleţi şi ceva ciocârlani. Dinspre câmp se vedea complet toată marginea Sibiului, de la blocurile mari din Vasile Aaron până la cele de la fostul magazin "Univers'All". Ca să ajungi acolo, trebuia să cobori nişte trepte destul de abrupte şi relativ înspăimântătoare şi să treci pe o punte din metal, destul de subţirică şi neîncurajatoare. Apoi, tot câmpul era al tău. Şi al celorlalţi. Mai existau încă clădirile poligonului abandonat, cu macheta tancului care zăcea într-un colţ şi care era deliciul copiilor. Pe acolo, prin 2008 sau 2009, îşi găsiseră adăpost strămoşii homeleşilor de acum, abonaţi la containerele de gunoi ne ecologice şi ne selectiv-colectante din cartier. Nici nu era vorba de vreun mall sau de "vai că strada e prea îngustă pentru noi". Era linişte, frumos, viaţă chiar când era caniculă, iar insectele zburau dezordonat prin aer, făcându-te să te întrebi ce te faci dacă te muşcă-înţeapă, împroaşcă, intoxică, etc. Dar dacă te întindeai în iarbă, era totul OK, erai sub nivelul lor. 
Dar era prea linişte şi prea frumos.
Aşa că au decis să populeze/polueze Valea Săpunului cu blocuri. Blocurile spre deosebire de natură, aduceau bani: bani la proprietarii care au vândut terenuri, bani la dezvoltatorii imobiliari, de la clienți. Ordinea, esteticul şi chiar urbanismul au fost lăsate mai la o parte, important era să fie blocuri, multe blocuri, care să producă bani, mulţi bani. Aşa că a ieşit ce a ieşit. Un fel de zonă anexă a municipiului, dar localizată administrativ în comuna Şelimbăr. Căreia a ajuns să i se spună, la mişto, dar realist, "dormitorul Sibiului".

A rămas un loc oarecum decent de plimbare

Aşa cum am spus, vremurile au "evoluat", la fel cum câmpul s-a dus şi se duce în continuare în favoarea betoanelor, termopanelor şi asfaltului şi a celor care se plâng că nu au una şi alta în zonă, de parcă nu ar fi ştiut unde se mută când au ales să vină aici. Drumul cu ogaşe ce ducea la Troiţă a devenit drum asfaltat cu patru benzi ideale pentru băgat viteză (nu spun "liniuţe”, na, poate vecinii de acolo au detalii) şi nu ştiu dacă bumperii aceia montaţi pe drum sau mănunchiurile de camere video sunt neapărat un obstacol. Este prelunigrea bulevardului Mihai Viteazu. Are chiar şi giratoriu, ca la lumea bună. Peste Valea Săpunului puntea aceea improvizată a devenit ditamai podul, cam prăbuşit pe trotuarul din stânga cum te duci şi la care nişte inteligenţi au marcat pe TOT trotuarul o pistă de bicitrotinete.
Unde făcea lumea plajă sunt acum blocuri, Lidl, Dedemam, Mega' şi alte blocuri. Drumul care ducea la şosea pe lângă poligon duce tot la şosea, dar a devenit "strada Doamna Stanca", aia de voia să o lărgească USR-ul şi nu avea cum.
Mai e un loc unde să te relaxezi? Încă da.

Ideea este că acolo, cu cât te îndepărtezi mai mult de oraş, cu atât e mai răcoare. Şi cu cât eşti dincolo de supermarketuri, e mai (relativ) linişte. Loc unde să faci plajă, dacă ţii neapărat să faci asta în vecinătatea unui şantier de blocuri, ai. Iar dacă vrei umbră, ai de la TIR-urile puse la somn de-a lungul drumului. Unul e cu Dacii electrice.
Chiar dacă ai destule maşini care dau ture şi târcoale, sau motoare care o ard pe decibeli, chiar dacă nu ai trotuar omenesc dincolo de Avantgarden, este totuşi mult mai relaxant decât să te loveşti de toţi bicicliştii între 12-15 ani sau de haite de trotinetişti în viteză, ca în parcurile-parcuri.

