Iohannis: "Ucraina are aspirații europene"

Iohannis: "Ucraina are aspirații europene"

"Ucraina are aspirații europene, iar Ucraina a fost atacată ilegal și nejustificat de către Rusia. Așadar, suntem de partea Ucrainei, ajutăm Ucraina", a spus preşedintele Klaus Iohannis Președintele României, Klaus Iohannis, la Luxemburg, la ediția inaugurală a Forumului Grupului Băncii Europene de Investiții.
El a mai adăugat că eămâne "nedumerit" atunci când vorbieşte cu politicieni şi cu lideri de pe alte continente şi că "nu toată lumea este convinsă că suntem de partea care trebuie".

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"Unii oameni chiar cred că este vina noastră că avem lipsuri în lanțul de aprovizionare, că este vina noastră că aproape am avut o criză a alimentelor. Este destul de evident că facem foarte multe, dar nu explicăm destul de ce facem aceste lucruri, de ce acționăm pe baza valorilor și nu din considerente financiare. Și trebuie să fim nu agresivi, dar mai activi", a mai spus Iohannis.
El a mai adăugat că trebuie să se echilibreze importanța globală a Uniunii Europene, "cu forța noastră economică, fiindcă avem o forță economică uriașă, însă influența noastră când vine vorba de crize este departe de acest nivel".
"Așa că trebuie să fim mai uniți, trebuie să lucrăm pentru a avea o voce mai puternică și trebuie să convingem mai mulți dintre prietenii și partenerii noștri care gândesc la fel ca noi că ceea ce facem este fundamentat în moralitate, în valori și să îi convingem să ni se alăture. (…) Gestionăm criza energetică. Avem, în ciuda tuturor acestor crize și dificultăți, creștere economică, oamenii trăiesc destul de bine în Uniunea Europeană".

Întrebat dacă se simte "o oboseală" în ceea ce privește războiul din Ucraina la nivel de Europa şi mai ales de România, Iohannis a răspuns că "Nu". "Știu că se discută mult despre acest lucru, însă sper că nu vor fi atât de multe discuții încât să se transforme în realitate această oboseală privind războiul. Este destul de evident că felul în care facem față războiului este complicat pentru economiile noastre și pentru cetățenii noștri, și este nevoie de rezistență, putere. Trebuie să-i convingem și pe cetățenii noștri că aceasta este calea corectă de a acționa, pentru că Ucraina nu luptă doar pentru Ucraina, luptă și pentru noi. Nu își apără doar libertatea lor, ci apără și libertatea noastră. Și toate aceste lucruri trebuie explicate și, totodată, trebuie să găsim o cale fezabilă care să fie fezabilă și pentru cetățenii noștri. Trebuie să le explicăm de ce facem aceste lucruri, cum le facem, însă, pe de altă parte, trebuie să conștientizăm că și ei se află sub o presiune imensă, sub un stres uriaș. Dacă deschizi televizorul sau radioul, iese stres din el și noi trebuie să facem ceva în privința asta, însă consider că avem tot ce este necesar pentru a gestiona această situație", a mai zis Iohannis.

28 februarie 2023 la 14:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
Reparații pe bulevardul Vasile Milea și lucrări la rețele pe mai multe străzi din Sibiu. Unde vor fi restricții de circulație
Mai multe străzi din Sibiu intră în șantier în următoarea perioadă, fie pentru reparații la carosabil și trotuare,...
Uncategorized
3 min de citit
acum 1 săptămână
Preluare responsabilitate deșeuri ambalaje prin Marathonepr.ro – soluție eficientă pentru conformare și optimizarea costurilor companiilor
Companiile care introduc produse ambalate pe piața din România trebuie să respecte reguli clare privind responsabilitatea extinsă a...
Uncategorized
6 min de citit
acum 2 săptămâni
COMUNICAT DE PRESĂ STOICA & ASOCIAȚII obține în instanță, pentru o importantă companie farmaceutică, dreptul de a continua comercializarea...
Uncategorized
3 min de citit
acum 2 săptămâni
Cinci mituri despre dinții lipsă pe care specialiștii le aud aproape zilnic
Puțini pacienți ajung la cabinet imediat după ce pierd un dinte. De cele mai multe ori trece un...
Uncategorized
8 min de citit
acum 2 săptămâni
De la sloturi clasice la sloturi cu mecanici Megaways: ce s-a schimbat
Sloturile online nu mai arată ca acum 10-15 ani. Dacă ai început cu aparatele clasice, cu trei role...
Uncategorized
5 min de citit
acum 2 săptămâni
Ghidul aspiratoarelor Dyson, în funcție de suprafață și locuință: cum alegi modelul potrivit pentru casa ta
Îți place să ai casa curată, dar nu vrei să pierzi ore întregi cu aspiratorul? Atunci alegerea modelului...
Uncategorized
4 min de citit
acum 4 săptămâni
Noile obligații de transparență pentru agențiile de recrutare
OUG nr. 32/2026 privind accesul străinilor pe piața muncii din România introduce reguli mai clare pentru agențiile implicate...
Uncategorized
4 min de citit
acum 1 lună
Jocuri de noroc online și ce contează înainte să alegi
Discuția despre jocurile de noroc din România nu mai este concentrată exclusiv asupra sălilor de la parterul blocurilor....
Uncategorized
13 min de citit
acum 1 lună
Cerere vs Ofertă: De ce mașinile second-hand de calitate se vând rapid în România?
Creșterea industriei vehiculelor second-hand din România a avut loc foarte rapid în ultimii ani ca urmare a schimbării...
Uncategorized
7 min de citit
acum 1 lună
Arheologia digitală: de ce se întorc utilizatorii de divertisment digital spre lumi virtuale care nu mai există
Mitologiile antice, civilizațiile dispărute, lumea dinozaurilor sau universurile inspirate de legende istorice revin constant în jocurile video, sloturile...
Uncategorized
4 min de citit
acum 1 lună
Evolutia jocurilor de noroc in ultimii 10 ani in Romania
Dacă ne uităm în urmă la ultimul deceniu, observăm un paradox fascinant: industria jocurilor de noroc din România...
Uncategorized
5 min de citit
acum 1 lună
Industria jocurilor de casino online atrage constant dezvoltatori noi
Privind oferta cazinourilor online de top, putem vedea că numărul jocurilor crește pe zi ce trece. Operatorii licențiați...
Uncategorized
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.