Vineri și sâmbătă, între orele 21 și 4, în Cisnădie, Cisnădioara și Cartierul Arhitecților se vor desfășura acțiuni de dezinsecție pentru combaterea insectelor dăunătoare și cu risc pentru sănătatea populației (țânțari, căpușe, muște, alte insecte vectori de boli infecțioase).
Conform informațiilor făcute publice de reprezentanții Primăriei orașului Cisnădie, acțiunile de dezinsecție terestră se efectuează în colaborare cu un operator autorizat, prin pulverizarea de insecticid (Cymina Plus, autorizat de Ministerul Sănătății, în doză de 50 ml/ha), cu echipamente de pulverizare specifice intervențiilor urbane.
Tratamentele se vor efectua în parcuri și locuri de joacă, pe aliniamente stradale și spațiile verzi din zonele urbane, pe zonele vegetative, fâșiile de protecție și alte suprafețe cu vegetație joasă.
Populației i se recomandă să evite zonele tratate în timpul acțiunii, să țină ferestrele și ușile închise în intervalele menționate, să evite expunerea directă a animalelor de companie, iar persoanele sensibile (cu afecțiuni respiratorii, copii, vârstnici) sunt sfătuite să rămână în interior.
Pentru evitarea apariției unor situații problematice, apicultorii sunt rugați să ia măsurile corespunzătoare, în scopul protejării familiilor de albine: acoperirea stupilor sau relocarea temporară, dacă este posibil.
Responsabilii executivului administrației publice locale din Cisnădie mai informează că, în caz de condiții meteorologice nefavorabile, acțiunea va fi reprogramată.
Foto: arhivă Tribuna