Câmpul, cât a mai rămas, încă e frumos şi îţi mai oferă, acum, o bucurie de flori de tot felul şi de toate culorile, din categoria "floră spontană", netunsă de niciun edil la modul distructiv. Nu ştiu dacă le găseşti în altă parte a Sibiului, probabil doar pe la Ştrand 2, dincolo de calea ferată sau pe la bălţile Cibinului. Da, se mai zăresc grămezi de gunoaie de la şantierele de blocuri, dar le treci cu vederea. La fel ca pe maşinile alea două abandonate pe marginea drumului şi a câmpului, ambele destul de suspecte, dar care nu dau greţuri celor din zonă.

De la Avantgarden, spre Troiţă, ai două variante. Una tot pe drum, până la capătul lui, unde se termină subit într-un drum de pământ ca la buna la ţară, printre maşinile, mai de fiţă, mai de amărâţi, ale tinerilor care vin acolo să se relaxeze cumva, şi de unde auzi ori  hiphop subţirel de underground, ori manele dă belea date la maximum. Uneori mai trece câte o maşină a poliţiei sau a poliţiei locale, cam cum vezi în filmele americane că se patrulează prin "hood"urile rău famate din Detroit sau Baltimore, dar fără efecte vizibile. Nu trebuie să te sperii, fiecare e cu treaba lui, tu cu plimbarea ta, ei cu ale lor. 
Sau o poţi lua pe un drum care taie câmpul, direct spre Troiţă. E frumos, e romantic-sătesc, în zare se vede, afundată în decor, o parte din biserica de la Şelimbăr, ba chiar, ceva mai încolo, cea de la Mohu. Dacă nu e praf pretins saharian, vezi şi munţii, neobturaţi de blocuri. Dar sfatul meu e ca, înainte de a te bucura de parcursul acela, să vezi să nu fie vreunul care să-şi plimbe câinele de pradă fără botniţă pe acolo. Spre binele tău chiar dacă "e cuminte". Toţi sunt cuminţi până la proba contrarie. Şi aşa ajungi la Troiţă

Troiţa şi enigmele sale
 
Sibienii îi spun "La Troiţă". Sibienii mai naţional-intelectuali, "Movila lui Mihai". Saşii îi spuneau "Türkenhügel" – "Movila Turcului/Turcilor". Conform tradiţiei istorice şi fără dovezi concludente în teren, aici au fost îngropaţi cei căzuţi în bătălia de la Şelimbăr, cea de la 1599, cu Mihai vs. Bathory. Conform surselor, 2.000 de la munteni şi aliaţi, 3.000 de la maghiari şi aliaţi, ies 5.000 de cadavre, ceea ce e cam mult, chiar enorm, pentru cât e acea movilă. Trebuia să-i îngroape pe tot câmpul la aşa cantitate.
 
Bun, oficial Movila lui Mihai are legătură directă cu Bătălia de la Şelimbăr. Dar e mai mult ca sigur că este mult modificată faţă de aspectul original al său, chestie recunoscută, chiar cu an clar: 1925, când i s-a dat forma aceasta de trunchi de piramidă. O movilă nu e în formă de trunchi de piramidă. Apoi, movila aceea este prea mică pentru a acoperi atâţia morţi, chiar aruncaţi de-a valma într-o groapă comună, ceea ce e cam moartea logicii. Să crezi că nobilii sau orăşenii participanţi la bătălie au fost aruncaţi aşa, ca în filme, la grămadă, în loc să fie duşi şi înhumaţi pe domeniul lor nobiliar, în mormântul din capela familiei, sau în cimitirul din localitatea natală, ar da dovadă că eşti aerian în materie de istorie. Să crezi că nişte morţi Creştini (!!) au fost băgaţi la de-a valma, ca baloţii, în mijlocul câmpului şi nu au fost înhumaţi pe pământ sfinţit, în cimitir, chiar în apropiere, iar ar fi cam ciudat.
Colac peste pupăză afli, citind istorii, că acolo era punctul unde Mihai Viteazul  supraveghea şi coordona bătălia. Deci dacă voievodul nostru era PE movilă, atunci ea exista la momentul acela, deci nu a fost "construită" după. Mai e neclară denumirea acea a "Turcilor"/"Turcului" din versiunea germană. Oricât de dispreţuitori erau saşii faţă de valahi, nu i-au caracterizat niciodată ca "turci". Mai ales armata lui Mihai care a luptat contra turcilor şi care nu avea turci în compunerea ei. Ar fi și aici loc de părerile unor istorici, dacă nu cumva acea movilă de la Şelimbăr să fi fost în urma altei bătălii, anterioare, poate chiar cea a lui Ioan/Iancu de Hunedoara cu turcii lui Mezid Bey, în martie 1442, care a avut loc în apropierea SibiuluI. Nu de alta dar pe nişte turci ne-creştini, deci "păgâni" îi puteai îngropa la grămadă fără atâtea procese de conştiinţă religioasă.
Aşa că troiţa rămâne una din enigmele Sibiului. Printre altele.

