Și dacă te apucă la toaleta din Parcul ASTRA, tot urgență se cheamă că e?

Nu știu cât de fermecați au fost românii de filmele de război, dar am uneori impresia că în mulți dintre conaționali zace un Rambo, gata oricând să-i zboare dușmanului un canin și un molar, dintr-un singur pumn. De când ne învârtim în jurul cozii unui potențial conflict militar, s-a umflat în noi tărâța de strateg și analist de politică internațională, olimpic la geostrategie, faza pe clasă primară. Zici că s-au reîncarnat plăieșii lui Ștefan și pandurii lui Tudor în utilizatorii de smartphone din România sau, mă rog, mânuitorii baionetelor de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Am rămas împietriți în logica războiului clasic, ăla cu tancuri, șrapnele și grenade, doar că azi, războaiele se poartă altfel, iar pandemia de coronavirus nu e departe de ideea unui anumit tip de conflagrație. Că unii români ce poartă în memorie amintirea stagiului militar cred că războiul mai înseamnă tranșee, obuze și mitraliere, e de înțeles. Când însă instituții cu un anumit grad de credibilitate ne indică locurile în care ne putem adăposti în cazul unui atac aerian, parcă ne încearcă un zâmbet și nostalgia episoadelor din ”Pistruiatul” mult așteptate în copilărie. E puțin probabil să vezi cerul brăzdat de avioane ce scuipă proiectile, dar și așa de-ar fi, unde să se adăpostească în câteva minute un puhoi de lume? Dacă te apucă bombardamentul în Rășinari și vrei să ajungi în adăpostul de pe Milea, ce faci? Le dai un mesaj atacatorilor și-i rogi să se mai învârtă puțin prin mall, până ajungi tu la buncăr? Dacă te prinde bombardamentul prin centru și vrei să te refugiezi în buda din Parcul ASTRA, mai plătești taxă de intrare? Întreb, pentru că tot urgență se cheamă că e, chiar dacă ea nu se trage din vezică. M-am uitat puțin pe lista adăposturilor antiaeriene din Sibiu și cred că tot refugiul într-o bodegă situată la subsol e mai avantajos. Paradoxal, oscilăm între statutul de mari șmecheri militari și neîntrecuți luptători la baionetă, purtând cazmaua la cingătoare pentru a săpa o groapă în caz de nevoie ( mă rog, dacă mai trece puțin timp, în Sibiu te poți ascunde în gropile din asfalt, dar despre asta am vorbit alaltăieri). Ne dăm în vorbă despre avioane supersonice, armament sofisticat, dar în suflet ne înțeapă tot cuiul ăla de la grenadă. Oricum ar fi, am observat că ne place teribil povestea asta cu lupta, că ne umplem ciucur de râia importanței și că încolțește în noi priceperea militară numai ce rostește cineva cuvântul ”război”. Suntem verișori primari cu ăi mai mari strategi și sigur ne tragem din Alexandru Macedon și Gingis Han, că prea le bunghim când e vorba de făcut planuri de război. Doar că el, războiul, și-a schimbat țoalele între timp și nu mai seamănă cu ăla de-l știam noi.