"Un patriot român şi eminent ziarist"

Astfel l-a caracterizat prim-ministrul Bavariei Franz Josef Strauss pe Pamfil Şeicaru, în mesajul transmis la moartea acestuia, în octombrie 1980. "Moştenirea pe care a lăsat-o compatrioţilor săi este lupta pentru drepta­te, omenie şi pace", a continuat neamţul.
Pamfil Şeicaru (n. 1894, Buzău) a fost directorul zia­rului Curentul din 1928 până în 1944, când a părăsit Ro­mânia bănuind ce-l aşteaptă dacă rămâne. A şi fost condamnat la moarte de noua putere în 1945, dar el trăia liniştit în Spania, apoi în Germania, continuând să scrie. A fost un jurnalist de dreapta, deputat, pamfletar te­mut şi vizionar. În 1939 a fost singurul care a scris că aşa-zisele garanţii militare oferite de Marea Britanie şi Franţa României nu valorează nimic, cele două ţări trebuind să se pregătească pentru propria lor apărare împotriva lui Hitler şi a prevăzut inevitabila sacrifi­care de către marile puteri a ţărilor mici şi mijlocii din Europa. Se spune că, în 1966, Ceauşescu l-ar fi graţiat "pe şest", iar în august 1977 ar fi venit incognito în ţara natală, cu ştiinţa Securităţii. A avut mulţi duşmani, fiind numit: omul cu o mie de feţe, şacalul, cea mai odioasă întruchipare a gazetarului necinstit, versatil, afacerist, adevărat rechin al presei, şantajist ("şantajul şi etajul", o vorbă care a făcut carieră). Cei care l-au apreciat susţin că a fost cel mai important gazetar din România interbelică şi acestora înclin să le dau dreptate. Vă dau câteva panseuri de-ale Maestrului: "Cei mai mulţi bani i-am câştigat nu pe ce am publicat, ci pe ce nu am publicat; Călimara unui gazetar de luptă nu poate fi umplută cu apa sălcie a amabilităţilor; Să-ţi respecţi semnătura ca să te res­pecte cititorul, ca să-i păstrezi încrederea; Gazetăria este un gen bastard, produs al întâlnirii social-politicului cu literatura". La facultăţile de jurnalistică un semestru ar trebui să-i fie rezervat lui Pamfil Şeicaru, biografie şi operă. * Mă îndoiesc că aţi auzit de Clement Leonarduzzi, "omul din umbră", consilierul de taină al lui Emmanuel Macron, şeful acestuia în cam­pania electorală, "discret şef de orchestră al unei campanii victorioase", vorbind mult şi repede când trebuie, ştiind când să tacă şi unde să se aşeze în raport cu şeful său. Spuneţi-mi, rogu-vă, ce consilieri au preşe­dintele Klaus lohannis şi prim-ministrul? Talentul unui şef se vede şi prin ce consilieri ştie să-şi ia, nu doar servitori care să stea capră şi să fie prompţi în a le lua paltoanele când coboară din maşini. * Pentru a sărbători 90 de ani de existenţă a Armatei revoluţio­nare populare în Coreea de Nord, Kim Jong-un a regizat o paradă "di granda", ca să-i impresioneze şi pe ruşi şi, mai ales, pe americani. Toată capitala, Phenian, a fost în roşu… * Non multa, sed multum, aşa aş putea caracteriza excelenta carte a lui Dan Popescu (prof.univ.dr. în economie) "Parcurs însângerat. Tragedii şi destine tragice într-o lume învolburată", apărută la Editura Continent. Sunt "marginalii la 4 volume, perioada 1940-1945, scrise de Mihail Manoilescu, Constantin Pantazi, Gh. Barbul şi Serbii M. Plohii". V-o recomand nu doar fiindcă mie mi-a plăcut, ci fiindcă parcurge o etapă tragică în istoria dramatică a României, pe care, volens, nolens, trebuie să ne-o asumăm.