Am semnalat, s-au supărat, bine că s-a rezolvat!

Atitudinea unei părți importante a publicului față de presă e paradoxală: o înjură vârtos, dar, în același timp, se adapă de la ea cu sfințenie. Principalele funcții ale presei sunt cele de informare și de educare, ultima pierzând tot mai mult teren în fața unor valuri tsunami de tip „șoc și groază”, „incredibil” ș.a.m.d. Aproape că nimeni nu se mai gândește la masele captive în chingile canalelor de informare, care ar trebui să învețe câte ceva, să identifice anumite valori din textele pe care le citesc, din știrile și emisiunile pe care le urmăresc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Într-o societate de consum, care molfăie din zori până la asfințit și iar până în zori ciunga amestecată a informațiilor reale și a celor false, prea puțini sunt cei ce conștientizează responsabilitatea pe care o au atunci când transmit un mesaj. Rămâne, deci, că singura funcție în viață a presei e cea de informare. Ar fi multe de spus și aici legat de interesul public pentru anumite informații, de manipularea voită sau involuntară, dar poate vom vorbi altă dată despre aceste neajunsuri. 

De bine de rău, presa trage, de multe ori, semnale de alarmă în urma cărora se mai drege câte ceva pe ici pe colo. Pornind de la plăcile alea din pasajul de la Bulevard, relipite după articolul nostru, până la semnalizarea unor gropi sau astuparea lor, toate sunt, până la urmă, îndreptări ce vin în folosul cetățeanului (nici iarba din Belvedere nu se mai încăpățânează să crească falnică, până îți ajunge la subțiori, unde te-ar fi gâdilat întru amarnică veselire). 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ceea ce știu mai puțin aceia care formează publicul larg este că, după astfel de semnale, jurnalistul/jurnaliștii capătă statut de „persona non grata” în fața unora care se simt atacați. În realitate, ținta gazetarului nu e X, Y sau Z, ci problema reclamată – ăsta e un lucru pe care foarte puțini dintre cei din administrație și nu numai nu reușesc să îl înțeleagă, prima lor reacție fiind una de furie și victimizare. E un preț ce – totuși – merită să fie plătit pentru că interesul unanim, atât al jurnalistului, cât și al publicului, e rezolvarea problemelor. Că unele doamne și unii domni care trăiesc un continuu sentiment al nedreptățirii vor rămâne cu impresia că cineva are ceva împotriva lor e o chestiune ce ține de închipuiri personale, alimentate uneori și de sfetnici, ce vor să-și arate priceperea și susținerea. 

Și iată cum, după un amalgam de huiduieli, contestări și supărări rămâne și ceva bun, sub formă de hibe îndreptate. În fond, ăsta e lucrul care contează cel mai mult. 

Autor
13 iulie 2024 la 17:17
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Angajați mulți, gazetari tot mai puțini
Pe nesimțite. Așa a trecut un an de când am vorbit pentru ultima oară cu bunul meu prieten...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Șampanie și ură
Nu am fost și nu voi fi niciodată un fan al lui Ion Iliescu, pentru că îl asociez...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Să ținem cultura vie, cu câte-o paranghelie!
Știm că lumea se trage tot mai mult la umbra celor facile, că preocupările sunt tot mai superficiale,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Proști ca gardul, dar îți umflă cardul
Uneori, politicienii români seamănă leit cu niște maneliști care își cântă succesele financiare obținute prin virtuți denumite generic...
Editorialul zilei
3 min de citit
acum 1 săptămână
Marile schimbări: alte șosete, alți nădragi, alte țepe
Am constatat încă o dată că nu se face gaură în cer dacă te deconectezi pentru câteva zile...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Oroarea de a avea angajaţi de o anumită vârstă
Am înţeles, din investigaţiile mele şi din ascultatul poveştilor de/din viaţă ale altora din liga 40 +, că...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Veşnicele generaţii de sacrificiu care strâng cureaua în vreme ce alţii prosperă
Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de "vai ce bine e să fii sărac",...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
“Omagiu”, volumul doi, dar cu alt preşedinte
Citesc postarea unui membru al guvernului. Începe superb cu "În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan...". Şi...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Cine „am câștigat”?
Boala băgatului capului în poză pare să se țină scai de noi. În contextul războiului din Ucraina, e...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Niște băieți pacifiști: n-ar da în corupție, nici măcar cu o floare
Marea luptă împotriva corupției a început bine: CCR a declarat neconstituțională obligativitatea publicării declarațiilor de avere pentru soți,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Când o iei în freză, schimbi coafura și ești ca nou
Avem o veste proastă pentru cei ce au mestecat iluzia unui alt mod de a se face politică...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
O încălzire globală, pusă la rece
Sunt momente în care regret că m-am grăbit cu schimbul de haine groase și mi-am băgat ghetele la...
Editorialul zilei
3 min de citit