Citite, auzite: "Bătrânilor le place să dea poveţe bune"

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Francois al VI-lea, duce de La Rochefoucauld, prinţ de Marcillac (1613-1680), spre deosebire de mulţi nobili de rangul lui, care făceau carieră în armată, timpul li­ber ocupându-l cu aventuri galante, a fost scriitor şi cugetător, maximele şi reflecţiile sale rămânând moş­tenire umanităţii. Iată, spre edificare, câteva dintre ele: "Numele mari îi înjosesc, în loc să-i înalţe, pe cei care nu ştiu să se menţină la înălţimea lor; Mintea este totdeauna amăgită de inimă; Tinerii îşi schimbă gusturile prin neastâmpărul vârstei, bătrânii şi le păstrează din obişnuinţă; Bătrânilor le place să dea poveţe bune, ca să se consoleze că nu mai sunt în stare să dea exemple rele; Un prost n-are destulă stofă ca să fie bun; Pompa înmormântărilor serveşte mai mult vani­tăţii celor vii decât cinstirii morţilor." Franţa n-a dus lipsă de moralişti, dacă i-am aminti şi pe La Bruyere, Michel de Montaigne şi Blaise Pascal. * Îmi amin­tesc de un film istoric, în care Thomas Becket-interpretat magistral de Richard Burton-consilier al regelui Angliei, Henric al II-lea era mare iubitor al războiului, al vinului, luxului şi femeilor, aproape un desfrânat. În 1162, amicul său, regele, cu care petrecuse zile şi nopţi, l-a făcut arhiepiscop de Canterbury. Din acel mo­ment, a devenit alt om, îmbrăcând straiele umilinţei, spă­lând pe picioare zilnic 13 cerşetori, dând de mâncare sărmanilor şi trăind în rugăciune. A fost o schimbare de substanţă, nu de formă. Când a îndrăznit să aibă alte păreri decât regele, fostul său partener de dezmăţ, aces­ta a poruncit să fie ucis, în 1170. Astăzi este venerat şi de Biserica catolică şi de cea Anglicană…Revenind în actualitatea de la noi, eu nu cunosc asemenea exemple, în schimb am tolba doldora de nume ale unor personaje de ieri şi de azi, care întruchipează tipul came­leonului perfect: foşti comunişti sărind în bărcile noilor partide, propagandişti ai materialismului devenind peste noapte vajnici credincioşi întru Domnul şi adepţi ai economiei de piaţă (vezi Ilie Şerbănescu, doctor în economie socialistă, devenit mare propagandist al eco­nomiei capitaliste) etc. Foşti nomenclaturişti de mâna a doua pe vremea lui Ceauşescu, au devenit parlamentari, miniştri, miliardari, ambasadori, dovedind reale aptitu­dini de cameleoni ai actualei democraţii capitaliste. Ruşinea este un cuvânt care a dispărut din dicţionarul limbii române.* Neavând Operă la Sibiu nu ştiu câţi localnici au văzut "Bărbierul din Sevilla" de G. Rossini, după piesa cu acelaşi titlu de Beaumarchais. Unul dintre personaje, Don Basilio, are o replică de ţinut minte: "Calomniaţi, calomniaţi, ceva, ce­va tot va rămâne". Parafrazându-l, aş zice, văzând vânzo­leala provocată de tezele de doctorat ale unor mahări care ne conduc: "Copiaţi, imitaţi, plagiaţi!" Adevărul e că, după revoluţie, numărul doctorilor de tot felul a crescut în proporţie geometrică şi m-aş mira că un sfert dintre ei să fie autentici. Pe mine nu mă deranjează că-şi vor scrie pe cruce ”Prof. univ. dr. H.C." sau "Fost deputat, fost ministru dr. Lucian Bode. Să le fie ţărâna uşoară! * În loc să "lucreze" cu imagini, cum ar fi normal, televiziunile noastre ne îngroapă în vor­be de tot felul şi nici acelea nu ne dau prea multe in­formaţii, principala preocupare a cititoarelor de promptere fiind să ne spună nu cine a făcut accidentul rutier, cine şi-a ucis nevasta, care şi-a dat foc la casă ori s-a aruncat de pe acoperişul blocului, ci… câţi ani are. Şi cu asta, basta!

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
13 februarie 2023 la 18:43
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Florin Bustan, sibianul care a transformat pasiunea pentru ciuperci într-o expoziție unică: „Le știu după miros, de când eram copil”
Florin Bustan și-a descoperit pasiunea pentru ciuperci de când era copil, în pădurile unde mergea cu tatăl său....
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Din Sibiu, cu mașina, la mare. La noi, în Bulgaria, Grecia, Croația sau Italia? Care e cea mai convenabilă destinație
E vară, iar pentru cine nu și-a programat concediul, alegerea destinației reprezintă o dilemă. Cei ce preferă să...
Eveniment
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 zile
Luna lui Cuptor, pe cărări de munte. Unde putem merge în drumeții
Luna lui Cuptor aduce cu ea drumeții pe traseele montane, numai bune pentru răcorire și mișcare. Programul „Anii...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 zile
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, în muzeu sau ne distrăm la spectacolele FITS
Se apropie din nou un weekend plin de evenimente în Sibiu. Străzile, piețele, instituțiile de cultură din oraș...
Actualitate
4 min de citit
acum 5 zile
Cel mai îndrăzneț proiect imobiliar din Sibiu, The Lake Home, atractiv pentru un mare investitor de pe piață. Hubix intră în parteneriat
The Lake Home, un proiect imobiliar cu o valoare totală de 100 milioane de euro, constând în realizarea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 6 zile
Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport Mediaș are program special în perioada verii
Aproximativ 7.500 de persoane au beneficiat de serviciile oferite în cadrul Centrului Social Comunitar de Agrement și Sport...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 1 săptămână
THE MOTANS aduc magia apusului la Gârbova – “La Ponton – SUNSET PARTY”
Vara aceasta vine cu o promisiune muzicală de neratat pentru toți iubitorii de vibe-uri bune și seri sub...
Știri
1 min de citit
acum 1 săptămână
Copiii Tălmaciului vor avea o super – trambulină
Nu peste foarte mult timp, copiii din Tălmaciu se vor putea bucura de un nou și mult așteptat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 săptămână
Cinci destinații de vizitat într-o singură zi, la o oră și jumătate de Sibiu
Sibienii care s-au plictisit de opțiunile locale de petrecere a timpului liber au la dispoziție mai multe destinații...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 săptămână
Foto/Video: Cel mai longeviv locatar de la Zoo Sibiu. De 26 de ani mănâncă miere și se joacă în bazinele cu apă. Ce legătură are cu politica
Crin, un urs brun în vârstă de 26 de ani, este cel mai bătrân și totodată cel mai...
Actualitate
3 min de citit