Au început să bubuie petardele în Sub Arini. Şi să continue mâzgălelile grafitti

Aşa cum ofertele de Crăciun şi Anul Nou deja au început să invadeze supermarketurile (că e deja octombrie, două luni până în decembrie), la fel, petardele au început să bubuie deja prin Sibiu. Mai exact, în parcul Sub Arini. Şi mai exact, ziua, miercurea, în jurul orelor 12-13.

Concret. Dădeam o tură prin parc, ca să fac tradiţionalele poze de toamnă, realizând că este, totuşi, prea devreme, întrucât copacii se ambiţionează să nu ofere încă tonurile acelea de galben care să dea bine pe soare. Mă oprisem la elefănţelul-tobogan de la locul de joacă, o mostră de istorie recentă şi chiar o operă de artă, având în vedere că se spune că a fost proiectat-conceput de unul dintre marii artişti plastici sibieni, Kurtfritz Handel dacă nu mă înşel.

Dintr-o dată, un bubuit. Unul cunoscut, din vremea sărbătorilor. Era o petardă, Nu din cea, mică, ci din acelea care, când pocnesc, trezesc un sfert de cartier. Caut să identific „sursa”. Am două variante: un grup de puberi, clasele VII-VIII după aspect, şi, ceva mai încolo, dincolo de Tinkbach, un alt grup, de copii de grădiniţă, cu vestele acelea simpatice reflectorizante pe ei, de zici că lucrează la drumuri. Scoţând din ecuaţie pe cei din urmă, că nu aveau cum, a reieşit că, într-o proporţie destuld e mare, primii ar fi fost făptaşii.

Până mă mai învârt prin zonă, POC!, a doua bubuitură, la fel de intensă, imediat cum iei curba pe cărarea de sub pod. Ceva mai încolo văd că toată gaşca s-a adunat sub pod, în jurul unei cutii din aceea de găzduieşte chestii electice. La cum arăta scena, există bănuieli ca să-i fi surprins într-un flagrant de „grafitti-ul e artă!”.

Pentru posteritatea media şi pentru cazul în care cineva din institituţiile care se ocupă cu ordinea publică, fac ceva imagini. Evident că sunt apostrofat, hăuit, bălăcărit, placa aia cu „nu aveţi voie” dar îi las în treaba lor, pentru că ştiu marfa, am mai avut de-a face. Pe fondul unor înjurături uluitoare dar destul de lipsite de stil pentru vârsta lor, părăsesc zona, fix ca să mai aud o dată încă o bibuitură de petardă „grea”. Deja e prea mult, aşa că merg la poliţiştii locali din zonă şi le semnalez problema. Au spus că, bun, sunt colegi care vin fix pe unde trebuie ca să aibă o întâlnire superbă cu mini supermeni de parc. Nu ştiu de a mai fost, sper că o campanie de conştientizare, dacă se poate pe banii părinţilor, privind comportamentul în public.

Ca să nu zic că poate am fost nedrept cu viitorul ţării, m-am reîntors sub pod, să văd cum e treaba cu arta de pe trabloul acela. Da, era „desenat”. Deci, cu o marjă de eroare destul de scăzută, gaşca de puberi ce am văzut-o a comis-o şi cu petardele şi cu vandalizarea.

Da, ştiu, „îţi pui mintea cu copiii”, dar sunt chestii care, indiferent de vârstă, sunt taxabile, iar până stai de o parte şi te plângi, mai bine faci ceva. Poate aşa se vor lua măsuri mai vizibile.

OK, faza cu grafurile nu mă miră, că doar trăim în Sibiu. Dar întrebarea este: de unde au deja petarde, că e abia octombrie? Zic că o prezenţă mai puternică a poliţiei prin Sub Arini ar fi ceva benefic şi profitabil. Pentru parc, pentru cei care trec pe acolo şi pentru bugetul local. Că aşa, petardele vor bubui tot mai mult şi în Sub Arini nu va mai rămâne nimic de mâzgălit.