De ce bulevardul Vasile Milea se numește Vasile Milea? De la o inițiativă „revoluționară” de atunci, la actualele încercări de schimbare a numelui

Urmele fiecărei epoci sau regim se reflectă, printre altele, cel puțin în România, și în denumirile străzilor. La Sibiu și nu doar, „firul” numelor de străzi poate porni de la perioada habsburgică, trece prin cea austro-ungară, apoi cea interbelică, cea de imediat după cel de-al doilea război mondial, cea comunist-stalinistă, comunist-ceaușistă și finalizându-se deocamdată în cea de democrația de după 1989. Fiecare dintre epoci a dat sau a schimbat numele străzilor în funcție de comandamentul politic și de „stilul” epocii. De aceea, străzile din Sibiu au trecut printr-o adevărată odisee a modificării numelor. Printre ele, bulevardul care acum se numește Vasile Milea. Dar al cărui nume se dorește a fi schimbat.

O HCL poate decide trecerea de la „general” la „regină” a numelui bulevardului

O inițiativă a consilierului local Maria Diana Mureșan (USR) a devenit proiect de hotărâre de consiliu local și urmează a fi dezbătută în ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Sibiu de joi, 27 august. Este vorba despre schimbarea numelui unei artere principale a Sibiului, bulevardul Vasile Milea, în „Regina Maria”.

Motivul dorinței de schimbare a numelui arterei ar fi că Vasile Milea ar fi fost implicat în „represiunea brutală„ a revoluției de la Timișoara. Spre deosebire de regina Maria, care „este un nume foarte cunoscut, fiind alături de români în momentele dificile„. Un alt motiv ar fi încercarea de transpunere în practică a unei „cote de gen” în materie de nume de străzi, deoarece Sibiu are număr mic de străzi cu nume de femei.

Conform proiectului de HCL, cheltuielile „aferente eliberării noilor acte de identitate„ ale locuitorilor bulevardului pricinuite de schimbarea denumirii străzii, vor fi suportate din bugetul local.

Foto: Dumitru CHISELIȚĂ

Cum s-a ajuns ca bulevardul să poarte numele generalului Vasile Milea

Pentru a afla și chiar a înțelege cum de o persoană suficient de străină Sibiului, legată de oraș doar prin, cum s-ar spune, „relații de serviciu” (ca dealtfel și regina Maria), trebuie să ne întoarcem în timp.

Inițial, strada s-a numit Strada Turnu(lui) Roșu (Roterturm Strasse). Pentru că era drumul care ducea spre Turnu Roșu, pe atunci punct de frontieră cu România. A rezistat sub denumirea aceasta, cu mici variațiuni („strada”, „calea”), până în anii ’30 (deci după unirea Transilvaniei cu România), când, un timp nu prea lung, s-a numit Calea Șelimbărului (pentru că, înainte de Turnu Roșu, trecea prin Șelimbăr). Apoi revine la denumirea „normală”, cu sau fără adaosul de „șoseaua”, până la finele celui de-al doilea război mondial.

1945 a fost un an care prevedea deja sosirea „vremurilor noi”, iar artera se redenumește conform cerințelor, deși numele anterior nu era vreunul „necorespunzător politic: „Armata Roșie”. Probabil și din cauză că pe aici au intrat în Sibiu, ca să-l „elibereze”, trupele sovietice. Trăiește cu acest nume în toată perioada stalinistă și rezistă și în cea dejistă. Dar, la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (conducătorul de facto al Românie, dar cu funcțiile de prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român și președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române), pe 19 martie 1965, Comitetul Central al P.M.R., împreună cu Consiliul de Miniștri și Consiliul de Stat, decid ca „pentru eternizarea memoriei tovarășului Gh. Gh. Dej”, printre altele, „unui bulevard și unei piețe din orașul București, precum și unor piețe și străzi din alte orașe importante din țară” să li se atribuiască numele liderului comunist român. La Sibiu s-a decis să fie bulevardul „Armata Roșie”. Nu știm dacă a fost cu intenție sau doar coincidență, dar Gheorghiu-Dej a fost artizanul retragerii trupelor sovietice din România. Acest nume a rămas până în decembrie 1989, când, în focurile de arme (la propriu) ale revoluției, numele i s-a schimbat, tot în mod revoluționar, în Vasile Milea. Nume care a rămas până astăzi.

