Acesta a fost motivul pentru care în 27 august vechea biserică a devenit neîncăpătoare pentru numărul de credincioşi veniţi să participe la slujba de comemorare. Liturghia a fost oficiată de preotul Protopop Andrei Iancu, avându-i alături pe preoţii Ciprian Constantin, preotul slujitor al bisericii din Retiş şi preoţii Stelian Ciprian Dărăbanţ cu Avram Florin, fii ai satului veniţi din alte parohii pentru acest eveniment. O impresie deosebită pentru cei prezenţi a făcut-o venerabilul preot Ioan Dobre, descendent al ctitorului Ioan Dobre, care în anul 1811 a pus piatra de temelie a bisericii.
Cuvântul de învăţătură despre pilda tânărului bogat a fost rostit de preotul Avram Florin. Părintele Protopop a vorbit despre acest moment de comemorare, felicitându-i pe urmaşii celor care au ridicat această biserică în vremuri grele şi care s-au străduit s-o păstreze aşa cum le-au lăsat-o străbunii.
După încheierea slujbei duminicale a urmat un Tedeum pentru comemorarea celor 200 de ani de la sfinţirea bisericii. A urmat o agapă creştină la care au luat parte preoţii şi enoriaşi ai parohiei care au contribuit în 2023 la repararea acoperişului bisericii. La această masă creştină, cei prezenţi s-au bucurat de salutul transmis de părintele Ioan Scutea, preotul care a slujit 46 de ani în această parohie, prin Gabriela Scutea, fiica sa.
Pentru retişeni, comemorarea a 200 de ani de la sfinţirea Bisericii Sf. Nicolae, cea care le-a fost atâta vreme sprijin sufletesc, a fost un moment de bucurie spirituală.
Nekta Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU