Au sosit primele camioane cu lemn pentru biserica din Mârșa

Au sosit primele camioane cu lemn pentru biserica din Mârșa

La mai puțin de două luni de la execuția lucrărilor de demolare a zidurilor (construcției nefinalizate) bisericii ortodoxe din Mârșa, au sosit primele camioane cu materialul lemnos necesar edificării noului lăcaș de cult.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cursul dimineții de miercuri, camioanele cu lemn au ajuns și au fost descărcate pe terenul aferent lăcașului de cult, sub atenta coordonare și verificare a reprezentanților Parohiei Ortodoxe Mârșa.

Pentru a putea fi folosit la construcția bisericii, materialul lemnos are nevoie de aproximativ trei luni de uscare în mediu natural. Alte camioane cu lemn pentru viitoarea biserică din Mârșa sunt așteptate peste aproximativ două săptămâni.

Sosirea celor două camioane cu stâlpi, caferi și alte categorii de lemn pentru construcții are, pentru toți membrii Parohiei Ortodoxe Mârșa, o importanță deosebită, aceasta fiind prima etapă concretă, perceptibilă, din noul episod al construirii bisericii.

Până în primăvara acestui an, mârșenii au visat și sperat la existența unei biserici în localitatea lor, dar, în cele trei decenii și jumătate de democrație, visul acestora a fost destrămat de trei ori, din diverse motive și cauze. Însă, speranța nu a fost spulberată! De data aceasta, dacă lucrurile vor evolua bine și situația va fi gestionată corespunzător, până la sfârșitul anului existe șanse reale ca în Mârșa să fie dată în folosință o nouă biserică ortodoxă construită din lemn.

La începutul lunii aprilie a acestui an, când s-au desfășurat lucrările de demolare a zidurilor construcției bisericii nefinalizate, preotul paroh Claudiu Clapa ne-a informat următoarele: „Cu banii strânși în conturile parohiei, am reușit achiziționarea cantității de lemn necesare, am achiziționat o mare parte din materialele necesare, am plătit lucrările de demolare… Până la finalul anului, când probabil că și biserica va fi finalizată, trebuie să mai strângem cel puțin 100.000 de euro, bani ce mai trebuie achitați constructorilor. Nu știu încă ce soluții vom adopta pentru strângerea acestei sume, va trebui să identificăm orice oportunitate…”.

Pentru a strânge banii necesari finalizării lucrărilor la noua biserică și pentru plata muncitorilor constructori, Parohia Ortodoxă Mârșa și-a deschis conturi bancare la Banca Transilvania (RON – RO92BTRLRONCRT0618576701, EURO – RO42BTRLEURCRT0618576701), unde colectează donațiile de la enoriași, de la cetățenii din alte localități ale ţării sau de la diferite societăți comerciale (sponsori).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De câteva luni, biserica credincioșilor ortodocși din Mârșa este amenajată în două săli de clasă ale fostei Școli Generale Mârșa, după ce, mai bine de trei decenii, activitatea s-a desfășurat într-o sală a fostei grădinițe din localitate.

Autor - Dan FRÂNCU
30 mai 2025 la 13:18
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 24 minute
CRISTIAN: S-a asfaltat tronsonul de drum dintre srăzile V şi XVI
Primăria Comunei Cristian informează cetățenii că au fost executate lucrări de asfaltare a carosabilului pe tronsonul de drum...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 1 oră
Muzeul ASTRA susține memoriul pentru dezvoltarea satului românesc
Muzeul ASTRA susține memoriul pentru dezvoltarea satului românesc. Documentul propune actualizarea cadrului legal pentru gospodăria țărănească tradițională, astfel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
România a câștigat procesul pentru Roșia Montană. Sibianul Ion Ariton a fost ministrul care a sprijinit România în arbitraj
România a câștigat definitiv procesul cu compania canadiană Gabriel Resources privind proiectul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 4 ore
Recomandarea săptămânii | Cătălin Neghină: „Poezia lasă urme”
Actor al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, poet, dramaturg și fost jurnalist cultural, Emil Cătălin Neghină este...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Au mutat tabăra în toiul nopții și au alergat pe munte: cum au ajuns cadeții AFT pe podium la Mountain Challenge Competition
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 19 ore
Demers artistic inedit: „Oraşul Imprimat”
Expoziția „Orașul Imprimat” a adus un suflu nou în viața culturală a Sibiului. Evenimentul reprezintă rezultatul primului proiect...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 20 ore
Sibiul se iluminează în albastru de Ziua Mondială a Diabetului
Ziua de 14 noiembrie este dedicată luptei împotriva diabetului zaharat la nivel internațional. A fost marcată pentru prima...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 21 ore
Dan Perjovschi și elita mondială a artelor vizuale, în dialog la Forumul Medierii Culturale 2026
Cluj-Napoca, în spațiul regenerat al Pavilionului Tinerilor (Parcul Feroviarilor), găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Forumului Medierii Culturale,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Voleibalistele de la CSU Sibiu obţin al treilea succes consecutiv şi urcă pe locul secund
Echipa sibiană s-a impus, sâmbătă, în Sala ”Transilvania”, cu 3-1 în faţa formaţiei CS Mara Baia Mare, în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
ACS Mediaş pierde derbiul cu Corona, la revenirea pe Stadionul ”Gaz Metan”. 4.000 de spectatori în tribune
Echipa din Mediaş a cedat cu 2-0 în faţa Coronei Braşov, cele douăechipe făcând rocada în fruntea clasamentului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
Interul câştigă în mocirla de la Săcele şi rămâne pe loc de play-off
Echipa din Sibiu s-a impus, în aceatsă după-amiază, cu 2-1 la Săcele, în etapa a XIII-a a Ligii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Cinematograful „Pacea” ar fi împlinit anul acesta 90 de ani sau pe când sibienii mergeau la film la „Corso”
Tot nimerind momente aniversare mai puțin omagiate și mai puțin promovate cu tam-tam-ul aferent, ne-a ieșit că anul...
Actualitate
• 13 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.