Modelarea viitorului pe manechine de rezervă

Modelarea viitorului pe manechine de rezervă

Ce urmează e incert, ca o morişcă inversată de vântul de unde ne bate liniştea dinaintea neputinţei. Un fel de nedefinire prin modelarea dorinţelor imposibile. Creaţia neputinţelor e doar o felie din partea nevăzută a perspectivei, de unde pot apărea surprize, convulsii morale şi socializări politizate. Cealaltă parte e o falie invizibilă, în sensul că ceea ce se vede nu ar trebui să şi existe, indiferent cum ne-am poziţionat într-o perspectivă, fie şi de rezervă, din moment ce nu ştim ce ne aşteaptă.
Ce urmează e la fel de incert, precum o convingere disimulată. S-ar putea să ne placă de ce şi cum am votat invers, după ce s-a rezolvat, în altă sufragerie viitorul-parţial incert-al altor manechine. Partidele, guvernabile sau "pe lângă", au fişa individului secretizat pentru nominalizarea de la Cotroceni. Unii vor alege (de fapt, vor impune) "alegerea" din fieful celorlalţi. De fapt, unii vor alege între doi candidaţi, alţii nu vor scoate postul la concurs.
Deocamdată, modelăm compromisuri:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

– Nicolae Ciucă. Fostul premier nu se defineşte, ca perspectivă şi nu are carismă naţională. Nici el nu se poate închipui înafara viziunii cazone, fiind veşnicul general politizat şi nelalocul unei virtuale poziţionări prin ordin direct, executat şi doar atât.
 – Marcel Ciolacu. Actualul premier e dincolo de orice supoziţie virtuală. Dubios şi sincer despre ceea ce-şi închipuie. A devenit popular. Dubios de reactualizat, dacă ne permitem un final în repetiţie. Şi dacă votul ar fi repetitiv, adică iliescian. Această variantă ar atrage situarea PSD într-un disconfort de perspectivă şi nu-şi permite să blufeze.
 – Gabriela Firea. Fostă şi personalizată contra firii, ca un fel de pacoste conjuncturală. Fostă primăriţă, actuală ministresă şi dintotdeauna nefiresc de fantezistă în declaraţii rapid contrazise. E abordabilă, în afara politicii şi auto-victimizată la TVR şi în PSD. Nu ştie să fie tristă, nici când este în folosul ei.
 – Ludovic Orban. Fost preşedinte al PNL, trecut prim-ministru şi simptomatic anti-orice-partinic, un fel de anti-portret al politicianului la bătrâneţea copilăroasă. Instabil, nerelaţionist şi răutăcios cu orice opoziţie, chiar dacă vine din partea fratelui său.
 – Maia Sandu. Preşedintă de republică instabilă între rusofotism şi românism festiv-declarativ. Nici zvonistica nu-i avantajează ficţiunea despre virtualizări prezidenţiale.
 – Mircea Geoană. E complicat, dacă-l crezi. Duplicitar în creaţii politice, toate fără ofertă şi hazardate. Perdant notoriu prin lipsă de tact, exclus din partid, neadaptabil în ţară şi disponibil în afara ei, rămâne veşnicul înfrânt de propria-i încredere exuberantă.
 
Cine nu crede în absurditatea posibilului specific şi autohton, să-şi amintească despre dezastrul naţional al unui moment electoral, când un extra-naţionalist se contra cu un ideolog al neocomunismului estetizat. În final, ne-am ales cu cel fără de ales şi continuăm, şi existăm într-o pantalonadă politizată şi glazurată pe tipuri de prezidenţiabili, şi câte obiceiuri se mai pot adapta unui electorat obosit. De fapt, indiferent prin sinceritate pasivă şi, în acelaşi timp, activ, ca o convingere "asumată". Mai avem personaje, deocamdată inexplicabile prin intenţii, dar le vom povesti, de parcă ar exista…

Autor -
10 iulie 2023 la 20:17
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 11 ore
RACOVIŢA: Părintele Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 ore
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 15 ore
ŞURA MARE: Trei zile de cântec, joc și tradiție, în week-end – Festivalul „Daniel Rosalim”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Noapte agitată pe șoselele din Sibiu. Șofer cu alcoolemie mare, iar un tânăr fără permis s-a răsturnat cu o mașină furată
Un șofer de 39 de ani a fost prins conducând în Sibiu cu 1,26 mg/l alcool pur în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 16 ore
TURNU ROŞU: Ansamblul „IA de la Turnu Roşu” pleacă în Grecia
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Inteligența Artificială intră în Primăria Sibiu. Roboți software și un asistent AI vor răspunde cetățenilor
Primăria Sibiu pregătește o schimbare importantă în modul în care sibienii vor interacționa cu administrația. Un asistent virtual...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 ore
Caniculă în județul Sibiu. La Dumbrăveni se anunță 35 de grade, cea mai ridicată temperatură
Sibienii vor avea parte de un weekend călduros, cu temperaturi care vor ajunge până la 35 de grade....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Ce facem în weekend la Sibiu? Festivalul tomatelor, cărți, drumeții și expoziții
Sibienii au de unde alege în weekendul 22–23 august. Festivalul tomatelor aduce zeci de expozanți la Muzeul ASTRA,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Zona Industrială Vest, trenul periurban și viitorul Liceului „Carol I”. PSC Sibiu, discuții cu Primăria despre dezvoltarea orașului
Dezvoltarea Zonei Industriale Vest, proiectul trenului periurban, viitorul Liceului Tehnologic Construcții și Arhitectură „Carol I” și cadrul urbanistic...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
Artizan Huet revine în ultimul weekend din august. 30 de spații disponibile în Piața Huet
Finalul lunii august aduce o nouă ediție a târgului de produse handmade „Artizan Huet”, organizat de Primăria Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
269 de contestații la Bacalaureatul de toamnă în județul Sibiu. Cele mai multe, la Limba română
Candidații care au susținut examenul național de Bacalaureat, sesiunea august 2026, în județul Sibiu au depus în total...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 21 ore
Regina Maria, propusă pentru redenumirea unui bulevard important al Sibiului
Diana Mureșan, președinta USR Sibiu și consilier local, propune schimbarea denumirii bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.