Alături de "Timp şi Suflet" – eveniment aniversar caritabil, la Avrig

Alături de "Timp şi Suflet" –  eveniment aniversar caritabil, la Avrig

În urmă cu un an, la Avrig şi-a început activitatea Asociaţia "Timp şi Suflet", o structură asociativă ce a impresionat prin ambiţiile, scopul şi obiectivele promovate de fondatori şi simpatizanţi. Asociaţia 
şi-a propus să sprijine, în plan material şi moral, copiii, tinerii şi persoanele aflate în nevoie sau dezavantajate social din oraşul Avrig şi din împrejurimi, să desfăşoare activităţi şi acţiuni cu caracter social, educativ, cultural – artistic, sportiv şi privind protecţia mediului etc.
Pentru a sărbători prima lor aniversare, reprezentanţii Asociaţiei "Timp şi Suflet" Avrig îşi invită toţi membrii, simpatizanţii, colaboratorii şi partenerii la o întâlnire de suflet, un eveniment aniver­sar, caritabil, ce se va desfă­şura în Duminica Floriilor (17 aprilie 2022), începând cu ora 17, la sala "Pavilion" a Casei de Cultură a oraşului Avrig.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Evenimentul "Alături de Timp şi Suflet" va oferi co­munităţii locale posibilitatea de a afla toate detaliile des­pre activitatea şi proiectele ambiţioasei asociaţii avrige­ne, de a petrece câteva ore frumoase într-o atmosferă de bună dispoziţie, de a socializa.
Organizatorii au pregătit un program muzical de cali­­tate, distracţie, jocuri, con­cursuri şi o tombolă cu pre­mii atractive, puse la dis­poziţie de antreprenori locali. Banii încasaţi din vânzarea biletelor de tombolă vor fi folosiţi pentru ca Gigel (un mane­chin uman, ale cărui or­gane interne sunt deta­şa­bile) împreună cu fratele lui "mai pudic", să ajungă în toa­te şcolile din Avrig şi din lo­calităţile aparţinătoare, prin intermediul cursurilor de cu­noaştere a corpului ome­nesc, prim-ajutor, igienă şi dez­voltare personală, susţi­nute de voluntari ai asociaţiei.
"Este un eveniment organizat de asociaţia noas­tră, sponsorizat integral de o parte din mediul de afaceri local, cărora le mulţumim pentru implicare. Ne-am do­rit să facem o punte de legătură între antreprenori şi comunitate", ne-a mărturisit Cătălina Tămăşel, preşe­dinta Asociaţiei  "Timp şi Suflet".

Autor - Dan FRÂNCU
04 aprilie 2022 la 20:01
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 1 oră
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
ŞURA MICĂ: Oameni, tradiție și comunitate în sărbătoare
Locuitorii din Şura Mică şi oaspeţii lor au petrecut astăzi, de Sfânta Maria, în cadrul evenimentului „Zilele comunei...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 5 ore
„ASTRA în Festival”, în sărbătoare de Sfânta Maria
Mii de sibieni şi turişti au ales să petreacă, astăzi, o zi de relaxare în CNM ASTRA, de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 7 ore
InfoCons lansează Centrul de Protecția Consumatorilor în Domeniul Energiei
Într-o perioadă în care subiectul energiei electrice și al facturilor la curent se află zilnic în atenția consumatorilor,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
15 august, zi de mare sărbătoare pentru ortodocșii sibieni. Părintele Bogdan Fluieraș: „Vorbiți-i în rugăciune despre bucuriile voastre, dar mai ales despre ceea ce vă doare”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 8 ore
Accident pe strada Unirii din Cisnădie. O femeie de 86 de ani, transportată la spital
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, pe strada Unirii din Cisnădie, după ce un triciclu condus de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 13 ore
Patru persoane, între care doi copii, au ajuns la spital după un accident pe A1, la Săliște
Patru persoane, între care doi copii de 2 și 6 ani, au fost transportate la spital sâmbătă dimineața,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 13 ore
Primăria Mediaș recomandă respectarea regulilor de siguranță împotriva incendiilor în perioadele secetoase și caniculare
În aceste perioade cu temperaturi ridicate, secetă și vegetație uscată, autorităţile locale recomandă maximă responsabilitate, respectarea normelor de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 14 ore
ŞURA MARE: Primăria vinde terenuri pentru case
Sub devizia „Construiește-ți viitorul la Șura Mare!”, Primăria comunei Șura Mare îi invită pe cei interesaţi să descopere...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 14 ore
Răbdarea lutului și redescoperirea încetului | Povestea „Cristina Balerina”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 14 ore
ŞEICA MARE: Încă un pas înainte pentru cadastru imobiliar
Primăria Comunei Șeica Mare informează cetățenii că, în perioada 1 aprilie – 31 iulie 2026, au fost colectate...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.