Elena Udrea: "Rudel Obreja a fost condamnat pe nedrept"

Elena Udrea: "Rudel Obreja a fost condamnat pe nedrept"

Fostul ministru al turismului Elena Udrea a postat, pe pagina de facebook, referitor la moartea lui Rudel Obreja, că acesta a murit din cauză că boala de care suferea "s-a declanşat din cauza hărţuirii, timp de 8 ani, în dosarul “Gala Bute”.
"A fost arestat de trei ori în acest timp ca şi mine, ultima data pe 7 aprilie anul trecut. Reîncarcerarea a fost un şoc pentru el. Nu se aştepta ca decizia CCR să nu fie respectata. A intrat în puşcărie sănătos, însă epuizat sufleteşte de atata nedreptate. Suferinţa pentru copiii mici şi sotia care-l aşteptau acasă, asa cum povesteste cel cu care a fost închis de fiecare dată, a pricinuit declanşarea acestei boli crunte. După o lună a început să se simtă rău, însă doctorul de la Jilava nu l-a luat in serios şi încă doua luni a fost ţinut în penitenciar cu diagnostice şi tratamente greşite. După patru luni, în sfârşit au acceptat să îl trimită la spitalul Fundeni, unde i s-a descoperit un cancer la pancreas. Din păcate era prea târziu, boala fiind în faza terminală", a spus Udrea.
Ea mai spune că "dacă pe 7 aprilie decizia CCR ar fi fost respectată, Rudel Obreja ar fi fost in libertate. Chiar dacă boala s-ar fi declanşat, cred cu tărie că ar fi avut şansa să o descopere la timp şi să înceapă imediat tratamentul oncologic". Elena Udrea este de părere că Obreja a fost condamnat pe nedrept in dosarul “Gala Bute”, "doar pentru că a fost un om demn, cu onoare, un om cinstit, care nu a acceptat să facă jocurile procurorului lui Kovesi şi nu a cedat presiunilor şi şantajului acestuia". "Toţi cei care au fost părtaşi la acest abuz abject al justitiei "statului paralel" în dosarul "Gala Bute" trebuie să îl aibă pe conştiinţă", a mai spus Udrea. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
13 martie 2023 la 14:02
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
Reparații pe bulevardul Vasile Milea și lucrări la rețele pe mai multe străzi din Sibiu. Unde vor fi restricții de circulație
Mai multe străzi din Sibiu intră în șantier în următoarea perioadă, fie pentru reparații la carosabil și trotuare,...
Uncategorized
3 min de citit
acum 1 săptămână
Preluare responsabilitate deșeuri ambalaje prin Marathonepr.ro – soluție eficientă pentru conformare și optimizarea costurilor companiilor
Companiile care introduc produse ambalate pe piața din România trebuie să respecte reguli clare privind responsabilitatea extinsă a...
Uncategorized
6 min de citit
acum 2 săptămâni
COMUNICAT DE PRESĂ STOICA & ASOCIAȚII obține în instanță, pentru o importantă companie farmaceutică, dreptul de a continua comercializarea...
Uncategorized
3 min de citit
acum 2 săptămâni
Cinci mituri despre dinții lipsă pe care specialiștii le aud aproape zilnic
Puțini pacienți ajung la cabinet imediat după ce pierd un dinte. De cele mai multe ori trece un...
Uncategorized
8 min de citit
acum 2 săptămâni
De la sloturi clasice la sloturi cu mecanici Megaways: ce s-a schimbat
Sloturile online nu mai arată ca acum 10-15 ani. Dacă ai început cu aparatele clasice, cu trei role...
Uncategorized
5 min de citit
acum 2 săptămâni
Ghidul aspiratoarelor Dyson, în funcție de suprafață și locuință: cum alegi modelul potrivit pentru casa ta
Îți place să ai casa curată, dar nu vrei să pierzi ore întregi cu aspiratorul? Atunci alegerea modelului...
Uncategorized
4 min de citit
acum 4 săptămâni
Noile obligații de transparență pentru agențiile de recrutare
OUG nr. 32/2026 privind accesul străinilor pe piața muncii din România introduce reguli mai clare pentru agențiile implicate...
Uncategorized
4 min de citit
acum 1 lună
Jocuri de noroc online și ce contează înainte să alegi
Discuția despre jocurile de noroc din România nu mai este concentrată exclusiv asupra sălilor de la parterul blocurilor....
Uncategorized
13 min de citit
acum 1 lună
Cerere vs Ofertă: De ce mașinile second-hand de calitate se vând rapid în România?
Creșterea industriei vehiculelor second-hand din România a avut loc foarte rapid în ultimii ani ca urmare a schimbării...
Uncategorized
7 min de citit
acum 1 lună
Arheologia digitală: de ce se întorc utilizatorii de divertisment digital spre lumi virtuale care nu mai există
Mitologiile antice, civilizațiile dispărute, lumea dinozaurilor sau universurile inspirate de legende istorice revin constant în jocurile video, sloturile...
Uncategorized
4 min de citit
acum 1 lună
Evolutia jocurilor de noroc in ultimii 10 ani in Romania
Dacă ne uităm în urmă la ultimul deceniu, observăm un paradox fascinant: industria jocurilor de noroc din România...
Uncategorized
5 min de citit
acum 1 lună
Industria jocurilor de casino online atrage constant dezvoltatori noi
Privind oferta cazinourilor online de top, putem vedea că numărul jocurilor crește pe zi ce trece. Operatorii licențiați...
Uncategorized
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.