La comemorarea unui mare cărturar-teolog al neamului românesc: „Să trăiţi cu toţii în pace. Români, nu vă mai sfădiţi”!

În zorii zilei de 28 iunie, din îndepărtatul an 1873, întâiul Mitropolit Ortodox al Ardealului, Andrei Şaguna, se afla pe patul său de moarte, iar cu un ultim efort în vorbire şi în gândire se adresează celor care-i vegheau durerile trupului şi liniștea sufletului, şoptindu-le următorul îndemn, din păcate rămas neîndeplinit până în zilele noastre: „Să trăiţi cu toţii în pace. Români, nu vă mai sfădiţi”!  Era acel aromân, luptător neînfricat, prin jertfa strădaniilor sale, pentru păstrarea credinţei străbune, a graiului românesc şi a gliei strămoşeşti. Tot aşa cum aveau să o dovedească mulţi dintre apropiaţii săi tovarăşi de luptă, între care şi tribunul moţilor Munţilor Apuseni, tânărul Avram Iancu (1824-1872), cel care în acele vremuri ale pregătirii şi desfăşurării tragicei Revoluţii a Românilor Ardeleni de la 1848 era student-practicant-cancelist la Curtea de Apel Imperial-Habsburgică din Târgu Mureş.
    Acum, la un astfel de moment comemorativ, încerc să răspund fie și numai la una dintre numeroasele întrebări rămase fără răspuns atăta amar de vreme. De ce şi pentru ce a ales, prin înscris testamentar, ca locul veşnicei sale odihne să fie Răşinariul Mărginimii Sibiului şi nu o altă localitate sau ţinut transilvan?! În primul rând pentru că iubea nespus de mult atât frumuseţea cât şi liniştea acestui sat de munte, în întregime românesc şi ortodox. De asemenea, îndrăgea bunătatea sufletească a blânzilor şi credincioşilor lui locuitori, consideraţi a fi cei mai vestiţi ţărani-oieri ai Ardealului. Ca urmare, nu arareori pleca din Sibiu cu trăsura trasă de cai, şi se oprea pe uliţele acelui sat, întârziind la sfat cu bătrânii înţelepţi care îi ieşeau în cale, dar şi cu copiii şi nepoţii acestora. Şi se prea poate, ca între ei să se fi aflat şi viitorii părinți și bunici ai doi vestiţi încondeieri ai scrisului şi culturii româneşti: poetul Octavian Goga (1881-1938) şi filozoful Emil Cioran (1909-2005). În vara premergătoare declanşării mişcărilor revoluţionare de la 1848, mitropolitul Şaguna revine în acel sat tot mai des, iar într-una dintre duminici oficiază slujba de sfinţire a celui dintâi mare edificiu şcolar gimnazial pentru copiii românilor ardeleni, terminat de construit în anul 1836. Va alege, în acest scop, una dintre cele mai îndrăgite sărbători creştine ale tuturor românilor: cea a Buneivestiri. Ca urmare, respectiva școală va primi acel Dumnezeiesc hram de închinare, cinstire şi neuitare, la care, mult mai târziu, i se va adăuga şi numele lui Octavian Goga, unul dintre valoroşii elevi-absolvenţi ai acelei şcoli. Și apoi nu trebuie uitat nici faptul că Andrei Şaguna mai avea şi marele merit de a fi oficializat, în acele vremuri grele pentru viaţa socială, culturală şi bisericească a românilor ardeleni, statutul funcţionării Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului de la Sibiu, ca și înființarea Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român ASTRA. De asemenea, în anul 1850 inaugura „Tipografia Eparhială”, iar cinci ani mai târziu actuala Facultate de Teologie, cea care de-a pururea îi va purta numele de cinstire și aducere aminte. Prin intermediul acelei tipografii vor fi redactate şi tipărite, în limba română, variantele îmbunătăţite ale abecedarelor româneşti, dedicate atât copiilor-şcolari, cât părinţilor acestora, în majoritatea lor neştiutori de carte. Tot el va face în aşa fel încât să apară periodicul enciclopedic popular „Calendarul Bunului Creştin”, urmat, la 1 ianuarie 1853, de ziarul „Telegraful Român”, publicaţie de mare prestigiu şi care dăinuie până în zilele noastre.                                                                                                                                      
    Așadar, miercuri, 28 iunie 2023, se împlineau 150 de ani de când s-a stins din viață cel care își doarme somnul de veci sub lespedele ”Mausoleului cu lei”, din vecinătatea zidurilor Bisericii-Catedrale a Rășinarilor, cărturarul, teologul și omul Andrei Șaguna (1809-1873). Cel despre care istoricul-academician Ioan Lupaș, fiu al Săliştei Mărginimii Sibiului (1880-1967), scria: „Şi fără el, unde am sta azi? Se întunecă gândul la această întrebare”! (…) După care reproduce spusele din anul 1892 ale profesorului dr. Barcianu: ”Dacă Şaguna nimic altceva n’ar fi făcut decât să reînfinţeze vechea mitropolie istorică a Românilor din Ungaria şi Translvania, şi ar fi fost de ajuns, ca nemuritor să-i rămână numele între noi” (…) „…nu poate fi conducător de talie măruntă, acela care prin încrederea ce o inspiră, şi prin încrederea ce o ştiuse să-şi câştige până şi locul cel mai înalt, a izbutit să împrăştie negura groasă a îndoielilor de tot felul asupra loialităţii poporului, încredinţat păstrării ei, care cu pieptul înfruntă năvălirea străinilor, cu dreapta se apără de atacurile venite de la fraţi, cu stânga –adesea trebuia să domolească năvălnicia firească a propriilor săi credincioşi, iar fiinţa sa întreagă să o pună în cumpănă, pentru ca din părţi fără legătură strânse timp de un veac şi jumătate, să închege un organism nou: mitropolia Românilor ortodocşi din Ungaria şi Transilvania, care să făgăduiască roadă bogată, nu numai pentru noua viaţă bisericească, ci şi pentru cea naţională românească” (…)