"Când, noaptea se lasă tresar amintirile"

"Când, noaptea se lasă tresar amintirile"

* Nu l-am agreat ca om pe Adrian Păunescu-prea era orgolios, infatuat, tiranic, chiar, cu cei mici, slugarnic cu cei mari – dar a fost un poet inspirat, cu o mare uşurinţă în a face versuri din orice şi un gazetar înnăscut, pamfletar şi reporter cu har. Unii l-au adu­lat, alţii l-au blamat, dar nu puteai rămâne indiferent în prezenţa lui. Avea priză la publicul tânăr, dovadă audienţa de care s-au bucurat spectacolele date prin toată ţara de Cenaclul Flacăra."Când noaptea se lasă tresar amlntirile/Şi trec literaţi spre un magic castel/Ce seamănă Clujul în noapte cu oreierul/Un creier cu gânduri aprinse în el" sau: "Condamnă toţi şi numai unul iartă/Când toţi vorbesc se-aude cel ce tace/Dă semne de cădere şi de pace/Dezamăgita, tulburea mea soartă". S-a prăpădit relativ tânăr (67 ani), în 2010, nu înainte de-a vedea cum Romănla se scufundă.. *Cu mulţi ani în urmă, trei erau profesiunile care se bucurau de stima şi respectul membrilor societăţii magistra­tura, preoţia şi milltăria, roba, sutana şi uniforma. Nu  fitecine putea ajunge judecător, preot, ofiţer şi, în geneeral, aceştia îşi respectau statutul. Trecând ani, schimbându-se regimurile politice şi sociale, astazi cele trei profesiuni nu se mai bucură de aceeaşi preţuire şi asta datorită celor care le practică: ju­decători corupţi, preoţi curvari şi beţivi, ofiţeri inculţi şi indolenţi (fără a generaliza, fireşte). Nu vă dau exemple, fiindcă au grijă alţii să scoată la suprafaţă numai tarele actualei societăţi româneşti, între care televiziunile se situează pe primul loc. * Citind ce scriu cronicarii de odinioară, noi ar trebui să fim mulţumiţi cu vremurile în care trăim. Fiindcă atunci se succedau toate calamităţile acestei lumi: "Să se ştie de când au prădat tătarii Ţara Moldovei, în domnia lui Vasile Vodă, leat 7158/1650/; La anul 1797 s-au sculat leşii asupra Bucovinei; Omizi, şoareci, hârciogi care au pustiit şurele şi stogurile şi a fost foamete mare; În 1812 fost-a earnă grea, au dege­rat vii, pomi, grâu, orz de toamnă; De la Preobrejenie/Schimbarea la faţă, 6 august-n.n./au fost ciumă şi au murit mulţime de oameni…”Nu mai vorbesc de incendii devastatoare, inundaţii, secetă, cutremure care făceau ravagii. Ce vreau să spun este că românii au trăit şi au supravieţuit împotriva tuturor urgiilor, iar dacă politicienii noştri ar fi mai înţelepţi, mai bine in­tenţionaţi, mai iubitori de ţară, România se va salva şi de data asta. * Strămoşii noştri latini au fost mari amatori de plăceri, mai ales trupeşti. De aceea ne-au şi lăsat moştenire ziceri înţelepte pe această temă: "Fiecare om are plăcerea sa; Cele mai mari plă­ceri pot să sfârşească în dezgust; Este plăcut uneori să nu ţii seamă nici de timp, nici de loc; Există o plăcere chiar şi în plâns; Oamenii sunt ispitiţi de plăceri ca şi peştii de momeala din undiţă/Voluptate homines ut hamo pisces/". Una dintre renumitele noas­tre traducătoare din literatura engleză şi america­nă, Antoaneta Ralian, declara senină, la vârsta de 88 de ani: "Un loc ambiguu în galeria plăcerilor vino­vate îl deţine adulterul". Are dreptate. * Am citit într-o revistă franţuzească serioasă că băutorii de vin îi privesc cu oarecare dispreţ pe băutorii de bere, fiindcă aceasta ar fi "băutura săracului". M-am convins de contrariu când, chiar în Franţa, am consta­tat că berea e mai scumpă decât vinul: cu banii daţi pe două pahare cu bere "pression" (200 ml) aş fi putut cumpăra o sticlă cu vin de masă (750 ml). În ultima pe­rioadă, am băgat de seamă că şi la noi berea devine o băutură pentru cei cu bani. Oricum, criză, necriză, inflaţie, neinflaţie, eu n-am de gând să renunţ la be­re, acum, la bătrâneţe. Vorba lui D. Teleor: "Decât medicamente/Mai bine, zău, dă fuga/Şi trage două halbe/De bere de Azuga".

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - N. I. DOBRA
27 aprilie 2023 la 20:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
41 de mașini istorice pornesc la Sibiu într-un raliu de 430 de kilometri. Călin Popescu-Tăriceanu, printre participanți
Sibiul găzduiește, în 11 și 12 septembrie, cea de-a cincea ediție a Sibiu Classic Rally, competiție de regularitate...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 8 ore
VIDEO | Aeroportul Sibiu explică de ce unele curse apar și dispar: ce caută companiile aeriene înainte să deschidă o rută
O nouă rută aeriană nu se deschide doar pentru că Aeroportul Internațional Sibiu are infrastructura necesară. Reprezentanții aeroportului...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 8 ore
Teatrul „Gong” Sibiu deschide stagiunea cu o premieră: „Baronul din copaci”
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide noua stagiune cu premiera spectacolului „Baronul din copaci” în regia...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
„Patrupezii chitariști”, vedetele de la Guitar Meeting. Animal Life a venit cu cățeii la festivalul din Muzeul ASTRA
Guitar Meeting Festival nu a avut parte sâmbătă doar de chitare, muzică și artiști, ci și de câțiva...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Paradă cu 250 de Porsche pe Transfăgărășan. Participanți din opt țări, la noua ediție Transfăgărășan Getaway
Transfăgărășanul a fost, din nou, scena unei întâlniri dedicate pasionaților Porsche. Noua ediție a evenimentului Transfăgărășan Getaway, organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
12.000 de lei strânși pentru Spitalul de Copii „Dr. Carl Wolff”, la un târg caritabil în Cisnădioara
O nouă acțiune caritabilă organizată de un grup de inițiativă a reușit să strângă 12.000 de lei pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Munții Sibiului, descoperiți pe biciclete electrice. Tură de după-amiază în „Anii Drumeției”
O plimbare de patru ore pe biciclete electrice, pe trasee off-road ușoare, este propunerea „Anii Drumeției” pentru sibienii...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Sport, joacă și bazar, la Sibiu. O zi pentru familii, cu sport, ateliere și o cauză caritabilă
Piața Habermann din Sibiu se transformă, pe 12 septembrie, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și activităților pentru întreaga...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 zile
O juristă a croșetat mașina bunicului, după o fotografie de acum aproape 100 de ani. A fost primul Ford din Apoldu de Sus
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în primul weekend de toamnă la Sibiu. Târgul Olarilor, concerte, teatru și drumeții
Primul weekend din septembrie vine cu o agendă bogată la Sibiu și în împrejurimi. Târgul Olarilor ajunge la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 zile
Cum a devenit Sibiul oraș universitar în urma unui refugiu. Istoria extraordinară a unei operațiuni de acum 86 de ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 4 zile
A fost construită din lemnul unor șuri vechi din satul în care biserica a fost trăsnită de două ori. Școala din Ticera a prins viață la Sibiu
˝Susură a toamnă în Pădurea Dumbrava, unde, cu pași mărunți, copacii se înveșmântează în aurul dospit de soarele...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.