"Barbarii sunt la porţile Europei"

* Asta-i părerea nu doar a lui Nicolae Manolescu, ajuns la vârsta senectuţi şi a înţelepciunii maxime: "Lucrul de care ar trebui să ne temem cel mai tare este ca democra­ţia să piară pe mâna ei. Şi, o dată cu ea, civilizaţia. Du­pă 1 500 de ani, barbarii sunt, din nou, la porţile Euro­pei. "Lăsaţi, domnu` profesor, că porţile sunt păzite de bulgari şi de români, ca să fie acceptaţi în Spaţiul Schengen! Culmea e – şi tac toţi – că puhoiul de migranţi vin prin Spania, Italia şi Franţa, unde sunt primiţi omeneşte. * Nu cred în sondaje, aşa cum nu cred că românii vor fi vreodată asimilaţi "civilizaţiei’’ occidentale dincolo de aparenţele formale. Noi, românii, suntem, în Europa, o pată de culoare unică, o naţie corcită cum nu e alta şi, tocmad de aceea, rezistentă la toate calamităţile istoriei. Cu nişte conducători mai puţin tolomai puteam fi pe picior de egalitate cu Franţa, Italia, Spania, Portugalia, cu care avem rădăcini comune.* Licitaţiile sunt ceva obişnuit prin anumite ţări (chiar şi la noi de-o vreme). În Anglia, au fost scoase la vânzare haine ale fostei regine Victoria (1837-1901). Bineînţeles că nu au lipsit nici gură-cască, nici proştii cu bani. Spre exemplu, unul a cumpărat chiloţii suveranei cu 6 000 de euro, o cămaşă de noapte s-a vândut cu 7 000 iar un sutien, cu 5 000…Dacă aceia care au scos la li­citaţie "trusoul" răposatei nu pot fi socotiţi normali, cei care au cumpărat sunt, precis, buni de balamuc. * Citeam nişte statistici din anul 1925 şi le comparam cu cele actuale, atunci fiind fruntaşi, acum aflându-ne în subsolul clasamentelor. În 1925, România se afla pe locul 4 în lume/!/la producţia de porumb, pe locul 6 la cea de petrol şi de vin, pe locul 8 la cartofi, pe locul 11 la grâu…Mira-m-aş să mai recuperăm timpul pierdut şi să revenim printre performeri. * Iată cam cum se vorbeşte limba română pe la televiziuni: "Avea dăcât 10 lei în buzunar; Pentru asta se ia şi bani de la clienţi; Vânzătorul trebui să aibe ecuson; O maşină a cărui şofer a adormit s-a răsturnat; Hainele care le avea erau de firmă; Fata avea optisprezece ani; Aş vrea să transmit ca şi mesaj; Duminică, virgulă, cartea va fi lansată; Pă mine nu mă interesează; Nu-mi pare rău dă tine; Trăiască-ţi familia, mie mi se rupe-n sânge etc. Se pare că nu deranjează pe nimeni. * Aşa dedicaţie, precum cea semnată de Adrian Păunescu pe o carte dăruită lui Ceauşescu junior, mai rar: "Tovarăşului Nicu Ceauşescu, alături de care m-am simţit profund implicat în destinul României, omului care mi-a salvat, de câteva ori,  echilibrul şi chiar viaţa, marii sale înălţimi de cuget şi tot mai mult, marii sale adâncimi de cuget, tuturor faptelor bu­ne pe care le-a făcut, rolului său adesea decisiv în păstrarea luminii peste râvna nemernică a întunericu­lui, demnităţii sale, chiar şi tăcerii (de azi) dintre noi, iubirea mea" (1986). Adrian Păunescu a fost şi a ră­mas o chintesenţă a neamului nostru, în care se îngemă­nează talentul cu lichelismul, dragostea cu trădarea, credinţa cu blasfemia…* O ştire datând din 16 octom­brie 1940: "Zilele acestea, Asociaţia Surdo-muţilor din România a ţinut şedinţă plenară în care s-a hotărât excluderea membrilor evrei". Ce vă spuneam mai sus. * "Cum se pot înşela oamenii!", a zis ariciul când s-a dat jos de pe o perie de sârmă"