Foto: Răzvan NEGRU
Nu ştiu dacă este teoria conspiraţiei, dar practică verificabilă oricând este sigur, în materie de generat dependenţe, în top sau cel mai în top este smartphone-ul.
La început i-am văzut pe cei tineri renunţând la a mai privi în jur, alegând să stea înţepeniţi cu ochii în ecranul ăla mic şi fascinant. Am zis lasă bă, că şi generaţia noastră era fiartă să trimită SMS-uri tastând de trei ori pentru o literă ori şmecherea convorbirile pe vremea când se taxa la minut.
Apoi chestia s-a răspândit la tinerii mai tineri. Auto-îngrămădiţi în poziţie ghemuit pe o bancă sau cu fundul pe borduri, singuri sau în grup, în căutare de locuri întunecate ca lumina naturală să nu le bruieze ecranul artificial, deja vedeai că viaţa în ei nu mai are explozia vârstei. Pe chat, pe watsapp, pe grupuri, pe insta’, tot frecând ecranul în căutare de nimic, fără a se opri undeva să „rămână” ca să citească un text de la cap la coadă, să asculte complet o melodie sau să urmărească mai mult de 10 secunde un clip. Am zis, dar cu jumătate de gură, lasă bă că şi noi o ardem cu telecomanda prin tot TV-ul fără a ne opri undeva şi ne uităm fără să vedem postările de pe facebook.
Apoi am văzut că şi cei mai în vârstă au picat în plasă. Îi vezi în staţii, în parc sau în autobuz, încălzind telefonul în căutare de postări cu floricele, urări de ziua cuiva, chestii religioase sau cugetări de genul „e cald că nu e frig” şi „iubirea e un lucru mare”. Am zis cam fără convingere că lasă bă, au şi ei o frumoasă vârstă şi au descoperit şi ei fascinaţia digitalului şi a netului şi că pot înjura în voie între două postări cu nepoţei şi cozonaci bunica face. Deja ne gândeam că asta a ajuns sport de masă sau mai rău, dependenţă.
Apoi am văzut că şi cei mai mici au picat în plasă. De la bebeluşii care privesc inocent chestii care se mişcă pe ecranul ăla, la puberi care se dau interlopi şi dive pe TikTok. Apoi am văzut cum deja smartphone-ul îi stăpâneşte pe ei în loc ca ei să-l stăpânească, uitând că e doar o sculă digitală ca oricare alta, iar dacă îi crapă acumulatorul, poţi să o arunci la deşeuri electronice cu aceeaşi seninătate cu care arunci ceasul ăla chinezesc de 10 lei pe care l-ai luat de la magazinul cu de toate.
Zilele trecute am văzut ceva care până şi pe mine m-a uimit. O femeie cu doi copii, un băiat de şcoală şi o fetiţă de grădi. Băiatul nici nu vedea pe un de umblă şi unde e, pentru că era 500% acaparat de un joc cretin pe telefon. Maică-sa îi spune, ÎN MOD REPETAT, „lasă telefonul” El, nu. Mama îi repetă îndemnul. El: „Nu pot”. „De ce nu poţi?”. „Că pierd jocul”.
Ei, da, asta e deja o problemă. Copilul avea un comportament de drogat şi nu este singurul în halul ăsta. Cine i-a pus prima oară telefonul ăla smart în mână? Părinţii, nu? „Dă-i telefonul ca să stea cuminte”. Şi stă cuminte. Periculos de cuminte, anesteziat de cuminte. Tu vezi că e bine că nu te mai freacă la cap când nu ai chef şi zici că te-ai scos. Apoi încerci să îi iei telefonul. Şi vezi că face urât şi chiar dă în isterie. Şi îl învinuieşti pe el că „uite, nu mai pot cu el, toată ziua e pe telefon”. Sună diferit de „i-am dat telefonul că se uită la desene”. Şi nu realizezi cât de dependent de telefon ţi-ai făcut copilul. La fel de dependent pe cât eşti tu, numai că la el e mai grav, că, dacă tu ai puterea să te mai rupi de vraja tehnologiei, el, cel mic, nu poate asta. Şi ce te faci? Îl duci la medic? La psiholog? Ce mai recuperează din el? Că are o dependenţă mult mai mare decât cea de droguri. Iar la droguri acţionează legea. La smartphone nu acţionează nimeni.
Nu cumva ai transferat puterea ta unei scule care face ce vrea (sau ce vor alţii) din tine şi copiii tăi? Ei hai sa aud acum „asta e teoria conspiraţiei”. Spune-i-o şi copilului tău, dacă reuşeşti să-l mai faci atent la altceva decât la ecran.
Cosmin Pal
Ștefania VESA
Cosmin Pal
Vlad IGNAT
Cosmin Pal
Cosmin Pal
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA