"Aproape tot ce-şi doresc oamenii săraci se pedepseşte cu închisoarea"

Probabil că dacă ar fi rămas doar medic, puţini ar fi auzit de Louis-Ferdinand Destouches (1894-1961). Numai că medicul francez s-a născut cu harul scrisului, şi-a luat pseudonimul Louis-Ferdinand Celine, ajungând unul dintre marii scriitori ai secolului XX, cărţile lui bucurându-se de succes şi în prezent: Călătorie la capătul nopţii, Moarte pe credit, De la un castel la altul, Feerie pentru altă dată, Nord, Rigodon etc. Nici biografia sa nu-i lipsită de interes şi am să vă dau câteva repere.
În 1912, într-un gest de frondă s-a înrolat voluntar în armata franceză, după izbucnirea războiului a fost rănit la cap, declarat inapt, a fost trecut în rezervă cu gradul de sergent şi cu o medalie pe piept. A ajuns la Londra, unde, frecventând cluburile de noapte, a cunoscut-o pe Suzanne Nebout, o dansatoare, cu care a vrut să se însoare, dar a renunţat. În 1916 a plecat în Camerun, colonie franceză şi-a lucrat ca supraveghetor pe o plantaţie, a făcut pe farmacistul pentru băştinaşi, a fost comerciant. Revenit în Franţa, şi-a descoperit pa­siunea pentru medicină, a intrat la Facultatea din Rennes, continuând studiile la Paris, s-a căsătorit cu Edith Follet, cu care a avut o fiică, în 1919, Colette. În paralel cu practicarea medicinei, a început să scrie şi să publice, romanul "Călătorie la capătul nopţii" făcându-l celebru de la debut. A schimbat nevestele, a făcut o vizită în Uniunea Sovietică, după care a scris pamfletul "Mea culpa" (1936), în care-i face varză pe so­vietici, pe comunişti şi pe evrei, despre care credea că sprijină şi promovează comunismul. A fost începutul antisemitismului său, care s-a accentuat după declanşa­rea războiului şi capitularea Franţei. A colaborat pe faţă cu ocupantul german, fapt care avea să-i aducă mari necazuri după eliberare. Cei din Rezistenţă au încercat chiar să-l omoare. A plecat din Franţa împreună cu guvernul de la Vichy. La sfârşitul lui aprilie 1945 s-a refugiat în Danemarca, în Franţa fiind acuzat de crime împotriva umanităţii, sentinţa fiind condamnare la moarte. Pentru el, fuga a fost ruşinoasă, dar sănătoasă, fiindcă un alt colaboraţionist, poetul de noto­rietate Robert Brasilach, a fost condamnat la moarte şi executat, în lunile acelea de "purificare" a Franţei. (Pentru graţierea lui Brasilach au făcut o petiţie toţi intelectualii de renume ai Franţei, la care generalul De Gaulle a răspuns: ”Il a joué, il a perdu, il doit payer” (A jucat, a pierdut, trebuie să plătească). Graţiat în 1950, Celine a revenit în Franţa în 1951. Ca­sa din Paris fiindu-i distrusă de duşmanii lui din Rezistenţă, s-a stabilit la Meudon, oraş de provincie cu 45.000 de locuitori, exercitându-şi profesiunea de medic şi scriind. S-a prăpădit, lăsând-o unică moştenitoare a averii pe ultima soţie, Lucette, care a murit în 2019, la vârsta de 107 ani. De remarcat că, până la sfârşit, Celine n-a abdicat de la ideile lui pentru ca­re a fost blamat.
Voi încheia cu câteva excerpte din cărţile sale: "Niciodată sau aproape niciodată cei neînsemnaţi nu se întreabă care sunt cauzele tuturor relelor ce le îndură. Se urăsc doar unii pe alţii şi asta-i de ajuns; Aproape tot ce-şi doresc oamenii săraci se pedepseşte cu închisoarea; Medicina este o meserie ingrată: când te plătesc bogaţii eşti un soi de Robin Hood, iar când te plătesc săracii eşti tâlhar de-a binelea; Când suntem iubiţi, nu ne îndoim de nimic, când iubim, ne îndoim de orice".