Inima de porc încă nu ni se potriveşte

Inima de porc încă nu ni se potriveşte

S-a făcut mare zarvă când primului om i s-a înlocuit inima lui obosită cu a unui porc tănăr şi vânjos, iar corpul lui a acceptat-o. Operaţia a fost considerată un succes, numai că satisfacţia medicilor şi a pacientului n-a durat decât două luni, acesta murind recent. Cei care au dat ştirea au omis să ne spună dacă a fost un infarct! Se pare că, deo­camdată, transplantul respectiv rămâne la stadiul de experiment. n Aţi ştiut că există un dicţionar, Le langage des fleurs (limbajul florilor)? Conform acestuia, trandafirul roşu simbolizează dragostea pasională, cel alb, dragostea inocentă, cel galben, gelozia în dragoste; narcisa – iubirea neîmplinită; macul – amintirea; gălbenelele – cruzimea şi chiar moartea… Nu cred în aşa ceva, cum nu cred în dicţionarul viselor şi în superstiţii. (Calc în căcaţii câinilor vecinelor de stradă de ani întregi şi încă n-am avut noroc să câştig la 6 din 49!) n De-o vreme a fost reluată nebunia înarmării unor ţări care au jurat că nu vor mai irosi bani pentru aşa ceva. Exemple: Ger­mania şi… România, ţara noastră nemaiavând o armată credibilă şi competitivă, bazându-se doar pe "umbrela NATO". lohannis, în marea lui slugărnicie faţă de americani, a anunţat că măreşte bugetul destinat înarmării. O tâmpenie, bani cheltuiţi aiurea, care ar putea fi folosiţi pentru sănătate, învăţământ, cultură, agricultură, pentru orice altceva decât pentru înarmare, cumpă­rând tot felul de gioarse second hand. (Mă gândesc de acum cu nelinişte la viitoarele alegeri pentru funcţia de preşedinte!) n În revista Dilema veche, un supliment este dedicat "feminităţii şi feminismului". Iată nişte titluri: Feminitatea în pericol, Femeile nu sunt egale cu bărbaţii, Ce înseam­nă să fii femeie?, Femeie? Băr­bat? Vive la difference! etc. Păi, nepoţii şi nepoatele moşului, să vă dau eu vorbe de duh pe această temă: "Feminismul este noţiunea radicală conform căreia femeile sunt fiinţe umane (Cheris Kramarae); Dacă toţi bărbaţii se nasc liberi, cum se face că toate femeile se nasc sclave? (Mary Astell); Urăsc bărbaţii care se tem de puterea femeilor (Anais Nin); Nimeni nu este mai arogant, mai agresiv sau dispreţuitor faţă de femei decât bărbatul neliniştit de virilitatea lui (Simone de Beauvoir)" Corect! Şi, o cugetare de-a mea: Fără femei, viaţa n-ar avea niciun farmec. n Într-un loc, în cartea "Miracol şi catastrofă", apărută de curând, ex-sibianul român, evreul Andrei Codrescu, stabilit în America, îl face varză pe Mircea Eliade, intelectual cum puţini a dat România în secolul trecut. Citez un pasaj edificator şi nedrept: "Eliade s-a înscris într-o ideologie trufaşă şi sinistră care a fetişizat puterea, ura rasială şi războiul. Eliade s-a simţit bine în mijlocul unei beţii colective care a ridicat agresivitatea şi mitocănia la rang de filozofie. A participat activ – prin academi­zarea folclorului religios – la legitimarea şi susţinerea ideii de superioritate rasială. (…) Nu vreau să-l psihanalizez pe Eliade pentru că nu merită (…)". Nu ştiu ce şi cine l-a îmboldit pe fostul Andrei Perlmutter să îl dezgroape, după atâţia ani, pe Mircea Eliade şi 
să-i maculeze biografia în loc să-i aprecieze opera. O vorbă româ­nească sună aşa: înnegrind pe altul nu te albeşti pe tine. Se pare că, devenind cetăţean american, fostul absolvent al Liceului "Gh. Lazăr" a uitat tot ce-a învăţat aici.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - N. I. DOBRA
03 iulie 2022 la 19:20
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 10 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.