Ții mult la bunicii tăi? Află acum ce poți face pentru a-i ajuta înainte de venirea iernii

Relația bunicilor cu nepoții este una specială, uneori mai puternică decât cea a copiilor cu părinții. În multe situații bunicii au îndeplinit rolul de părinți pentru familiile despărțite din varii motive. Este normal ca acei copii care au fost crescuți de bunici să aibă o relație aparte cu aceștia. Momentele petrecute la țară, fructele proaspete, mâncarea simplă, dar gustoasă, camerele călduroase pe timp de iarnă și răcoroase vara sunt amintiri plăcute pentru fiecare dintre noi.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Nu uita de bunicii tăi

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Bunicii, asemenea părinților, au încercat, în ciuda dificultăților financiare, să îți ofere tot ceea ce ți-ai dorit atunci când ai fost copil. Totuși, nu lucrurile materiale îți aduc aminte de aceștia, ci afecțiunea și sprijinul pe care le-ai primit din partea lor necondiționat. Așadar, cea mai bună metodă prin care îi poți răsplăti este să nu uiți de ei. Chiar dacă programul pe care îl ai este unul încărcat, îți poți aminti să îi suni sau să-i vizitezi regulat. De asemenea, există și câteva variante prin care să-i ajuți acum, când vârsta le-a furat din puteri.

 

1.   Cumpără lemne pentru iarnă

Probabil îți amintești cum, spre sfârșitul verii, bunicii tăi își făceau stocul de lemne pentru iarnă. Cu siguranță, obiceiul a rămas același, iar acum se apropie momentul în care trebuie să cumpere lemnele pentru anul acesta. Dacă ai posibilități financiare, îi poți ajuta cu această cheltuială care este destul de mare. De asemenea, poți să mergi să le tai și să le aranjezi cât mai convenabil și accesibil.

 

2.   Cumpără o sobă nouă

Poate că ai încercat în repetate rânduri să îi convingi să renunțe la sobe, dar nu prea ai avut succes. Aceștia sunt obișnuiți să încălzească camerele și să gătească cu ajutorul lor. Chiar dacă le-ai cumpărat un aragaz, tot soba va fi cea mai folosită pentru gătit. De asemenea, probabil că, și dacă le vei monta o centrală termică, ei vor folosi în continuare și sobele. De aceea, un cadou potrivit pentru această perioadă este o sobă de teracotă de pe hornbach.ro. Bineînțeles, ai putea să le schimbi toate sobele din camerele pe care le folosesc bunicii tăi. Pentru bucătărie, poți alege o sobă și pentru gătit, iar în dormitor una normală, doar pentru încălzirea încăperii. Acest cadou va fi apreciat de bunicii tăi, care se vor bucura că nu îi obligi să renunțe la metodele cu care s-au obișnuit.

 

3.   Învață-i să folosească telefonul

Este neplăcut și dureros să te gândești că bunicii tăi pot trece printr-un eveniment sau accident neprevăzut. Totuși, din cauza vârstei, trebuie să fii pregătit și pentru apeluri mai puțin plăcute. Dacă apare vreo problemă pe care aceștia nu o pot rezolva pe cont propriu, trebuie să poată apela rapid la tine sau la un alt membru al familiei. De aceea, când ai timp, îi poți învăța cum să folosească eficient telefonul.

Așadar, există diferite metode prin care îți poți ajuta bunicii, chiar dacă aceștia vor accepta cu greu sprijinul pe care dorești să-l oferi!

 

 

Sursă foto: unsplash.com

 

23 august 2023 la 13:03
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 36 minute
De la caniculă la ploaie într-o singură săptămână. Aşa spune prognoza pentru săptămâna ce începe
În săptămâna ce va începe, pentru judeţul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă....
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 18 ore
Sibianca Ghizela Vonica a câștigat „masters”-ul de alergare montană de a Stâna de Vale
Sâmbătă, 5 iulie, a fost o zi cu adevărat bună pentru Ghizela Vonica. Prezentă la Campionatul Național de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 21 ore
Românii par a nu mai dori intermediari pentru vacanţe. Aproape jumătate îşi rezervă direct transportul și cazarea
Un studiu realizat de către Reveal Marketing Research pentru evidenţierea principalelor comportamente și criterii de decizie ale românilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 22 ore
Motociclistă accidentată pe Şoseaua Alba Iulia
IPJ Sibiu informează că polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia. Polițiștii au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 23 ore
Ghidul Michelin: Muzeul Astra – Locul I în topul muzeelor din România. Brukenthal ocupă locul IV
Noua ediție a Ghidului Verde Michelin dedicată muzeelor și turismului cultural din România plasează Muzeul Astra din Sibiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 23 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Accident lângă Avrig: O autoutilitară a lovit un pieton
Sîmbătă, polițiștii rutieri au intervenit, în urma unui apel la 112, la un accident produs pe DN 1,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
“Litoralul Sibiului” de la Lacul lui Binder. De succes local dar prea sărac în oferte pentru a se vorbi de turism
Sibiul are şi el mini-litoralul său, în afară de "standardul" Ocna Sibiului, care este altceva şi care mai...
Actualitate
10 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Bărbat şi femeie, daţi dispăruţi. Au plecat în Cehia şi nu au mai dat niciun semn
Poliţiştii sibieni caută un bărbat și o femeie în vârstă de 56 de ani, care au plecat de...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 08.07.2025 NEMSA, strada PRINCIPALA partial 08:00...
Actualitate
1 min de citit