Putem fi sinceri măcar un minut?

Cu siguranță mulți dintre noi, analizând mișcările rușilor și ținând cont de acțiunile neprevăzute ale președintelui rus, ne-am întrebat, fie și pentru un minut, care ar fi țara din Europa către care am porni în cazul unui conflict militar ce ar include și România. Nu are sens să rostim texte cu parfum de vitejie declarativă, să mimăm vreo dârzenie numai bună de impresionat prietenii din lista de FB, corect e să recunoaștem că, în solitudinea gândurilor, în discuțiile cu noi înșine, ne-a trecut prin minte că am putea să o ștergem la vreme de ananghie. Unii se simt mai în siguranță în Germania, alții în Spania, Italia ori pe vreo insulă grecească. Oricât ne-ar fi învățat manulalele de istorie că am fost în trecut nebiruiți și smardoi fără seamăn, ne lipsește vocația de eroi, tragem către un loc călduț, iar asta nu e de condamnat. Poate că nu avem acel sentiment patriotic dus la extrem, ne lipsește doza de fanatism necesară sacrificiului suprem la vreme de urgie, ne place viața, iar slalomul printre rechete dă peste cap planurile de viitor și bucuria momentului. Am auzit printre zecile și sutele de știri basculate peste noi în aceste zile una care mi-a dat de gândit: aproximativ 80.000 de ucraineni plecați peste graniță s-au întors în patrie pentru a o apăra. Puteau rămâne în țări mai sigure pentru ei, dar au preferat să meargă acasă, să-și apere țara, cu o voință căreia mulți dintre noi i-ar spune inconștiență. Recunosc, m-a încercat un sentiment de invidie, pe undeva mi-a părut rău că nu suntem și noi așa, dar am înțeles că istoria (nu doar cea recentă) modelează temperamentul fiecărui popor într-un anumit fel. Când facem duș seara, înainte de a ne șeza confortabil în pat și de a privi războiul la televizor, de la o distanță confortabilă față de locurile în care exploziile au devenit un obișnuit cotidian, ar trebui să mulțumim Cerului că putem face aceste lucruri. Nu foarte departe de noi oamenii nu pot face duș, nu se pot întrinde într-un pat, nu se pot uita la televizor și nu își pot face planuri pentru mâine, din simplul motiv că mâine s-ar putea să nu mai fie. Înainte de a ne împăuna cu patriotismul acela sezonier trâmbițat pe rețelele de socializare ori pe la mitinguri confortabile, ar trebui să ne întrebăm și să ne răspundem cu maximă sinceritate dacă în ipoteza unui conflict militar am avea curajul ucrainenilor întorși în țară să-și apere moșia sau dacă am tuli-o cu primul avion, către un loc mai sigur. E posibil ca acest război absurd să fie pentru mulți o temă de reflecție, de punere în ordine a unor principii și priorități. E posibil și totodată necesar pentru că, iată, ne dăm seama tot mai mult că aveam o imagine deformată a ceea ce înseamnă război și priveam cu o ușurință periculoasă către dramele altora, care, direct sau indirect, pot fi și ale noastre, într-o zi.