Aceleași mese încărcate, aceleași babahule

Acasa >

Articol

A trecut. Cum s-ar spune, am mai scăpat o dată de încercarea apocaliptică a trecerii dintre ani. 1 și 2 ianuarie, indiferent de an, îți furnizează o sesiune de déjà-vu-uri. Cum a fost masa de Revelion la pensiunile de pe Valea Prahovei, din Maramureș ori din Bucovina? „Încărcată cu bunătăți, cu bucate tradiționale”. Distracția? „Pe cinste”, firește (mă întreb cu o fi aia pe necinste). Până când au petrecut românii? „Până în zori”, ați ghicit. O fi fost scumpă distracția? „Au scos din buzunar” între x și y lei. Sau euro, că ne exprimăm tot mai mult în moneda europeană, deși stăm la gardul spațiului Schengen și privim cu jind dincolo de el. Buuun. Intră în scenă, încă de la primele ore ale dimineții de 1 ianuarie, în fiecare an, babahulele agățate de microfon, care împrăștie groaznicele vești despre scumpirile începutului de an. Mereu se majorează prețul la ceva: la băutură, țigări, energie, orice altceva, nu contează ce. Nici pe această latură nu scăpăm de șabloane: „și în 2023, românii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru…” completați dumneavoastră bunurile și serviciile care vor fi mai scumpe. Ce or face ăia de plătesc cu cardul și nu pot scoate bani din buzunar pentru a da tainul clișeelor, nici nu vrem să ne închipuim. Carevasăzică, primele două zile din 2023 au fost aidoma suratelor lor din 2022, 2021, 2015 sau 2010. Cu mici ajustări, în funcție de molimă sau război. Apropo de război, am avut parte la miezul nopții de fundal sonor specific, pentru că aruncatul petardelor e distracția principală a multora în noaptea de Revelion.  Ce defecte, resorturi or alimenta bizara plăcere, e greu de înțeles, dar unele lucruri nu au nevoie de explicații, trebuie tratate doar ca niște derapaje. Rămâne cum am stabilit la sfârșitul anului trecut. Noaptea dinspre 31 decembrie 2022 spre 1 ianuarie 2023 nu a putut aduce schimbări miraculoase, așa că viața își urmează cursul firesc pentru unii, nefiresc pentru alții. Suntem tot noi și la vremuri noi, oricât am ciupi coarda autosugestiei, în speranța descifrării unor acorduri primenite. O vom lua de la capăt cu știrile despre scumpiri, ciorovăieli politice, facturi umflate, globalizare, teoriile conspiraționiste îi vor păstra pe adepții lor în ipostazele de luminați, tot așa până la sfârșitul acestui an, când, din nou, vom trăi iluzia schimbării și a unui nou început, altul decât cel calendaristic. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
02 ianuarie 2023 la 14:40

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Dezgropați și proptiți în geam
Vi-i mai amintiți pe cei 15 mii de specialiști ai Convenției Democrate, pe care ni-i fluturau pe sub...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Medic? Stetoscop? Bisturiu? Nu, dosar cu șină
Cine crede că dosarul cu șină a dispărut din biroul și din mentalitatea funcționărimii românești, nu a înțeles...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
O altfel de bursă, o altfel de prăbușire, aceeași revenire
Sâmbătă, pe când Papa Francisc pleca din această lume, lăsând urii un adversar mai puțin, sub cupola de...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Uite, nu-ți iau lanțul de la gât, dar fac bani din telefonul tău vechi
Zilele trecute o voce plină de entuziasm anunța la radio că România ar putea obține două tone de...
Editorialul zilei
3 min de citit