Paranteză: Cum s-a inaugurat Troiţa

Tot căutând referiri la troiţa de la Şelimbăr am găsit, digitalizat de Biblioteca Centrală Universitară Cluj, un exemplar al Revistei Transilvania, Nr. 8-9 din august- februarie 1926, unde, în materialul numit "Raportul general prezentat de comitetul central al "Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura poporului român, – Astra asupra lucrărilor sale şi a situaţiunii acestei instituţiuni în anul 1925" spune, la "rubrica" "Troiţe şi monumente artistice", că din cele patru troiţe puse la dispoziţie de Societatea "Mormintele eroilor", una a fost inaugurată "în cadrul unor frumoase serbări, în ziua de 15 Noemvrie, la Şelimbăr, pe movila unde sunt înmormântaţi eroii căzuţi în lupta lui Mihai Viteazul cu Andrei Batory".

"Inaugurarea s'a făcut în cadrele unor frumoase serbări. Serviciul divin a fost oficiat de I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae Bălan cu asistenţă numeroasă. Din partea guvernului au participat la inaugurare, dnii miniştri Al. Constantinescu, ministrul de agricultură şi dl Alexandru Lapedatu, ministrul cultelor şi artelor. Cu această ocazie dl ministru Al. Lapedatu a ţinut o prea frumoasă conferenţă despre Mihai Viteazul, dăruind şi suma de 100,000 Lei pentru ridicarea de troiţe în amintirea lui Mihai Viteazul: la Guruslău şi Mirislău". Asociaţiunea ASTRA a mai mulţumit cu acest prilej Societăţii "Mormintele eroilor" pentru troiţe, Corpului VII Armată din Sibiiu "pentru sprijinul acordat la nivelarea terenului, facerea şoselei, din şoseaua naţională la troiţă"  şi "comunelor din plasa Sibiiului, fără deosebire de naţionalitate, pentru cele 800 cară de petriş şi nisip la petruirea şoselei". Monumentul a mai fost refăcut în 1988 când i s-a pus şi un gard care a rezistat până după anii '90, când a fost tăiat complet, pentru că era din fier.

Troiţa, acum. Un loc relaxant

"La Troiţă" este un loc devenit, – ceea ce este interesant- foarte popular şi foarte vizitat. Chiar dacă parţial vandalizat de graferi, iar ce a mai rămas din movilă distrusă parţial de motociclişti, locul este în acelaşi timp, impunător şi liniştitor. Peisajul, chiar dacă poluat de construcţii noi, este încă frumos. Dacă e o zi mai puţin prăfuită, poţi admira munţii sau cartierul Arhitecţilor. La cum am văzut, Troiţa şi zona înconjurătoare au devenit şi loc de picnic, cu sandvişuri şi beri şi doze de suc, ca o ironie pentru perioada când aici oamenii se hăcuiau unii pe alţii pentru putere şi bani. În rest? Mergi şi vezi, că e mai interesant.

*
Singurul impediment este că, pe Valea Săpunului, de cum ieşi din Sibiu, nu ai umbră. De aceea e recomandat să te plimbi pe aici mai spre seară. Seara spre apus este timpul cel mai favorabil plimbării, aceasta atât datorită culorilor "orei aurii" cât şi a aerului răcoros. Aer răcoros care va fi înlocuit de apăsarea caniculară imediat ce ajungi în zona blocurilor. Care avansează tot mai mult. Eu zic să nu rataţi ocazia, asta până nu devine zona aceea complet chelită de vegetaţie şi frumuseţe şi devenită un fel de Hipodrom al Şelimbărului, dar cu spaţii verzi din pix. Aşa mai vedeţi şi voi o floare în habitatul ei natural. Eu am văzut chiar un balon cu aer cald sau un elicopter aterizat.
Ideea e că, în ciuda traficului destul de intens şi a mini-aroganţelor unora de la volan, locul este clar mai liniştit decât, de exemplu, Sub Ariniul, duminica seara. Pare incredibil dar asta e. Cine nu crede să verifice. Noi avem altă treabă, să căutăm noi locuri liniştite într-un oraş gălăgios.