Când într-o mașinărie se defectează total sau parțial o piesă, pentru funcționarea întregului ansamblu, o schimbi. Teoretic, instrumentul remanierii guvernamentale este unul ce poate remedia disfuncționalități ale executivului. Practic, ne-am obișnuit ca în spatele fiecărei remanieri românești să șadă ascunse rațiuni paralele cu dorința unei mai bune funcționări a activității ministerelor. Luni dimineața ne-a trezit vestea unei remanieri pregătite de premierul Ciucă și ai săi tovarăși decidenți. Pe albia surselor au circulat diferite ipoteze ce purtau în spate nume și motive. Ceea ce s-a reproșat la vrac în cazul miniștrilor arătați cu degetul a fost comunicarea publică defectuoasă. În opinia unora e mai dureros să te înjure cineva decât să îți crape capul. Există și au existat în fiecare guvern inși care nu doar că n-au făcut nimic pe la ministerele în fruntea cărora au fost proptiți, ba au mai și bulibășit lucrurile pe acolo. Ei, dar dacă nu au fluierat în biserica partidului, dacă au dus la îndeplinire indicațiile prețioase trasate de jupânii binefăcători, nu a mai stat nimeni să le evalueze activitatea dezastruoasă. Un alt resort ce acționează remanierea este antipatia pe care o capătă, la un moment dat, un ministru în cadrul propriului partid. Cum cei plantați politic de cele mai multe ori nu excelează la capitolul performanțe, nu e greu să-i găsești o listă de hibe unui tip incomod pe care partidul  vrea să îl lase la vatră. Dar remanierea guvernamentală mai rezolvă o problemă: publicul românesc, păcălit, sărăcit și umilit de atâtea guverne simte o sete acută de sânge. O schimbare din funcție a unui ministru le insuflă unora un sentiment al înfăptuirii unui act de dreptate, de remediere. În realitate, de cele mai multe ori aceste schimbări sunt rezultatul altor evaluări decât cele legate de performanță, niște motive care împacă atât interesele de partid, cât și o oarecare clătire a imaginii celor ce mimează preocuparea pentru bunul mers al activității guvernamentale. De cele mai multe ori sunt sacrificați pioni fără miză prea mare, iar când cade un cap important primim semnalul unei reașezări de proporții în tabăra politică. Să nu ne imaginăm cumva că un ministru va fi schimbat doar pentru că nu a performat, pentru că nu și-a făcut datoria față de români. Lumea politicienilor e un tărâm ciudat care funcționează după alte reguli decât cele la care jinduim noi, spectatorii plictisiți de șirul nesfârșit al unor guvernări perfide. Niciodată interesele și nevoile noastre nu vor cântări în balanță mai greu decât interesele și nevoile patronilor vremelnici din politică. O fi fost sâmbătă Schimbarea la Față a Domnului, dar domnii ale căror fețe se schimbă în Guvern, rămân neschimbați la năravuri.