Vasile Milea, nume de bulevard

Ideea schimbării (inevitabile dealtfel) numelui bulevardului a fost una chiar… revoluționară. În plină revoluție, un grup de inițiativă compus din revoluționari și locuitori ai bulevardului au decis să schimbe numele bulevardului Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Inițiativa este oficializată în 1990, o imagine publicată în Tribuna din 6 ianuarie arătîndu-ne o plăcuță cu nume de stradă, realizată manual, așezată pe o structură gen perete, stâlp sau gard. Pe ea scrie „BULEVARDUL GENERAL V. MILEA”. Imaginea este însoțită de o scrisoare-îndemn, publicată sub titlul „Și străzile să vorbească!”. Aici scrie: „Mai mulți cetățeni sibieni care locuiesc pe str. Gheorghe Gheorghiu-Dej – stradă care a fost teatrul unor lupte grele în timpul Revoluției, ca urmare a rezistenței sălbatice depuse de un grup de teroriști – pro pun ca strada lor să devină bulevardul care să poarte numele generalului erou Vasile Milea, victimă a celui ce se autoproclamase „comandant suprem al forțelor armate”. Întrucît, așa cum reiese și din medalionul fotografic, cetățenii au împlinit în fapt ceea ce și-au propus, urmează ca autoritățile locale să consfințească legal această dorință prin care se omagiază memoria bravului erou”. Autoritățile s-au conformat, iar bulevardul a primit noua denumire.

Foto: Tribuna Libertății (digitalizare Arcanum)

„Controversele” Vasile Milea. De la ministru al apărării la „trădător” al regimului

Atunci în anii ’90, generalul Vasile Milea era unul dintre eroii revoluției din 1989 și, cumva, prima jertfă militară în numele noii libertăți. Posibil să fi fost vorba de romantismul începuturilor României post-ceaușiste, dar ceea ce era clar a fost că moartea sa a contribuit în mare parte la „defecțiunea” armatei care până atunci încă se mai supunea „comandantului suprem” Ceaușescu.

Vasile Milea a murit într-un mod foarte ciudat. După debutul revoluției la Timișoara și încercarea de reprimare din 17 decembrie 1989, generalul, ca ministru al apărării (funcție ce o ocupa din decembrie 1985), a fost tras la răspundere de către Ceaușescu în ședința Comitetului Politic Executiv din seara aceleiași zile și acuzat, nici mai mult nici mai puțin, de trădare a intereselor țării, a poporului și a socialismului și că ar trebui să fie executat pentru că a pactizat cu „inamicul”. În noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, Milea este prezent un timp la Intercontinental, punctul fierbinte al revoluției bucureștene. A doua zi de dimineață, în jurul orei 9, în sediul Comitetului Central al P.C.R. ministrul apărării își pierde viața într-un mod încă neclar. Oficial, conform mașinii de propagandă ceauşiste încă funcționale, „trădătorul” Milea s-a sinucis deoarece și-a dat seama că a fost descoperit că lucra împreună cu alți trădători și cu (inevitabilele) „cercuri imperialiste” pentru subminarea suveranităţii României socialiste. Mai era acuzat că a mințit, că a răspândit zvonuri false despre situația din țară și că a ascuns „crimele de la Timișoara”. Chiar dacă a fost informație oficială, cam toată lumea (inclusiv Armata) a fost convinsă că „l-au omorât pe Milea”. Conform relatărilor de atunci, acțiunea s-a petrecut astfel: Ceaușescu a ordonat ca să se deschidă focul împotriva revoluționarilor (fără a se mai respecta procedurile regulamentare, probabil), iar Milea, refuzând aceasta, a fost „tras pe dreapta” definitiv de către credincioșii regimului, căd evenise periculos. Alte variante, apărute mult mai târziu, jonglau cu ideea că s-ar fi sinucis din pricina proceselor de conștiință avute după cele petrecute la Timişoara pe 17 şio Bucureşti în noaptea de 21 spre 22 decembrie. Totuși, moartea lui Milea a rămas ca o acțiune contradictorie, multe piste ducând la faptul că mai degrabă „a fost sinucis”. apoi povestea a fosta coperită de linişte, pentru că era vorba aceea, nevoie de linişte pentru tânăra noastră democraţie.

Foto: Tribuna Libertății (digitalizare Arcanum)

În următorii ani însă a avut loc și a fost întreținută o întreagă campanie (uneori motivată, alteori nu), de discreditare a armatei și a acțiunilor sale din zilele revoluției, cărieia i-a căzut victimă și Milea. A fost acuzat de trădare (??), că a ordonat în mod clar şi documentat reprimarea manifestațiilor de la Timișoara și București și că legenda despre „generalul erou” este o manipulare și un fals. Ba se pretindea chiar că „sinuciderea” lui Milea ar fi fost o auto-rănire nereușită. Ca reacție, printre altele, în mai multe localități (inclusiv la Sibiu) s-a cerut schimbarea numelui străzilor care îi purtau numele.

