Andra Albu, subprefecta județului Sibiu din partea USR, a publicat un mesaj de bilanț în care vorbește despre problemele administrative de care s-a ocupat în ultimele luni și despre lucrurile pe care nu a reușit să le ducă la capăt. Contactată de Tribuna, aceasta a precizat că nu și-a dat demisia și că așteaptă să fie revocată din funcție. Decizia poate fi luată în orice moment.
„A venit și momentul în care un mandat se încheie. Știam de la început că această funcție este temporară. Dar, oricât de pregătit ai fi pentru un astfel de moment, pleci inevitabil cu gândul la ce ai reușit să faci, la ce ai fi vrut să faci mai mult și la lucrurile pe care le lași neterminate”, a scris Andra Albu.
Printre problemele în care spune că s-a implicat direct se numără realizarea sensului giratoriu de pe Calea Șurii Mici. „M-am implicat în medierea discuțiilor dintre instituțiile și autoritățile responsabile, pentru a contribui la deblocarea unui proiect important pentru siguranța rutieră și pentru traficul din zonă. Este un demers care trebuie dus mai departe până la realizarea efectivă a investiției”, a transmis aceasta.
O altă problemă menționată este cea a depozitării deșeurilor în județul Sibiu.„Am participat la lucrările comisiei care a analizat problemele legate de depozitarea deșeurilor și am susținut identificarea unor soluții viabile pentru județul Sibiu. Este una dintre acele probleme care cer responsabilitate, cooperare între autorități și decizii asumate, nu doar soluții de moment”, a scris subprefecta.
Albu a amintit și dificultățile de la Serviciul de Permise și Înmatriculări, unde deficitul de personal și indisponibilitatea mai multor examinatori au dus la creșterea timpilor de așteptare. „M-am implicat în identificarea unor soluții pentru reducerea presiunii asupra serviciului, inclusiv prin colaborarea cu instituțiile din județele vecine și susținerea demersurilor pentru completarea personalului. Scopul a fost simplu: oamenii să nu suporte consecințele unor probleme administrative pe care nu ei le-au creat”, a afirmat aceasta.
În bilanțul său, subprefecta spune că activitatea din cadrul Instituției Prefectului a însemnat întâlniri cu reprezentanții instituțiilor, participarea la comisii de lucru și gestionarea unor situații punctuale. „Nu voi prezenta drept realizări personale proiecte care aparțin altor instituții și nici nu voi declara rezolvate probleme care încă așteaptă soluții. Cred că respectul față de oameni începe și cu această formă de onestitate”, a transmis ea.
Andra Albu descrie perioada petrecută în funcție drept una complicată, marcată de instabilitate politică și administrativă. Ea spune că a încercat să își exercite atribuțiile cu seriozitate și să contribuie la rezolvarea problemelor fără să urmărească vizibilitatea publică. „Am preferat să contribui la rezolvarea unei probleme, chiar și din plan secund, decât să fiu în prim-plan fără să fi contribuit cu adevărat”, a scris aceasta.
În mesajul său, Albu le-a mulțumit colegilor din Instituția Prefectului Sibiu pentru sprijin și colaborare, dar și celor din USR Sibiu, partidul pe care îl reprezintă în funcția de subprefect. „Plec din această funcție cu mai multă experiență, cu respect pentru cei care muncesc în administrație și cu convingerea că instituțiile pot funcționa mai bine atunci când cei care le conduc înțeleg că funcția este o responsabilitate, nu un privilegiu”, a transmis ea.
Deși mesajul are tonul unui rămas-bun, Andra Albu nu a anunțat că demisionează și nici că revocarea sa a fost deja decisă. Aceasta așteaptă în continuare decizia oficială privind încetarea mandatului. „Nu am avut nevoie de o funcție ca să îmi pese de problemele comunității și nu voi avea nevoie de una nici de acum înainte”, a încheiat subprefecta.
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
Ștefania VESA
b.o.n.
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
Ștefania VESA