"Banii sunt rădăcina răului, dar omul are nevoie de rădăcini"

"Banii sunt rădăcina răului, dar omul are nevoie de rădăcini"

* Ca orice plantă, ca să trăiască, omul are nevoie de rădăcini. A spus-o Joe Peers, un universitar american, între altele şi culturist. De aceea mă mir cum unii conaţionali pot, pur şi simplu, să-şi adune câteva boarfe într-un geamantan, să-şi ia lumea în cap şi să trăiască te miri pe unde, la capătul pământului, când rădăcinile lor sunt aici, cele adevărate, nu cele de care vorbeşte Joe Peers, banii. * În revista Dilema veche, numărul ultim din 2022, un supliment este rezervat "stresului sărbătorilor". Citind articolele respective, mi-am dat seama că pentru unii multele sărbători din iarnă, sunt cu adevărat stresante. De când am înaintat în vârstă, nici pe mine nu mă mai entuziasmează lunile decembrie şi ianuarie, când este mare înghesuială de sfinţi şi sărbători de tot felul, laice ori religioase. (Mi-a plăcut ce-a scis Lucia-Tereza Ofrim despre Crăciun: "Momentul din an în care fericirea pare să devină o obligaţie".) * Când trăiau părinţii mei -şi, slavă Domnului, au dus-o peste 90 de ani fiecare -obligatoriu, de două ori pe an, ne adunam tot clanul în jurul lor: la Sfintele Paşti, în grădină, la Crăciun, în casă, patru generaţii, venind de prin toate părţile. Acum, dacă ei s-au prăpădit, ne mai întâlnim pe "bisericuţe". Nu mai e şi nu va mai fi cum a fost şi-i păcat, pentru că familia se destramă şi se înstrăinează. * Apropo de plăcerea multor români de a-şi petrece zilele libere prin locuri exotice, mi-am amintit vorba lui Victor Hugo: "Intr-o ţară străină, un călător nu-i decât un sac de bani, pe care toţi caută să-l golească repede." Are mare dreptate. * De câţiva ani,comitetul director al Uniunii scriitorilor din România,în frunte cu neobositul Nicolae Manolescu, îl propune pe Mircea Cărtărescu drept candidat la Premiul Nobel pentru literatură. Eu îi sfătuiesc să renunţe atâta vreme cât mai sunt africani, asiatici, australieni, evrei, canadieni pe listă. Premiul Nobel pentru literatură care se dă în prezent nu mai e ce-a fost cândva şi se dădea pe valoare. În lume, Cărtărescu este un fel de scriitor de cartier. * "Les Chirac. Les secrets du clan" este titlul unei cărţi publicate de Beatrice Gurrey, fostă jurnalistă la "Monde", care a stat 12 ani în preajma fostului preşedinte al Franţei (1995-2007). Să vedem dacă se găseşte un scrib care să ne povestească "aventura" lui Klaus Werner lohannis la Cotroceni în cei 10 ani de boierie! * Gustave Flaubert, autorul cunoscutului roman "Madame Bovary", era convins că "să fii prost, egoist şi să ai o sănătate bună sunt cele trei condiţii necesare pentru a fi fericit". N-am de unde să ştiu! * În Astrologia Chineză, 2023 este Anul iepurelui de apă. Eu nu cred în cea românească, darmite în cea chinezească ,care-i mai îmbârligată. * Îi aud pe unii bezmetici oftând cu năduf: "Avem România pe care o merităm", ceea ce-i o tâmpenie. Avem ţara pe care am moştenit-o de la înaintaşi, cu bune şi rele .Eu, mai degrabă aş spune că avem o ţară pe care n-o merităm, frumoasă şi bogată, de care ne batem joc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - N. I. DOBRA
05 ianuarie 2023 la 21:14
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 19 ore
VIDEO | Nicu Ștefănuță, în pași de dans unguresc: „Vreau să fiu transilvănean 100% și să știu toate limbile care se vorbesc în Transilvania”
Vicepreședintele Nicu Ștefănuță a publicat pe rețelele de socializare un videoclip în care dansează pe muzică populară maghiară...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 1 zi
Reper în timpul vieții: Ștefan Câlția. În pregătire la Sibiu, cea mai amplă expoziție a discipolului lui Corneliu Baba
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 zi
Casa de Cultură a Studenților Sibiu, palmares extraordinar: 41 de medalii și premii într-o singură săptămână
Palmares extraordinar pentru Casa de Cultură a Studenților Sibiu. Instituția a obținut 41 de medalii și premii în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 4 zile
Pulsul orașului bate în Piața Mare. Maratonul Internațional Sibiu, despre oameni și comunitate
Piața Mare a fost, sâmbătă dimineața, locul în care s-au întâlnit sportul, implicarea civică și spiritul comunitar. Peste...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
Pompierii sibieni au alergat în echipament complet de intervenție la Maratonul Internațional Sibiu
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu au fost prezenți și în acest an...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
Jandarmii sibieni au alergat la Maratonul Internațional Sibiu pentru două cauze comunitare
Jandarmii sibieni s-au numărat printre participanții la ediția din acest an a Maratonului Internațional Sibiu, alegând să susțină...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 4 zile
PORUMBACU DE JOS: O săptămână până la Porumbacu MTB Race
În weekendul 5-7 Iunie 2026, va avea loc concursul de ciclism Porumbacu MTB Race. În cadrul evenimentului Porumbacu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
Transalpina se redeschide circulației. De ieri, șoferii pot traversa din nou cel mai înalt drum din România
Circulația rutieră pe Transalpina (DN 67C), între Rânca și Curpăt, a fost redeschisă vineri, 29 mai, începând cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
VIDEO | A început Maratonul Internațional Sibiu 2026. Peste 10.800 de alergători aleargă la cel mai mare eveniment caritabil de alergare din România
Peste 10.800 de participanți au luat startul sâmbătă dimineață la Maratonul Internațional Sibiu 2026, eveniment considerat cel mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 5 zile
TURNU ROŞU: O nouă ediţie a Festivalului „Hora din Rusca”, la Sebeşu de Jos
Sebeșu de Jos devine, duminică, 31 mai 2026, din nou locul unde tradiția prinde viață. Festivalul „Hora din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
Ce facem în Sibiu în weekendul 30–31 mai | Maraton, concerte, sport și evenimente pentru toată familia
Weekendul 30 mai – 1 iunie aduce la Sibiu unul dintre cele mai aglomerate și animate programe de...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 6 zile
Programul ASTRA Adolescent revine la Sibiu cu activități și întâlniri pentru tineri
Programul ASTRA Adolescent 2026 transformă vacanța de vară într-o experiență educativă pentru tinerii sibieni Biblioteca Județeană Biblioteca Județeană ASTRA...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.