1996 – Din Milea, în Coposu – o tentativă mai veche de schimbare a numelui bulevardului

Ideea schimbării numelui bulevardului Milea în altceva nu este o premieră În februarie 1996, Sibiul era destul de zguduit de un scandal fix pe această temă. În ședința de consiliu local din 25 ianuarie s-a votat atribuirea numelui de „Corneliu Coposu” bulevardului „General Vasile Mijlea”. S-au opus acestui demers doar patru consilieri. Nu au lipsit reacțiile. Conducerea Asociației „Sibiu Decembrie ’89” era foarte încântată, mulțumind C.L. pentru „maturitatea politică și înțelegerea de care au dat dovadă „. Pe de altă parte militarii și conducerea Garnizoanei Sibiu și a (pe atunci) Academiei Trupelor de Uscat „Nicolae Bălcescu”, prin vocea generalului de brigadă Neculai Stoina, amenințau că vor acționa pentru anularea hotărârii de consiliu local și că, în caz extrem, se va ajunge chiar în instanță. Prefectul de atunci, Traian Muntean, se situa pe o poziție împăciuitoristă, sperând că „factorii implicați vor găsi o soluție înțeleaptă, care să mulțumească pe toată lumea”.

Scandalul continuă și în luna următoare, reacțiile, mai ales cele contra schimbării numelui, fiind copleșitoare. În ultima zi (29, an bisect) a lui februarie, conducerea județeană a Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, probabil socotită vinovată și acuzată că ea ar fi fost artizana modificării, preciza că „propunerea Consiliului Local de schimbare a denumirii străzii Bulevardul V. Milea în Bulevardul C. Coposu nu a fost influențată de membrii partidului nostru” și că, „pentru a se evita orice controverse”, numele de Corneliu Coposu să fie atribuit Bulevardului Spitalelor sau Victoriei. A fost să fie spitalelor, care acum se numește Coposu.

2005. Din Milea în… „Luxemburg”?

În 2005 apare iar un mic incident tot cu privire la redenumirea bd. Vasile Milea. Conform unei scrisori deschise a jurnalistului Marius Albin Marinescu, adresată Consiliului Local, la una dintre emisiunile unui post TV local, președintele Asociației („Iniţiativei Zonal-Geografice”) „Sibienii Pacifiști”, Constantin Lăcătuș, a propus schimbarea denumirii bulevardului „General Vasile Milea” în… „Luxemburg”. Pe motivul că „rolul generalului român a fost dubios pe timpul evenimentelor din decembrie 1989”.

Tot dins crisoare aflăm că inițiativa din 1989 a schimbării numelui bd. Gh Gh. Dej în Vasile Milea a fost inițiativa personală a lui Marius Albin Marinescu fiind conform spuselor lui, luată pe 22 decembrie 1989 la anunțul oficial al „sinuciderii generalului”, la care au subscris alți locuitori ai bulevardului și militarii de la cele două instituții militare de aici, „implicate direct în evenimentele de atunci”. Tot el a spus că a fost și autorul primelor plăcuțe cu numele nou al străzii: „Concomitent, am inscripționat și panouri indicatoare pe care le-am lipit peste cele cu denumirea veche a bulevardului. Inițiativa s-a bucurat de succes, pe stradă apărând după aceea și alte indicatoare inscripționate de alte persoane cu aceeași denumire: „B-dul G-ral Vasile Milea”. Acțiunea a avut loc în zilele imediat următoare lui 22 decembrie 1989, când la Sibiu „se trăgeau focuri de armă (…) intensitatea cea mai mare fiind chiar în zona respectivă, datorită vecinătății dintre Miliție, Securitate și UM 01512”. Decizia finală a re-denumirii străzii a fost luată de conducerea Frontului Salvării Naționale, structură decizională a noii puteri instalate după căderea lui Ceaușescu.

*

Dincolo de taberele sau opiniile pro și contra păstrării/schimbării numelui uneia dintre cele mai importante artere a Sibiului, decizia (ca și răspunderea luării ei), aparține celor care vor vota în Consiliul local. Pentru că dincolo de o valoare sentimentală sau politică, mai există o valoare financiară. care se anunță cam mare în caz că proiectul va „trece”.

Foto: Dumitru CHISELIȚĂ