Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, referitoare la funcționalitatea Sistemului Național RO e-Transport, ANAF transmite următoarele precizări:
Sistemul RO e-Transport, implementat pentru reducerea evaziunii fiscale și crearea unui mediu de afaceri concurențial sănătos, este disponibil contribuabililor 24/7. Astfel, codul UIT (codul generat de Sistemul RO e-Transport prin intermediul căruia se identifică bunurile aferente fiecărei relații comerciale care face obiectul transportului de bunuri) poate fi generat din timp, în vederea desfășurării în bune condiții a transporturilor rutiere de bunuri supuse monitorizării.
În conformitate cu art. 111, alin. (1) din OUG 41/2022, pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, contribuabilii prevăzuți de lege își pot obține cod UIT cu suficient timp înaintea începerii transporturilor, evitându-se astfel eventuale situații ce ar putea avea ca o consecință directă întârzieri.
Menționăm faptul că, Sistemul RO e-Transport, ca orice sistem informatic, poate înregistra, în vârfurile de supra-solicitare, încetiniri în validarea proceselor complexe pe care le derulează.
În acest sens, ANAF depune eforturi pentru a asigura o funcționare fluentă și fără întreruperi cu RO e-Transport, fiind efectuate demersuri de optimizare a performanței și de scalabilitate a sistemului, astfel încât să poată face față vârfurilor de solicitare fără a compromite timpul de răspuns.
Marius MUNTEANU GHIUR
Teodora NAN
Vlad IGNAT
Marius MUNTEANU GHIUR
Marius MUNTEANU GHIUR
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Marius MUNTEANU GHIUR
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT