* Deşi nu ştim dacă în Sibiu va ninge în această iarnă şi nu ştim dacă Soma va avea mai mult gunoi menajer de strâns, Primăria a acceptat să plătim mai mult deszăpezirea/?/ şi desgunoierea/?/, aşa, pe…nevăzut, necunoscut, dar pe banii noştri. Danke Frau Burgermeisterin, că ne laşi o amintire plăcută la plecare! * Constantin Argetoianu n-a fost, nici el, uşă de biserică în politică, dar a fost un observator obiec­tiv al moravurilor:”/…/Gură multă la opoziţie, treabă puţină şi afaceri grase la guvern, aceasta este reali­tatea regimului nostru politic, realitate urâtă, ascunsă sub diferitele culori ale tuturor panglicăriilor democratice/…/Minciuna sentimentală şi naţională e o mare eroare. Educaţia poporului nu se poate baza decât pe adevăr şi pe fapte concrete. Avem în istoria noastră destule ca să nu fim siliţi să inventăm". Au trecut de atunci aproape o sută de ani şi vorbele parcă ar fi fost spuse astăzi, nimic nu s-a schimbat în capitalismul românesc. * În anii 90 m-am numărat printre cei ca­re susţineau că România, intrând în Uniunea Europeană şi în NATO, va avea mai multe de pierdut decât de câş­tigat. Au trecut 16 ani de când suntem membri în Uniune şi aş vrea să-mi explice un politolog cu ce ne-am ales în afară de datorii pe la toţi cămătarii lumii, încer­când să le facem pe plac hârţogarilor de la Bruxelles. * Americanca Michelle Kelso, doctor în sociologie al Universităţii din Michigan, a trecut şi prin România când s-a documentat pentru întocmirea tezei de docto­rat. A dat câteva interviuri, dar nu mi-ar fi atras atenţia dacă nu pomenea de Sibiu:"/…/Eu m-am îndră­gostit de România de când am venit prima oară. Am venit de la Viena. M-a invitat o maică catolică, care avea o organizaţie umanitară, să vin la Sibiu. A fost o vară superbă la Sibiu. Stăteam la Şelimbăr. Era un sat mic /sic!/lângă Sibiu. Nu aveam apă în casă…Acum sunt vi­le…S-a întins oraşul…Nu mai este aşa pitoresc cum a fost. Mi-a plăcut cum seara vacile veneau singure acasă…gâşte peste tot…capre…Pentru mine era ceva de vis. Oameni mergând cu căruţa, cu ciucure roşu la cai. Bătrânele îmbrăcate în negru, care stăteau tot tim­pul la poartă. Pentru mine era fantastic. S-a schimbat mult România faţă de cum era în 1994. Când intram în Sibiu – mergeam pe jos -nu era autobuz, mă duceam în centru şi intram în alimentară/…/"Mai toţi străinii care vin în România caută rusticul, naturalul în stare pură, să bea apă din fântână şi lapte direct de la ţâţa vacii, să bea rachiu şi vin "făcute în casă", să mănânce legume din grădină, slănină şi brânză autentică…"Când vor fi gata autostrăzile, iar ţara împânzită de pensi­uni cu toate facilităţile oraşului, puţini vor mai fi  cei ce vor căuta România pe hărţile turistice. * În în­cheiere, pour la bonne bouche, vorba francezului, un ca­tren al medicului Gh. Şchiop: "O asemăn, creştineşte,/Pe o soacră longevivă,/Cu un înger ce-mi zâmbeşte/De pe propria-i colivă".