Ciorbă de râme, tocană de coropişniţe, plăcintă cu căpuşe

Ciorbă de râme, tocană de coropişniţe, plăcintă cu căpuşe

nCam aşa ar vrea unii ecologişti de extremă dreapta să arate un meniu "sănătos" în ţările membre ale Uniunii Europene. Bineînţeles că se pot alcătui adevărate liste cu meniuri variate pe bază de furnici, viermi, omizi, molii, melci, greieri, lăcuste, muşte, gândaci de bucătărie, larve de albine, păianjeni (tarantula fiind o adevărată delicatesă) şi alte asemenea, grădina lui Dumnezeu fiind mare şi plină cu surprize. Iar un bucătar priceput, folosind sosuri şi sumedenie de ingre­diente, te poate face să uiţi ce înghiţi. De altfel, cei care au călătorit prin ţări din Asia şi Africa au avut ocazia să vadă şi, eventual, să guste asemenea "specialităţi" culinare. Eu, ca românul, conservator şi tradi­ţionalist, rămân la cartof, fasole, varză şi, bineînţeles, porc lă­sându-le celor de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii plăcerea de a mânca furnici, fluturi şi molii. n Avocatul şi profesorul de Drept de la Universitatea din Bucureşti, fost ministru Valeriu Stoica, scrie un eseu despre "Legile poeziei – libertate şi constrângere", dovedind că are reale aptitudini şi în domeniul literaturii. Rara avis.n Şapte berării ruseşti au început în ultimele luni producţia de bere belgiană Leffe în urma unui acord negociat anterior războiului din Ucraina. Soţia fostului preşedinte ucrainean Petro Poroşenko a acuzat brandul belgian că "sprijină genocidul". Realitatea este că boicotul unora este doar de faţadă, fiindcă nici unui om de afaceri nu-i convine să piardă bani de dragul solidarităţii cu Ucraina. n Potrivit datelor gu­vernamentale ale agenţiei ame­ricane de sănătate, Medicare, 48.465 de persoane au murit în termen de 14 zile de la vaccinarea anti Covid. Ştirea a apărut în publicaţia "P.& C", nr. 6/20, care se editează în locali­tatea elveţiană Walzenhausen. n În nr. 960 al revistei Dilema veche, o doamnă pe nume Anda Docea (43 ani) ne anunţă că lansează rubrica "Vârsta medie" în care va fi vorba "despre singurătate, dar şi despre a rezona cu alţii, despre inadecvare şi, mai ales, despre găsirea unui loc printre cei asemenea ţie – cei mai răi şi cei mai buni oameni din lume" (Zice că a absolvit Jurnalismul la Cluj şi a lucrat 16 ani la TVR. S-o auzim!) n Un amic m-a întrebat de ce beau bere pe Terasa Frieda, în loc să stau la Budibar, unde toate preţurile sunt la jumătate. I-am răspuns cinstit: "Venim aici nu doar pentru a bea o cafea sau o bere, ci pentru a vedea lume şi a fi văzuţi, iar asta costă". Mai beau câte o bere, două şi acasă, seara, când mă uit la fotbalul englez sau la un turneu de tenis, dar nu-mi cade bine ca pe terasă, deşi costă o treime luată de la magazinul fost al lui Floaş. n Susţinătorii echipelor de fotbal CFR Cluj şi FCSB s-au bucurat prematur fiindcă echipele "lor" au ajuns în grupele Conference League, coada cozilor competiţiilor europene dintre cluburi. De ce spun asta, fiindcă ambele vor avea de furcă nu glumă cu alde Slavia Praga, West Ham United, Anderlecht şi Silkeborg IF, formaţii din campionate puternice precum Cehia, Anglia, Belgia, Danemarca. Doar că noi, românii, am învăţat să ne mulţumim cu puţin, bucuroşi că avem două echipe în…toamna europeană. Adevărul e că nu suntem singurii ciumeţi ai competiţiei, prin alte grupe aflându-se nume precum: Fiorentina, Villareal, Partizan Belgrad, FC Köln, Nice…Să fim optimişti!

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - N. I. DOBRA
25 septembrie 2022 la 20:02
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Drumeție pe unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Munții Făgăraș. „Anii Drumeției” îi invită pe sibieni la Fereastra Zmeilor și Trei Pași de Moarte
Programul „Anii Drumeției” organizează sâmbătă, 25 iulie, o excursie pe unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Munții...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Primăria pregătește cea mai amplă transformare a centrului istoric din ultimele decenii. Concluziile dezbaterii cu operatorii HoReCa
Primăria Sibiu pregătește schimbarea radicală a felului în care va arăta centrul istoric. Terasele din Piața Mare, Piața...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 1 săptămână
Avanpremieră la TNRS Sibiu: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” revine într-o montare contemporană
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu îi invită pe iubitorii de teatru la avanpremiera spectacolului „Tinerețe fără bătrânețe și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Primul magazin Primark din Sibiu: 8 milioane de euro investite și peste 100 de locuri de muncă
Primark, unul dintre cei mai cunoscuți retaileri internaționali de modă, a deschis astăzi, 14 iulie, primul său magazin...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Spectacolul „MANTAS”, scris și regizat de sibianul Bogdan Sărătean, a câștigat Trofeul Festivalului Internațional Underground de la Arad
Spectacolul „MANTAS”, scris și regizat de sibianul Bogdan Sărătean și produs de compania independentă Bis Teatru, a câștigat...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
„Concerte pe Acoperiș” revine la Sibiu. Ada Milea, Byron și artiști internaționali vor urca pe terasa Filarmonicii
larmonica de Stat Sibiu a anunțat organizarea celei de-a VII-a ediții a festivalului „Concerte pe Acoperiș”, unul dintre...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Picnic în natură și drumeție prin Colinele Transilvaniei. O nouă experiență organizată de „Anii Drumeției” la Alma Vii
Programul „Anii Drumeției” propune sâmbătă, 18 iulie, o nouă ieșire în natură, de această dată în zona satului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Iulie continuă cu vreme instabilă. Maximele nu vor atinge 30 de grade
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi apropiată de...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și specificul local. Avem doar 26 de nume cu sonoritate locală la restaurante, terase, cafenele baruri sau fast-food-uri
Chiar dacă nu lucrezi în turism dar stai într-o localitate turistică și în plus, ești și tu turist,...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
Ce poți face în weekend la Sibiu. Raliu, concerte, drumeții, teatru și competiții sportive pe 11 și 12 iulie
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 săptămâni
VIDEO | „Țâpe dracii jar pă mine”. Reclamă inedită la gulașul gătit de Zilele Hungarikum, în Muzeul ASTRA
Cum reclama este sufletul comerțului, la Zilele Hungarikum, organizate în acest weekend la Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 săptămâni
Bujorii de munte, atracția unei noi drumeții organizate în Munții Făgăraș. Participanții au urcat până pe Vârful Suru
Pajiștile alpine acoperite de bujori de munte au fost principalele atracții ale unei noi drumeții organizate în cadrul...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.