"Adevăratul bărbat vrea două lucruri: primejdia şi jocul"

Nu mă îndoiesc că aţi auzit de filozoful german Friedrich Nietzsche (1844-1900). De la 45 de ani a avut tulburări psihice şi-a murit nebun la 56 de ani, nu înainte de-a lăsa urmaşilor concepte precum: "voinţa de putere", "supraom" şi criticile dure la adresa religiei, moralităţii, formelor de artă etc. Celebră până azi a rămas scrierea "Aşa grăit-a Zarathustra" (Also sprach Zarathustra). Din amintirile celor care i-au fost în preajmă în ultimii ani de viaţă, rezultă că s-a chinuit îngrozitor, fiind în permanenţă supravegheat. Iată câteva din panseurile sale din perioada "bună": "Adevăratul bărbat vrea două lucruri – primejdia şi jocul. De aceea o voieşte el pe femeie, jucăria cea mai primejdioasă; Dacă vei privi prea multă vreme într-o prăpastie, prăpastia va privi şi ea în adâncul tău; Nebunia în rândul indivizilor este rară, dar în cadrul grupurilor, partidelor, naţiilor şi epocilor este ca o regulă; A vorbi mult despre tine poate fi şi un mijloc de a te ascunde; Suntem adesea judecaţi pentru virtuţile noastre; Omul este un egoist mediocru: până şi cel mai înţelept om acordă obişnuinţelor sale mai mul­tă importanţă decât avantajelor lui; În jocul în care nu participă iubirea sau ura, femeia este o actriţă mediocră". Opera lui Nietzsche a avut o importantă influenţă, ideile lui fiind luate şi interpretate după cum le convenea de anarhişti, de fascişti, de sionişti şi, fireşte, a iscat discuţii. Cât despre boala şi nebunia lui, ca şi în cazul lui Eminescu, nici până în prezent medicii, psihologii, psihanaliştii n-au reuşit să se pună de acord. * Un alt genial ciudat, certat cu sine şi cu lumea, a fost scriitorul american Edgar Allan Poe, căruia i se potriveşte perfect dictonul "Ars longa, vita brevis", într-o existenţă scurtă reuşind să lase posterităţii scrieri nemuritoare. În tinereţe a fost unul din preferaţii mei: Pisica neagră, Crimele din Rue Morgue, Aventurile lui Gordon Pym, Corbul, Prăbuşirea Casei Usher… Se zice că s-a dedat alcoolului şi drogurilor după moartea soţiei, dar cred că i-a plăcut boema şi s-a lă­sat dus de val. Era sclipitor, treaz ori beat, cam cum a fost Nichita Stănescu al nostru. Iată câteva panseuri de băgat la cap: "Am mare încredere în fraieri, prietenii mei numesc asta încredere în sine; Moartea unei femei frumoase este cea mai poetică temă din lume; Nici chiar în groapă nu e totul pierdut, altfel nu ar mai fi nemu­rire pentru om; De cele mai multe ori, oamenii ajung ti­căloşi pe nesimţite; Şi tot ce-am iubit, am iubit de unul singur; Cele mai bune lucruri din viaţă te fac să transpiri". Mie îmi spui? A avut o viaţă zbuciumată, marcată de faptul că a rămas orfan de mic, fiind adoptat de o familie care i-a asigurat existenţa până în adolescenţă, dar fără să-i supravegheze anturajul şi predispozi­ţiile. Sunt multe necunoscute în biografia lui Poe, inclusiv circumstanţele morţii sale, la 7 octombrie 1849. Variantele puse în circulaţie: sinucidere, alcoolism, diabet, holeră, rabie, sifilis (cum le zic medicii de azi: comorbidităţi, ca să scape de-o grijă!) Avea 40 de ani şi câteva luni…